Acum citesti
Genesis Flyer e un gravel bike single speed performant și foarte ieftin

Anul trecut Genesis a lansat modelul all-road accesibil din aluminiu CdA, iar acum face această bicicletă și mai accesibilă sub forma unui model ieftin singlespeed – noul Genesis Flyer. Având la bază același cadru proiectat pentru off-road ușor și gravel, acum acesta are și mai multe puncte de prindere pentru accesorii. Noul single speed Genesis Flyer e o soluție perfectă pentru a păstra turele de bikepacking simple, cu condiția să nu includă dealuri prea abrupte sau prea lungi.

Modelul original Croix de Fer e popular încă din 2009, fiind un gravel bike polivalent despre care Genesis spune că e ”The Original Adventure Bike”. A urmat modelul mai recent din aluminiu Croix de Alloy care are cam aceleași capabilități, dar la un preț mult mai mic. Acum CdA vine într-o versiune chiar mai ieftină, înlocuind dropout-urile cu unele noi pentru singlespeed, rezultând modelul Flyer.

Este bicicleta ideală pentru cei ce apreciază lucrurile simple, fără manete de schimbat vitezele și transmisii complicat de întreținut. E o bicicletă mereu gata de aventură cât timp nu e mult de urcat.

Flyer se bazează pe o versiune modificată a cadrului din aluminiu 6066/6061 dublu tras CdA, dar cu dropout-uri cu șanțuri orizontale pentru a permite tensionarea transmisiei single speed, dar de ce nu și pentru a putea monta un butuc cu viteze interne.

De fapt chiar există o versiune verde Day One a bicicletei ce are un butuc Nexus cu 8 viteze interne și costă 825 Euro. Există și câteva modele cu ghidon drept și cu mai multe sau mai puține portbagaje și aripi gata montate, pentru oraș.

Furca cu gât drept de 1 1/8 Genesis Chromoly Disc este identică celei de pe CdA, dar acum are un set de câte 3 prinderi pe fiecare braț, pentru bagaje și accesorii, pe lângă prinderile pentru portbagaj și aripi complete și încă un set de prinderi lângă dropout-ul spate, pentru cei ce vor să fie creativi cu încărcatul bicicletei.

Vestea bună pentru cei ce iubesc bicicletele cu transmisie cu mai multe viteze e că noutățile vor fi implementate și pe CdA în versiunea 2021.

Cadrul single speed are 3 seturi de prinderi de bidon în interiorul triunghiului principal, plus prindere de geantă pe toptube și una de bidon sub downtube, dar și prinderi pentru portbagaj spate și aripi complete.

Bicicleta are prindere de etrier IS, spațiu pentru anvelope de până la 700c x 42mm, însă bicicleta vine echipată cu anvelope WTB All Terrain de 37 mm pentru utilizare zilnică. Este o bicicletă modernă cu aspect clasic, așa că folosește tijă de 27.2 mm, monobloc filetat BSA clasic și gât al furcii drept de 1.125 cu cuvete externe, cablurile fiind rutate pe exterior.

Geometria e identică celei de pe modelul standard CdA (exceptând poate mici variații provenite de la poziția roții spate în urma tensionării lanțului), fiind oferite 5 mărimi, toate cu un comportament modern și stabil.

Flyer e disponibilă într-o singură echipare completă, în culoarea Billie Greyish cu detalii roșii și albastre, la prețul de 600 Euro. Bicicleta vine cu transmisie fără marcă 42t x 17, roți din aluminiu și ghidon flared, frâne mecanice ProMax pe disc iar greutatea anunțată e de 10.6 kg. Flyer e deja disponibilă de la propria rețea de distribuție Genesis. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (2)
  • Aveti vreun articol despre bicicletele single speed? Ma intereseaza bineinteles cum se comporta in rampa, inamicul gambelor. Altfel, imi inchipui ca sunt mai usor de intretinut, neavand asa de multe piese.

    • Mai nu, nu ne-am gandit să facem, e o idee. Singlespeed e un fel de lume un pic diferită, cadrele sunt diferite (deși poți face singlespeed și o bicicletă obișnuită, e destul de complicat). Problema e că ai nevoie de un sistem să întinzi lanțul, bicicletele singlespeed au prinderea roții spate făcută astfel să o poți trage în spate să se întindă lanțul, cele normale nu au așa ceva și trebuie instalat un întinzător care arată cam ca un schimbător pe spate. Și deja parcă pierzi simplitatea aia. Cu urcările depinde, că ii pui rapoarte cum vrei tu. Găsești un echilibu, o faci să poți urca ce ai nevoie, chiar dacă mai greu, iar în funcție de asta vei avea parte de viteză mai mică sau mai mare pe plat. Deci in rampă merge în funcție de ce pinion/foaie îi pui…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 − one =