Acum citesti
The Munga – competiția de mtb cu o lungime de 1000 km

În urmă cu mai bine de un an era anunțată o cursă de mountain bike inedită din toate punctele de vedere, The Munga. Prima ediția a concursului avea să se desfășoare la începutul lunii decembrie 2015 în Africa de Sud și era anunțată o distanță de 1000 de km, într-o singură etapă. La start puteau să se alinieze doar echipe formate din doi mountain bikeri, iar taxa de participare de echipă era nici mai mult, nici mai puțin de 10.000 de $. Și dacă vă întrebați cine ar fi nebun să pedaleze non-stop 1000 de km în decembrie, una dintre cele mai calde luni din emisfera sudică și mai ales de ce, aflați că organizatorii anunțaseră un premiu de 1.000.000$ pentru primii 3 clasați. Astfel, câștigătorii plecau acasă cu 750.000$ în timp ce locurile 2 și 3 se mulțumea cu 100.000$ respectiv 50.000$, premii de care nu mai auzise nimeni până atunci în lumea mountain biking-ului. S-au pus multe probleme printre care: cum puteau organizatorii să asigure securitatea unei astfel de curse ținute în mare parte pe drumuri publice, cum ar fi putut fi urmărită fiecare echipe pentru a garanta că nimeni nu trișează, dacă avea să existe un control antidoping precum și multe alte întebări. Din motive necunoscute unul dintre sponsorii principali ai competiției s-a retras cu câteva zile înainte de startul primei ediții așa că organizatorii s-au văzut nevoiți să anuleze evenimentul.munga 2 De atunci a trecut un an, iar a doua ediție anunțată pentru luna decembrie a.c. a avut startul miercuri la ora 12 p.m. Formatul este același însă premiile au dispărut aproape în totalitatea, iar taxa de înscriere a fost diminuată semnificativ. Deoarece formatul cursei s-a dovedit a fi atrăgător pentru unii chiar și în lipsa premiilor, la startul ediției de anul acesta s-au înscris 50 de mountain bikeri care la ora asta pedalează din greu undeva prin Africa. Distanța trebuie parcursă în maxim 5 zile, iar concurenții pot să aleagă între a dormi și a mânca într-unul din satele de pe parcurs sau a merge mai departe și a pedala aproape non-stop distanța de 1000 km. Rămâne să vedem în zilele care urmează ce deznodământ va avea întrecerea și cine sunt învingătorii acestei curse în format inedit .munga 4

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

8 − two =