Acum citesti
Comunitatea bicicliștilor a discutat alinierea opiniilor privind siguranța în trafic

Joi 20 octombrie, a avut loc în București întâlnirea asociațiilor implicate în domeniul ciclismului și a siguranței în trafic a bicicliștilor. S-a avut în vedere și adaptarea legislației la situația actuală. Scopul convocării a fost alinierea opiniilor. La întâlnire au luat parte asociațiile Hai cu Bicla, Adevărații Veloprieteni, OPTAR, NoMad Multisport și Comunitatea Bicicliștilor din București.

foto mihai denes 02
Foto Mihai Denes

În legislația actuală de specialitate există numeroase prevederi care sunt în mare parte desuete. Pe de o parte nu se mai potrivesc cu ce găsești azi pe drumurile din România și pe de altă parte nu sunt armonizate cu normele europene care funcționează corect în țările din vestul Europei.

Printre altele s-a agreat faptul că purtarea căștii de protecție va fi susținută așa cum este acum în legislația românească, adică sub formă de recomandare. Tot recomandare se dorește a fi și prezența soneriei pe bicicletă. La acestea s-a adăugat faptul că echiparea și funcționarea cu ochi de pisică sau lumini să fie obligatorie doar pe timp de noapte.

Un alt aspect important cu care ne întâlnim în trafic, în special atunci când cicliștii ies la antrenament, este acceptarea plutonului de 4 cicliști care pot ocupa o bandă. Să se poată practic pedala în paralel, iar plutonul să fie depășit ca orice vehicul voluminos.

Nu în ultimul rând s-a discutat despre de amenzi. În ultima perioada s-au înregistrat mai multe cazuri de amenzi mari aplicate bicicliștilor, corecte din punct de vedere legal însă în cuantum care depășește cu mult gradul de pericol al contravenției sancționate. Din acest motiv la întâlnire s-a discutat scăderea clasei de amenzi pentru cicliști de la 3 la 1.

Iată și lista completă a concluziilor întâlnirii:

  1. HG-ul pentru trasee este sustinut de toate partile prezente.
  2. Purtarea castii este sutinuta in forma recomandata adica cea actuala din legislatie
  3. Echiparea si functionarea cu ochi de pisica sau lumini sa fie obligatorie doar pe timp de noapte
  4. Materialele reflectorizante purtate sa fie obligatorii doar in afara localitatii pe timp de noapte.
  5. Solicitam ca soneria sa fie la nivel de recomandare si sa nu mai fie obligatorie.
  6. Propunem introducerea zonei de siguranta de 1.5m pentru distanta minima laterala atunci cand un autovehicul trece pe langa un biciclist. (de gasit exemplu legislativ) Sau ca bicicleta sa fie depasita ca orice alt vehicul.
  7. Sa se accepte plutonul de 4 persoane care poate ocupa o banda, sa se poata merge in paralel si sa fie depasit ca orice vehicul voluminos.
  8. Biciclistii sa circule pe dreapta cu exceptia cazurilor in care se incadreaza pe directia de mers (inainte sau stanga in functie de directie si banda de preselectie)
  9. Clasa de amenzi pentru ciclisti sa fie scazuta de la 3 la 1.
  10. Campaniile de amendare a ciclistilor sa se transforme in campanii de avertizare cel putin pentru inceput in momentul introducerii noilor schimbari legislative. Aceasta sa se faca impreuna cu comunicarea noilor schimbari.
  11. Dezvlotarea unui program national de educatie rutiera si comunicarea elementelor de siguranta atat in randul conducatorilor auto cat si in cel al biciclistilor. Acest program sa fie facut impreuna cu asociatiile de specialitate, politia si mass media.
  12. Reglementarea circulatiei copiilor:
    -Copiii pana la 5 ani sa poata circula pe trotuar cu bicicletele insotiti de parinti (sa fie asociati pietonilor)
    -Copiii intre 5 si 8 ani sa poata circula pe trotuare si pe infrastructura de biciclete
    -Copiii peste 8 ani sa poata circula pe intreaga infrastructura
Vezi Comentarii (5)
  • „Copiii peste 8 ani sa poata circula pe intreaga infrastructura”
    Grupul lui peste prajit, buni doar de dat cu bicicleta pe facebook sau prin parc ca altfel nu vad cum niste oameni intregi la minte pot recomanda ineptia asta.

  • „Concluziile intalnirii” nu prea au nici o legatura cu siguranta in trafic si nici cu respectul dintre participantii la trafic, unele fiind niste ineptii in toata regula. Comunitatea asta care s-a intalnit realizeaza ca defapt incurajeaza nesiguranta in trafic prin sustinerea unor idei aberante: *soneria sa fie doar recomandata….WTF?!?!?…mai necesita comentarii ineptia asta…nu realizati cat de important este sa-ti poti semnaliza pozitia in trafic si sa fii recunoscut imediat ca un biciclist, la fel cum un motociclist este recunoscut dupa zgomotul produs de motor sau un camion dupa claxonul pneumatic!!!! *Elementele reflectorizante sa fie adaugate doar noaptea – acest lucru nu se respecta nici acum cand sunt obligatorii iar majoritatea acestor elemente pe care le vad zilnic folosite de unii ciclisti (foarte putini si-asa) sunt niste porcarii care nu reflecta nimic. Majoritatea celor care folosesc pe timp de noapte bicicleta (sau perioade ale zilei cu vizibilitate redusa) nu au nici un catadioptru atasat conform legislatiei….probabil sa nu fie asa de vizibili cand trec pe rosu. *Despre importanta folosirii castii nici nu mai zic dar au mai fost astfel de articole si am ramas socat de logica si extremismul unora….poate ca-i mai bine sa moara unii cu capul spart….selectia naturala. *Acei 1.5 metri care sa fie prevazuti in legislatia viitoare au un singur avantaj (real si nu unul plin de nesimtire fatza de soferi si fatza de logica) si acela fiind faptul ca politia ii va putea sanctiona mai usor pe cei care in mod intentionat fac depasiri razante cand spatiul permite si/sau hartuiesc intr-ul fel sau altul biciclistul. *Plutonul de 4 persoane care poate ocupa o banda – prefer sa nu deschid Cutia Pandorei….oricum si acum merge fiecare cum vrea. *Punctul 8 era valabil si pana acum si este prevazut in codul rutier. *Sanctionarea biciclistilor este oricum aproape inexistenta (de asta unii merg fara lumini, frane 100% functionale, trec masiv pe rosu…) si tinand cont ca avem privilegiul de a nu avea permis pe categoria asta de vehicul, inmatriculare, taxe etc…..eu zic ca-i deja un lux. Valoarea amenzilor este nesimtita indiferent ce faci…ca si valoare taxelor 🙂 . *Un program national de educatie rutiera – in sfarsit ceva bun. Fac cicloturism si in 99% din calatoriile mele nu este nici o problema in trafic. Exceptii vor fi oricand si din pacate cateodata cu consecinte tragice – asta este natura umana. Cand ies in trafic sunt constient de riscurile uriase pe care le presupune bicicleta fatza de celelalte vehicule. Daca vi se face frica cand va depaseste o masina la 50 cm distanta laterala, indiferent ca vine din spate sau din fata (pt ca este angajat intr-o alta depasire, riscanta ce-i drept), atunci mai bine limitati-va la drumuri slab circulate….si in nici un caz nu va bagati pe DN1A, ziua, in timpul saptamanii….cu TIR-urile 🙂 .

  • Doua mentiuni:
    La 1. nu mi-am dat cu presupusul pt ca nu eram in tema cu propunerile pentru cicloturism, deci cel putin una din parti nu s-a pronuntat 🙂
    La 12., la toate sub-punctele era vorba de „insotiti de parinti”, nu doar la primul sub-punct.
    In rest, acest tip de intalniri sunt benefice dar minutele/articolele ulterioare/inregistrarile sunt si mai benefice. Doar asa si cei care nu au putut participa pot afla ce s-a discutat si, eventual, isi pot spune parerea – daca ii mai asculta cineva. Sa nu uitam ca un astfel de grup nu are reprezentativitate pentru toata „comunitatea biciclistilor” iar dezbaterile publice trebuie facute si direct, fara intermediari.
    La fel si cu audienta cu MAI care urma sa fie vineri si la care urmau sa participe unii dintre oamenii de la intalnirea de la „La firul ierbii”. Avem niste concluzii pe pagina CBB dar nu stim cum s-a ajuns la ele si ce-o sa se faca cu ele:
    https://www.facebook.com/notes/comunitatea-biciclistilor-din-bucuresti/ve%C8%99ti-bune-pentru-bicicli%C8%99ti/1151212978292321
    E nevoie de mai multa transparenta.
    Bogdan

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 4 =