Acum citesti
Start înscrieri la Călătorie între Cer și Pământ 2022!

Mult așteptatul concurs de mtb și alergare, Călătorie între Cer și Pământ, concursul al cărui traseu trece nu doar prin clădirea primăriei din oraș, dar mai ales coboară, kilometri buni, în subteranul pământului și traversează tunelurile minei Trotuș, revine anul acesta la Târgu Ocna pe 28 și 29 mai!

Concursul este mai mult decât inedit! Traseul super variat duce concurenții din oraș, îi urcă pe dealuri apoi traversează pădurile pe poteci și drumuri forestiere, dar și coboară în subteran, oferind concurenților senzații cu adevărat unice, pe care le întâlnesc doar la acest concurs, sentimentul de a pedala sau alerga prin tuneluri, exclusiv la lumina lanternelor!

Concursul are loc de-a lungul a două zile astfel: sâmbătă 28 mai concursul de trail run, iar duminică 29 mai concursul de mtb.

Regula de la mtb este simplă: concursul durează 120 minute, timp în care concurenții pedalează cât mai multe ture de 15 km, distanță împărțită aproape egal la suprafață cât și prin tuneluri.

Regula de la trail run este cea clasică, organizatorii oferind trei distanțe de concurs: cross 10 km; semi-maraton 21 km și maraton 42 km. Cu excepția traseului de 10 km și alergătorii se vor aventura prin tunelurile minei de sare.

Cireașa de pe tort vine la final, când traseele de concurs trec chiar și prin primăria din Târgu Ocna! Înscrierile la concurs sunt deschise, prețul de pornire fiind de 90 lei. Grăbește-te și prinde prețul cel mai mic!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − twelve =