Raport de cursa – Călătorie între Cer şi Pământ 2015

Sâmbătă pe 16 mai a avut loc la Tîrgu Ocna a 3a ediţie a concursului de ciclism cross country Călătorie între Cer şi Pământ, un concurs cu un traseu deosebit ce nu se mai găseşte în altă parte în România şi poate nici în lume. Este concursul care îmbină peisajele şi traseele naturale din pădure şi de peste dealuri cu zona industrială şi tunelurile subterane. Este o combinaţie pe cât de surprinzătoare pe atât de variată şi potrivită.

Organizatorii evenimentului, Societatea Naţională a Sării, Primăria Târgu Ocna, Asociaţia Adventure Mania, Asociaţia Transalpin Bike şi Asociaţia Salvează o Inimă, s-au ridicat la nivelul aşteptărilor oferind celor peste 200 de participanţi un concurs care le-a pus la încercare nu doar rezistenţa fizică ci şi tehnica şi îndemânarea negocierii unui traseu ce trebuia parcurs în buclă timp de două ore. Vremea a ţinut cu organizatorii şi cu participanţii. Site-urile de specialitate anunţau pentru ziua de sâmbătă „şanse de ploaie”, dar acesta au rămas doar atât, şanse. Traseul a fost uscat, însă participanţii tot au putut să se murdărească pe tunelul care ducea spre Centrul Pământului.

Dacă dimineaţă la înscrieri au fost ceva probleme organizatorice, care s-au transmis apoi şi la final de concurs la afişarea rezultatelor, evenimentul în sine s-a desfăşurat cât se poate de bine şi cursiv. Bucla a avut 15,4 km şi trebuia parcursă de cât mai multe ori timp de două ore. Traseul de concurs este cel mai variat posibil din câte am experimentat până acum mai ales datorita faptului că jumătate din distanţă se desfăşoară în subteran, pe tunelurile din mina Trotuş.

Se pleca din faţa primăriei, iar după câţiva kilometri concurenţii intrau deja la prima „probă specială” a traseului, traversarea depozitelor industriale.

După care imediat urma provocarea majoră a evenimentului – intrarea în tunel şi coborârea la o adâncime de 240 m. Dacă intrarea era mai anevoioasă, denivelată şi cu apă, dar în stil pur off-road, în doar 300m tunelul se lăţea la două benzi auto pentru a continua cu o linie dreaptă de 400 m pe care se cobora cu viteze şi de peste 60 kmh, pe semiobscur.

Acesta a fost si motivul pentru care concurenţii au fost obligaţi prin regulament să-şi doteze bicicletele cu lumini. 3,1 km am coborât pe serpentine spre Centrul Pământului după care am intrat în zona turistică ce se vizitează în mod normal. După ce a fost şi aceasta parcursă în cea mai mare viteză s-a început urcarea pe aceleaşi serpentine puţin mai devreme coborâte.

Ajuns la suprafaţă aerul proaspăt îţi dădea aripi de care aveai nevoie aproape la fel de mult ca de aer întrucât urma cea de a 2a căţărare a traseului. Timp de câţiva kilometri aveai de pedalat pe forestiere care culminau cu poteca pe care majoritatea concurenţilor au fost nevoiţi să facă ceva push-bike. Greu, însă totul se termina în vârf de deal la altitudinea de 533 m de unde începe una din cele mai intense coborâri al anului.

Se începe moderat, pe coama dealului după care viteza începe să crească pe măsură ce ne avântam spre pădure. Înclinaţia creşte şi la fel viteza pentru a culmina cu pante şi de peste 20% pe zone scurte. Cert este că viteza de peste 60 kmh, pe potecile înguste şi adesea accidentate din pădure, a dat de furcă cicliştilor cu mai puţină experienţă. Evident odată ce ţineai în frâu viteza totul devenea mai „prietenos”.

Coborârea vertiginoasă din pădure se finaliza cu intrarea pe un drum proaspăt betonat care continua să meargă la vale. Acum, dacă înclinaţia nu mai era poate la fel de mare, viteza părea că este întrucât suprafaţa de rulare era perfectă. După câteva şicane luate la limită şi ceva adrenalină dată la maxim te intersectai cu asfaltul drumurilor din oraş. Practic erai întors în zona de plat. Mai aveai de trecut printr-un mic tunel pietonal pe sub calea ferata după care intrai în drumul naţional pentru a pedala pe o bandă întreagă de circulaţie, complet separată de traficul motorizat, până înapoi în piaţa Primăriei.

Însă ajuns înapoi la start surprizele nu se încheiau. Mai aveai o ultimă probă specială, traversarea clădirii Primăriei. Pentru a face acest lucru aveai două opţiuni. Fie alegeai să intri pe bicicletă pedalând pe rampa pentru persoanele cu dizabilități fizicei, fie urcai pe jos câteva trepte. Dacă prima varianta părea mai atractivă totuşi rampa avea un viraj de 180 grade la dreapta şi încă unul de 90 la stânga, ambele strânse, înguste şi dificil de negociat pe un 29er. La final se pare că cei care au ales să descalece puţin şi să urce treptele au fost mai rapizi.

După ce ieşeai din Primărie virai stânga la 90 grade şi traversai inclusiv scena evenimentului. Toţi concurenţii, nu doar premianţii, au urcat astfel pe scenă fiind strigaţi la microfon şi încurajaţi în timp ce plecau să parcurgă un nou tur de concurs. Cei mai buni dintre participanţi au pedalat 4 ture în timp ce majoritatea au dat gata trei.

La final de concurs marele câştigător a fost Marius Petrache de la BikeXpert Racing Team care a obţinut 4 ture în două ore şi 35 minute, urmat de Bogdan Duca de la Bike Mania cu 4 ture în 2 ore şi 37 minute, pe locul 3 aflându-se Madaraş Attila de la Ideal Geiger Team cu 4 ture în 2 ore şi 38 minute. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

Evenimentul a dispus şi de o dimensiune caritabilă. Mulţumită colaborării cu Asociaţia Salvaţi o Inimă concurenţii puteau contribui la îmbunătăţirea vieţii lui Alexandru Nechita, un băiat de numai 12 ani care suferă de o malformație congenitală, membrele drepte fiind mai scurte decât cele stângi. 10 lei din taxa de înscriere mergeau spre el. În plus la faţa locului se mai putea face şi donaţii direct. Alex a suferit până în prezent nu mai puţin de 35 de intervenții chirurgicale prin care se urmăreşte egalizarea lungimii membrelor, însă este pe drumul cel bun. El a fost prezent chiar la faţa locului, spectator la concurs. A promis însă că primul lucru pe care-l va face după ce se face bine este să înveţe să meargă pe bicicletă, la fel ca orice copil, pentru a nu mai fii spectator.