Acum citesti
Măcin Mountain Fun 2015 – Competiţie şi distracţie la superlativ

Aproape 500 de concurenţi s-au aliniat sâmbătă, 6 iunie, la startul celei mari competiţii sportive organizată de Asociaţia Bike Works, Primăria Greci şi Asociaţia Mecanturist în Munţii Măcinului – „Măcin Mountain Fun 2015”, la care au asistat numeroşi spectatori veniţi să-i susţină pe concurenţi, dar şi să se bucure de un week-end plin de evenimente în mijlocul naturii.

Macin Mountain Fun 2015 03Startul s-a aflat în zona Pietrele Mariei, în apropierea localităţii Greci, din jud. Tulcea, iar rând pe rând, concurenţii s-au aliniat la startul tradiţionalului concurs de ciclism montan Măcin XC, la cross-ul de alergare montană denumit Măcin Cross, iar copiii la cursa dedicată lor de MTB şi alergare. De asemenea, în zona de start-finish, la cortul tehnic al celor de la Maus Bike, s-au făcut reglaje la biciclete, astfel încât pe traseu concurenţii să nu aibă probleme cu bicicleta. Astfel, pasionaţii de ciclism, Elite şi Amatori, au pornit, în aplauzele susţinătorilor şi spectatorilor, pe cele două trasee de MTB din Parcul National în cadrul cărora le-au fost puse la încercare aptitudinile sportive, dar s-au bucurat în acelaşi timp de peisajele spectaculoase ale Munţilor Măcinului.

Macin Mountain Fun 2015 01Au urmat alergătorii la start care au avut parte, la fel, de un traseu deosebit de variat de cross montan. Cei aproximativ 70 de copii s-au bucurat şi ei de mersul pe bicicletă şi de alegare în cadrul competiţiei dedicate lor, în zona de start-finish, atent supravegheaţi de partenerii de la Asociaţia Turistică Munţii Măcinului şi susţinuţi în permanenţă de spectatori şi părinţi. Rând pe rând, competitorii de la MTB şi alergare au început, după câteva ore, să apară în zona de start-finish, unii ceva mai obosiţi în urma efortului depus pentru a se clasa în fruntea clasamentelor, alţii, în schimb, ceva mai odihniţi şi bucuroşi că au putut să termine traseul, ei primind la sfârşit oricum medalii de finisher. A urmat momentul cel mai aşteptat, festivitatea de premiere în cadrul căreia, cei mai buni, de la fiecare categorie au primit diplome, medalii, trofee şi produse oferite de sponsori.

Macin Mountain Fun 2015 05Şi nu au avut doar concurenţii de câştigat, ci toţi cei care au venit în zona de start-finish să se bucure de un week-end deosebit în mijlocul naturii. Pe parcursul zilei de concurs, atmosfera şi voia bună a fost întreţinută prin muzica oferită de MC Liviu Stoica, au fost pregătite mâncăruri de firmele din zonă, iar la standul celor de la Vinuri de Macin s-au putut face degustări de vinuri. Seara trupa Inclusiv din Macin a susţinut un program artistic pentru cei prezenţi, iar ziua s-a încheiat cu un spectaculos foc de tabără. Şi totusi nu s-a încheiat aici Măcin Mountain Fun, pentru ca duminica 7 iunie, s-au organizat două ture de plimbare şi relaxare, una de MTB şi una de trecking.

Macin Mountain Fun 2015 04„Mulţumim celor implicaţi în eveniment, fie ei voluntari, parteneri sau concurenţi; reiterăm faptul că evenimentul este realizat, voluntar, de amatori pentru amatori, iar fondurile rămase vor fi întrebuinţate în cadrul ONG-ului pentru realizarea altor proiecte”, a declarat Silviu Negoiţă, membru în cadrul Asociaţiei Bike Works.

Pe site-ul evenimentului în scurt timp vor fi prezentate clasamentele complete, iar pe pagina de Facebook dedicată evenimentului au apărut deja primele albume de fotografii.

Competiţia „Măcin Mountain Fun 2015” a fost organizată de Asociaţia Bike Works, Primăria Greci şi Asociaţia Mecanturist, în parteneriat cu Parcul Naţional Munţii Măcinului, Top Media, MC Liviu Stoica, Asociaţia de Turism Munţii Măcinului, Hangarul, Dorin Bălănescu Photography, Asociaţia Sportivă Granitul Greci, Kendo Club Galaţi, Trupa Inclusiv şi Casa de Cultură „Grigore Kiazim” Măcin.

Sponsori ai evenimentului au fost: Curtea Regală, Terra Hercinica, Arcada, Daily, Giplast Balkans, Maus Bike, Sprint, Shimano, Pro, Scott, Brăila Mall, Ursus Cooler, Hanul Grecilor, Squeezy Sports Nutrition, Juniaero, BBB, Continental şi Muc-Off.

Parteneri media au fost: Freerider.ro, Rock Fm, BikeTime.ro, FlorinAngelescu.ro, Zile şi Nopţi, SportsPlanner.ro.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × three =