Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Campionul mondial Loic Bruni va concura din sezonul următor pentru Specialized, alături de colegii de la Gravity Republic. Astfel după plecarea lui Aaron Gwin, Specialized a cooptat pe lângă Loic și doi rideri foarte promițători și anume Lois Vergier și pe tânărul Finn Iles, despre care am mai relatat cu ocazia victoriei sale în concursul de whip-uri din cadrul festivalului Crankworx. Cei trei vor forma noua echipă Specialized Gravity în timp ce Troy Brosnan va concura în continuare pentru Specialized Racing Factory Team. Campionul mondial a declarat că e foarte nerăbdător să vadă cum se va descurca pe bicicleta Specialized, spunând că el și colegii săi sunt foarte motivați și au o abordare profesionistă, fără însă a neglija distracția și plăcerea ocazionate de competițiile de downhill. Loic s-a arătat încântat de schimbul la Specialized menționând că e de-a dreptul fascinat de producătorul american și că a visat dintotdeauna să facă parte din istoria mărcii.
Loic, Loris și tânărul Finn vor concura pe modelul S-Works Demo echipat cu componente Sram și cu anvelope Specialized. Având în componență patru rideri foarte talentați, team managerul de la Specialized s-a arătat încrezător în ceea ce privește viitoarele sezoane, urmând să aflăm în viitorul apropiat dacă Specialized a făcut o mutare inspirată.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.