Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Pentru început trebuie menționat că sistemul este momentan doar la nivel de patent și concept, așadar va mai trece ceva vreme până când ideea va deveni realitate, dacă va deveni.
Pe scurt însă, prin acest patent, Shimano se gândește să înlocuiască pistonul acționat, tradițional, de maneta de frână, acționată la rândul ei de mâna ta, cu un servomotor care să apese frâna în locul tău, în funcție de cât de tare apeși tu pe manetă.
La fel ca la servo-frâna auto. Cine a apucat să conducă vechile Dacii 1300, fără servo frână sau servo direcție, știe cât de tare trebuia să tragi de volan sau să apeși frâna pentru a începe o încetinire. E drept că la biciclete apăsarea manetei frânei hidraulice nu este așa o corvoadă.
La prima vedere, noul sistem pare mai mult o scărpinare cu mâna dreaptă la urechea stângă, o idee de care nu are nevoie nimeni și care doar complică bicicleta. Pe de altă parte, dacă ne gândim mai bine, putem găsi ușor câteva beneficii pentru această servo-frână velo.
Spre exemplu, maneta frânei la cursiere poate avea acum orice formă, nu mai trebuie să fie atât de lungă, pentru că nu mai este nevoie de atâta pârghie necesară multiplicării forței tale de apăsare. Pe de altă parte, maneta frânei este atât de lungă la cursiere, pentru a o putea acționa și când stai cu mâinile în dropuri.
Un alt avantaj ar putea fi faptul că poți avea “butoane” pentru frânare, instalate oriunde pe ghidon. Pentru bicicletele de triatlon, cu extensii aero, acest avantaj ar fi important. Pentru șosea sau gravel, un buton de frânare ar putea fi pus în partea de sus a ghidonului, pentru a frâna când ești cu mâna de sus.
Un alt avantaj important ar putea fi integrarea sistemului ABS, prin care atunci când frânezi violent, roțile nu s-ar mai bloca.
Beneficii ar fi și la mtb, downhill și enduro. Când ai de coborât în viteză, minute în șir, nu sunt rare situațiile când pur și simplu nu mai poți trage de frâne, datorită oboselii degetelor. Desigur, dacă ești “pro”, mergi fără frâne. Însă dacă ești „muritor de rând”, vei frâna atât cât trebuie pentru a te simți în siguranță. O servo-frână ar ajuta.
Pe de altă parte, dacă la schimbătoarele electronice de viteze, nu este așa grav dacă se termină bateria – practic ce trebuie să faci este să pedalezi mai departe, folosind o singură viteză, la frâne o baterie goală este inacceptabil. Până acum, când Shimano s-a gândit că opțiunea unei servo-frâne ar fi o idee bună. Urmează să vedem dacă va și deveni realitate.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.