Acum citesti
Scrisoare deschisă către Președinție și Guven privind impactul COVID-19 asupra cicliștilor și ciclismului

Paul Popa, membru fondator Iași Club de Biciclete Team împreună cu Iulian Ene, reprezentant național Audax Club Parisien, sprijiniți de alte 84 entități sportive din ciclismul românesc, în frunte cu Federația Română de Ciclism, au inițiat o scrisoare deschisă adresată Președinției și Guvernului României prin care se solicită măsuri de relaxare a mobilității în vederea practicării sporturilor individuale, în special mersul pe bicicletă pe distanțe mari și nu doar în scop utilitar, urban.

Redăm mai jos continuțul scrisorii:

Stimate domnule Klaus Iohannis, Președinte al României,
Stimate domnule Ludovic Orban, Prim-ministru al Guvernului României,
Stimate domnule Marcel Vela, Ministru al Afacerilor Interne și Președinte al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență

În numele mai multor cluburi, echipe și asociații de bicicliști din România, supunem atenției dumneavoastră următoarea

SCRISOARE DESCHISĂ

Având în vedere starea de urgență instituită la nivelul țării, urmată de prevederile Ordonanțelor Militare prin care au fost luate numeroase măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 și de protecție a populației, ce au generat limitarea unor drepturi civile, precum cel la libera circulație, vă comunicăm următoarele:

– alături de marea majoritatea a cetățenilor români, și noi, bicicliștii din România, ne-am conformat măsurilor impuse de autorități și am sprijinit necondiționat efortul colectiv pentru combaterea efectelor pandemiei generate de virusul SARS-COV-2. Am intrat în mod voluntar în autoizolare, dacă a fost cazul, am limitat la minimum contactele directe interumane și, totodată, am renunțat la practicarea plimbărilor și antrenamentelor pe bicicletă.

– pentru noi, bicicliștii, acest sport și această activitate recreațională reprezintă un mod de viață. În general, aceste activități sportive le desfășurăm în locuri îndepărtate de aglomerările urbane, cu respectarea în mod obișnuit a unei distanțe de minimum 1,5 metri între participanți. De asemenea, bicicliștii, in cea mai mare parte, se respectă și se protejează reciproc, au grijă unii de alții și promovează solidaritatea și respectarea normelor de conviețuire socială. Bicicliștii practică și promovează un stil de viață sănătos și activ ca parte a unei vieți sociale durabile.

– totodată, este mai sigur din punct de vedere epidemiologic, mersul cu bicicleta, individual pe distanțe mari, în afara aglomerărilor urbane, decât desfășurarea acestei activități fizice în apropierea domiciliului, în cartier, unde posibilitatea de a intra în contact cu alte persoane este mult mai mare.

– în țări în care infectarea cu acest virus este la un nivel cu mult peste situația din România, precum Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Cehia și în aproape toate țările nordice, nu este restricționat mersul cu bicicleta, individual, pe orice distanță, în scop recreațional, sportiv.

– există inclusiv recomandarea dumneavoastră pentru a apela la mersul pe bicicletă în această perioadă critică, fiind expuși la minimum în ceea ce privește riscul epidemiologic;

– pe de altă parte, am constatat numeroase situații în care cetățenii nu pot respecta măsurile de distanțare socială, precum, prezența în supermarket-uri și piețe agroalimentare, unde regulile sunt vizibil încălcate, ceea ce ne face să credem că efortul nostru este aproape zadarnic.

Având în vedere cele sus-menționate, considerăm că activitățile fizice, precum plimbările cu bicicleta nu afectează securitatea medicală a populației și nici nu constituie un factor de risc epidemiologic. Din contră, contribuie la menținerea sănătății fizice și mentale într-o perioadă atât de critică din multe puncte de vedere, ajutând la menținerea sănătății sistemului cardiovascular și respirator, prevenind bolile și protejând organismul de infecții. Cu speranța că vom reuși să depășim împreună aceste vremuri critice, cu privire la prevederile Ordonanțelor Militare care interzic ieșirile și practicarea sporturilor în grup, vă rugăm să luați în considerare măsuri de relaxare a mobilității pentru practicarea sporturilor individuale, și, în special, a mersului cu bicicleta, unde distanțarea socială poate fi realizată fără probleme.

Concret, mersul cu bicicleta, individual sau în grupuri foarte mici (de maximum 3 persoane), pe orice distanță, cu măsuri de protecție în timpul desfășurării activității fizice (purtarea obligatorie a măștilor și a mănușilor de protecție), ar putea fi realizat:

– individual sau alături doar de membrii familiei, indiferent de distanță, având în vedere că ciclismul se practică pe distanțe de peste 100 de km;

– în grup de maximum 3 persoane, pe trasee aflate în apropierea zonelor forestiere / pădurilor din apropierea localităților de domiciliu / reședință;

– în caz de necesitate, individual, la magazinele de profil, vânzare și service biciclete și accesorii biciclete.

Pentru desfășurarea acestei activități fizice, biciclistul va completa o declarație pe propria răspundere, în care va menționa că a luat cunoștință de faptul că va trebui să nu intre în contact cu alți bicicliști sau cu alte persoane de pe traseu, cu excepția celor cu care va fi necesar în situația aprovizionării cu bunuri de consum de la supermarket-uri sau a angajaților din magazinele de profil.

Vă mulțumim anticipat, în speranța că, prin aprobarea solicitării noastre, vom contribui împreună la traversarea acestei perioade de criză în condiții sigure.

Cu deosebit respect,

Paul Popa, membru fondator Iași Club de Biciclete Team
Iulian Ene, reprezentantul național al Audax Club Parisien și Randonneurs Mondiaux în România, președinte al Randonneurs România

Vă menționăm că SCRISOAREA DESCHISĂ este susținută de următoarele entități sportive din ciclismul românesc, ceea ce înseamnă zeci de mii de pasionați ai mersului pe bicicletă:

  1. Federația Română de Ciclism, reprezentată de președintele său, Eduard Novak
  2. Cu bicicleta la mare, reprezentată de Lucian Mândruță
  3. Asociația Adevărați VeloPrieteni și grupul omonim de bicicliști, cu peste 10.000 de membri în București și în toată țara
  4. A.C.S. Penteleu Buzau
  5. C.S. MTB Roman
  6. C.S. Piciu TEAM Iași
  7. Real Sports Iași
  8. VeloPrieteni Mureș
  9. C.S. Napoca Cycling Plus PDG
  10. Reghinul pe bicicletă
  11. Asociatia Da, si eu pot sa lupt cu diabetul!
  12. VeloPower Vrancea
  13. Pedalez o tură în Lugoj
  14. Asociația Craiova Cycling Team
  15. Rutierii Măgurele
  16. Asociatia BikeRehab Constanța
  17. Plutonul T
  18. Asociatia BHealty Pitești
  19. C.S. Next Sports
  20. Asociatia Bike’Q Romania
  21. C.S. Bonseshaker Cycling, Baia Mare
  22. BUKY BiKES Bârlad
  23. Ciclism Tecuci
  24. A.C.S. Velocitas Dumbrăvișa, Timiș
  25. Bicicliștii Aiud
  26. Madafaka TIM Baia Mare
  27. Rutierii Alba Iulia
  28. Ture Miercurea Ciuc
  29. MTB Bizaz
  30. Sportcompetition CTA Arad
  31. Hobby Bike Caransebeș
  32. Asociația Tomis Bike Constanta
  33. A.C.S. Runnng & Cycling Club Blaj
  34. Cyclomaniacs Drobeta Turnu Severin
  35. Alfa Club Ciclism Barlad
  36. Roads Riding Mureș
  37. Tribul Biciclistilor
  38. Asociatia Tarnaveni Cycling
  39. Clubul Trix Bike Târgu Jiu
  40. N.S.C. Salonta
  41. Cicliștii Teleorman
  42. Bicicliștii din Vișeu de Sus
  43. A.C.S. Dau pedala Craiova
  44. Asociatia Sportiva a Ciclistilor de Anduranta Reghin
  45. Iubitorii de Munte Mühlbach
  46. Asociatia Turistica In amonte
  47. Chitila Pe Două Roți
  48. Spartanii CBE Suceava
  49. Asociația Sportiva NSC Salonta, Bihor
  50. Asociatia de Turism si Ecologie Dianthus Medias
  51. Asociatia pentru Dezvoltare Durabila Transilvania Mea Axente Sever
  52. A.S. Suceava pe Bicicletă
  53. Freeriderpunctro
  54. Asociația Probikers Bihor
  55. Verde pentru biciclete Timișoara
  56. Brașovul pedalează
  57. Vreau să merg la școală cu bicicleta
  58. Dorna Xtrem Team
  59. Asociația Sportivă Phoenix Mecano Plastic Sibiu
  60. Asociația Mausi Galati
  61. Asociația Beetle Bike Macin
  62. Bistrița pe bicicletă
  63. Saker Bike Târgu Mureș
  64. Eduard Novak Team
  65. Asociația BAFi – Rădăuți, Suceava
  66. CTV Cicloturism Vâlcea
  67. Asociația VeloArt Iasi
  68. Rutierii Alba Iulia
  69. Asociația de Tineret Club Sportiv de Tineret LYKAIOS – Rm. Valcea
  70. Bike Sensation România
  71. Bikefun România
  72. C.S. Garage Racing Baia Mare
  73. Triathlon Team Pitești
  74. Mountain Bikers Pitești
  75. Gold Club MTB Câmpulung Muscel
  76. Pro Biciclo Urbo Târgu Mureș
  77. TrailsBike Petroșani
  78. Bicicliști de Otopeni
  79. Wooden Sprocket București
  80. Asociația CycloCross Nation Micasa, Sibiu
  81. Asociația Eco Reghin
  82. Clubul Sportiv Hong Ha Rădăuți, Suceava
  83. BikePlatoon Brăila

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 − 2 =