(DEPLASARE SUSȚINUTĂ DE AFISPORT.RO)
Red Mountain Enduro, prima Cupa Nationala de Enduro din acest an, a avut loc la Muntele Rosu, weekend-ul trecut. Anuntat cu foarte mult timp in urma, cam cu 4 luni sau ceva de genul, super multe postari pe social-media legate de acesta, unde intre timp lumea mergea sa dea o geana pe cele patru trasee construite de Andrei Brebulet si tovarasii lui. Eu, Andrei Diaconu, omul care habar n-are ce face de pe o zi pe alta, m-am inscris cam cu trei zile inainte de eveniment, cu gandul ca voi merge sa ma dau doar duminica, asta insemnand ca ma voi da pe traseele de acolo fara sa le stiu. Ar fi fost o experinta destul de tare, dar l-am sunat pe Petre Praschiv sa il intreb ce se intampla pe acolo si am ajuns la decizia de a merge de sambata, iar asta se intampla vineri seara. Zis si vorbit, m-am apucat instant de impachetat, pregatit si chiar spalat echipamentul, ca asa e cel mai frumos, spontan si pe graba.
Ah, pe langa toate pregatirile, creierul meu era cu gandul la masina cu care aveam sa merg. M-am uitat in curte sa clarific putin situatia si mi-au fugit ochii direct la pickup-ul suprem al locului de unde provin, asa numita Dacia Papuc. Am lasat tot, haine, bagaje si cortul pe care trebuia sa il verific daca e mancat de soareci sau nu si m-am apucat sa fac un suport pentru bicicleta din niste sipci gasiti printr-un colt al curtii. Zece minute si suportul era gata. Mega entuziasmat am fugit si am luat bicicleta din Leresti, am facut cateva poze sa ma laud cu creatia si m-am intors la impachetat si organizat. Cortul era bine, am mai facut niste improvizatii si pe acolo, am impachetat si pregatit cu grija, caci era cam a doua oara la munte cu cortul. Intr-un final aveam unda verde la somn. Am plecat la 4:30. Da, 4:30, caci eu in capul meu credeam ca fac o gramada pana acolo si voiam sa ajung si eu ca omul mai devreme.
Pe drum era superb, ma bucuram de peisaj, condus si niste muzica. Numai ca burta cerea mancare, dar ma bazam foarte, foarte mult ca voi gasi un magazin bine echipat cu ceva rontaieli si un Red Bull. Trecut de Brasov, vad un Lidl, ma uit la ceas, 6:15, super, o sa murim de foame. Gainile nu ne-au dat si noua mai multe oua de diminata. Am continuat, mai bagam o tigara pe burta goala. Era odios dar simteam ca se duce ceva pe gat. Trecem prin niste comune ale caror denumiri nu le-am retinut, dar ne apropiam, deja vedeam mancare si o cafea in varf de munte. Stiam ca trebuie sa fac stanga undeva, aveam si GPS-ul pornit, imi comunica frumos si calm ca trebuie sa fac stanga, am ascultat si am intrat pe un forestier.
Pe acel forestier era niste banda si scria pe o placuta: Transfer PS3. Blana, pe aici e, am ajuns! I-am dat pe drumeagul acela, niste masini cu suporturi de bicicleta (inca un semn ca ar fi bine), dar nu era nimeni pe zona de intrebat daca e bine pe unde am luat-o. Cu șlapu pe forestier, 4×4 si ceva cuplu, nu mi-a trecut prin creier intrebarea: bai, dar oamenii cu masini normale sau Bogdan Ionescu cu van-ul, cum au putut sa urce pe aici? Zero. I-am dat, chiar cu a treia. Pana aventura pe care o cautam ne-a ajuns din urma si am dat de niste urcari cu inclinatie mare, mare rau. I-am dat, ne-am trezit cu gatul in fata, n-a mai vrut saraca sanda si acolo m-a lasat…
Am intrat panica, trebuia sa dau cu spatele, se ducea taras si pe deasupra eram si urmariti de catre niste simpli oameni care voiau sa ajunga la munte si sa se plimbe, caci era weekend. Ok, ca*at pe mine am dat cu spatele, s-a intors masina de-a latul pe nenorocirea aia, am vizualizat foarte rapid scena rasturnarii Papucului, cum toate bagajele sar peste tot (o scena absolut superba de altfel), bidonul de 20 de litri de motorina, Santa Cruz-ul ingropat cu restul sezonului meu si Duster-ul din spate incaltat de asemenea. Stirea anului ar fi fost, difuzata si pe alte continente, abia mai faceam niste follow-eri pe instagram.
Vibe-ul de concurs se se simtea de cum intrai in parcare, oamenii isi pregateau biciclete pentru cursa de EMTB ce avea sa ia loc in scurt timp. Noi ne-am intalnit cu Alex Blaj dupa care am stat la o vorba si am mancat o ciorba de burta, care era peste medie.
S-a dat startul la cursa de EMTB, am privit putin cum pleaca lumea pe traseu dupa care ne-am intors la masina sa ne pregatim incet, incet pentru calificari.
Abia asteptam sa vad cum sunt traseele dupa ce am auzit ca pamantul este absolut perfect, dar nu am avut posibilitatea de a ne da inainte de calificari. Asa ca am asteptat calificarile in caldura asezonata cu niste muste idioate si nesimtite, dar ce sa faci, faceau parte din peisaj. Calificarile aveau loc pe PS4, prin urmare imi mai ramaneau doar trei trasee de dat, plecarea se face in ordine alfabetica, fiind la „D” am plecat printre primii 30, asa ca imi mai ramanea timp sa si studiez anumite zone ( bonus).
PS4 terminat, eu si Costi Iordan am luat-o din loc spre transfer-ul de la PS4 care era la comun cu traseul pe care voiam sa ne dam in continuare, acela fiind PS1. Pe transfer am facut numai push-bike, obisnuit cu chestia asta nu a fost foarte rau, doar caldura a fost nemiloasa. Sus, o clatita cu Nutella blana pe gat si am mai impins pana la PS1 cam 15 minute. Prima speciala mi-a placut super mult, incepea direct cu o serparie de radacini, dupa care se combina cu PS4 foarte putin, iar apoi urmau niste viraje in pamantul acela superb si aderent, un jump pe ici pe colo si foarte putine spre deloc contrapante. Ne-am intors pe unde am coborat si aveam in cap sa continuam cu PS2 si PS3, dar, din pacate a venit ploaia mult promisa si anuntata. A turnat, iar intre timp am luat parte la festivitatea de premiere a celor de la EMTB.
Niste fulgere in toata splendoarea, 10-15 minute de ploaie si aia a fost. Eu eram inca in echipament si pregatit sa dau ce a mai ramas de dat. Dar ma uit mai bine in parcare, lumea pleca la cazare sau se schimbau si se pregateau de party-ul ce avea sa urmeze. Ramas cu ochii in soare nu am vrut sa ma duc singur caci nu am puterea de a ramane lucid daca ma intalnesc cu un urs. M-am schimbat, am bagat o ceafa uscata, niste mici suculenti si sfanta tigara. Asta e, oricum voiam sa dau traseele „blind” asa ca soarta mi-a dat din ambele parti, doua bune, doua rele. Toata noaptea a plouat, cortul a rezistat incredibil dar povestea cu ursii de pe acolo imi rasuna in minte si ma cam trezeam noapte si mancam din Tuc-ul cu smantana pe care l-am uitat deschis ca nu cumva sa ma trezesc cu matahala si plozii ei peste mine. Am scapat si de asta!
E ziua concursului, mega entuziasmat, am baut o dubla scurta cu lapte pe un soare frumos si m-am apucat sa strang totul ca urma sa vina ploaia, normal. Pe la 9:00 ne-am stras la start pentru a lua parte la sedinta tehnica tinuta de catre Andrei Brebulet, iar la 9:30 luam startul in prima Cupa Nationala de Enduro dupa mult timp. PS1 il stiam, vremea la start era buna, in 10 minute s-a schimbat, adica fix cand trebuia sa luam startul. Ce nu stiam, era cum va fi pe radacinile acelea numeroase, aveam morcovu-n fund, n-am de ce sa va mint.
A pornit numaratoarea inversa, doamna de acolo isi pregatea cronometrarea pe telefon, iar eu ma chinuiam sa pornesc GoPro-ul, care oricum a fost o dezamagire, eroare peste eroare. Am plecat in pedala, am trecut peste serparie si am cazut fix pe o poteca de ciclocross, m-am ridicat si i-am dat niste pedale tapene. Fara ochelari, abia atunci m-am spalat pe ochi cum trebuie, cu picioarele scoase in fiecare viraj, PS1 a fost iarasi superb, chiar si pe ud.
Transferul cum am spus mai sus am impins, ajuns sus am luat geaca pe mine, am dat un Red Bull pe gat si am continat spre necunoscuta „PS2”. A fost absolut patinoar, nu mai stiam de mine si de bicicleta, se ducea efectiv unde voia dansa. N-am mai experimentat asa pateu sa ma forteze sa iau o contrapanta cu spatele. Spatele meu nu al bicicletei. Am mai luat niste copaci in primire dar am avut si niste viraje pe care m-am distrat bine rau. Am dat-o in ras si m-am distrat in namol ca un porc. Pe transfer am auzit ca s-a decalat timpul cu 20 de minute asa ca a fost perfect, fara graba. Am mancat niste chestii de la puncul de alimentare, m-am spalat pe maini ca nu mai puteam sa tin ghidonul si am continuat spre a doua necunoscuta „PS3”.
Ud din cap pana in picioare, stateam la startul specialei relaxat deoarece baietii au spus ca e super misto traseul, asa ca abia asteptam. Si chiar a fost, deja se spala de la atat ploaie, nu mai era atat pateu. La fel cu pedala, dar nu chiar multa incat sa ma epuizez caci urma un sprint de vreo 150 de metri, si nu voiam sa imi pierd picioarele asa devreme. Viraje peste viraje, scoteam piciorul si intram in ele derapand si imi pastram si flow-ul, o placere. A venit sprintul, iar la capatul portiunii nu se vedea ce urmeaza, nici nu a mai contat, ma simteam super bine asa ca m-am aruncat, un mic scrub, un boost de incredere si de acolo virajele au intrat pe paine.
Ma simteam pe val si chiar voiam sa scot in timp decent. Am vazut semnul „50 metri pana la finish” totul mergea struna. M-am trezit intr-un ciormol, iar acolo se termina poteca intr-un fel sau altul. Pe copaci era pusa o sageata la dreapta, ma uit in dreapta, nu era nimic ciclabil. Totusi era un volutar acolo pe care l-am intrebat in disperare daca s-a terminat, respectivul nu mi-a raspuns din prima, a trebuit sa repet, pana cand mi-a raspuns ca nu. Am luat bicicleta la impins, ca la ciclocross, pana am ajuns la finish. M-am mai urcat pe ea sa trec de un noroi in care sigur erau mai multe perechi de papuci ingropate si ajuns la final, am trecut pe langa celula, nu mi-am dat seama, pana cand arbitrul sau ce era dansul mi-a spus linistit ca nu am trecut prin celula. Am fiert! Dupa care ne spune ca PS4 s-a anulat. Oh, man…pe ala il stiam si eu.
Am ajuns sus, am primit explicatii de la Andrei in legatura cu PS3, cum ca domnul a mutat finish-ul in strada ca el sa nu se murdareasca de noroi. Fuck that! In final, am ajuns sus, m-am schimbat caci eram stafidit, dupa care am asteptat rezultatele. Rezultatele din pacate nu au fost livrate bine de catre echipa de cronometrare, prin urmare PS3 se anuleaza si se puncteaza doar doua speciale. Podiumurile au fost si ele ciudate. Organizatorii au precizat ca vom primi rezultatele acasa. Luni le-am primit, am luat si un loc 3 la categorie, felicitari Ion Munteanu, Remus Bonta si tuturor celorlalti. Felicitari organizatorilor, stiu ca nu a iesit cum ar fi trebuit dar multumim pentru potecile astea misto si sper din tot sufletul sa ne vedem din nou la anul! You rock!
