Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
Clubul Tinerilor Inovativi Urlați, alături de Asociația ROI și Cycling Romania, invită iubitorii de biciclete și de natură să ia parte cu mic cu mare la inaugurarea primelor două trasee de cicloturism marcate din zona Urlați (Prahova), la doar 90km de capitală.
Evenimentul se adresează acelora care doresc să se relaxeze și să se bucure de minunatele peisaje ale faimoasei regiuni viticole. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 31 mai, la ora 11:00, la Muzeul Conacul Bellu din Urlați. Apoi, până la ora 16:00, oricine este binevenit să descopere regiunea Dealu Mare pe bicicletă, în propriul ritm, împreună cu prietenii sau familia. Singura condiție: să veniți cu propria bicicletă și cu casca de protecție.
Pentru a satisface toate gusturile, de câteva luni, tineri voluntari din zonă pregătesc și marchează două trasee variate de cicloturism, pe care fiecare le va putea parcurge în propriul ritm. Traseul din jurul Urlațiului, pe asfalt, are o lungime de 20 de km, iar cel din pădurea Vărbila, de 13 km. Cei mai energici le pot parcurge pe ambele, acestea fiind legate de un drum de 5 km pe ruta Jercălăi – Vărbila.
“Pregătim două trasee marcate cu suprafață de rulare diferită – asfalt și drum de pământ – și cu facilități minime necesare pentru cicloturism (marcaje și panouri de direcționare). Acest proiect implică peste 20 de tineri voluntari din Urlați și comunele învecinate, precum și din București și străinătate. Ne dorim să continuăm amenajarea de noi trasee în această zonă, care are potențialul turistic de a deveni Toscana României. Oricine este invitat să se alăture echipei noastre și să contribuie la promovarea cicloturismului în țara noastră”, a declarat inițiatorul proiectului Mircea Crisbășanu, membru al Asociației ROI și coordonator al Cycling Romania.
Tinerii voluntari pregătesc câteva surprize pentru cicloturiști, care se pot bucura de vizita la Muzeul Conacul Bellu, prânz și degustare de vin la Conacul Urlățeanu, geocaching sau cules de fructe.
Proiectul de amenajare a traseelor din Dealu Mare este susținut de programele Țara lui Andrei și Tineret în Acțiune. Evenimentul se bazează pe voluntariat, este gratuit și nu atrage responsabilitatea organizatorilor legat de modul în care fiecare vizitator alege să se deplaseze cu bicicleta.
Informații privind traseele de cicloturism:
- Traseul Urlați – 20 km, 90% asfalt, trafic auto redus, nivel începători și familii. Punct de start/finish – Muzeul Bellu. Harta traseului aici.
- Traseul Vărbila – 13 km, drum pietruit și poteci de pământ, nivel mediu. Punct de start/finish Monumentul Eroilor de pe platoul Vărbila. Harta traseului aici.
Rezervări
Doritorii sunt invitați să rezerve un loc pentru acest eveniment scriind un email la adresa [email protected]. De asemenea, la cerere, se vor oferi informații despre cazare și masă.
Modalități de transport către Urlați:
- Trenuri CFR sau TFC pe ruta București – Ploiești, după care se pedalează 25km pe ruta Ploiești – Plopu – Vărbila – Urlați
- Trenuri CFR sau TFC pe ruta București – Albești Muru, după care se pedalează 10km pe ruta Albești Muru – Albești Paleologu – Urlați
- Mașina personală – locuri de parcare există în ambele puncte de start pe fiecare traseu
Info la http://www.cfrcalatori.ro/ și www.transferoviarcalatori.ro
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.
BRAVO!