Acum citesti
Biciclişti împotriva schimbărilor climatice

Asociația Tură în Natură a lansat concursul cu titlul ”Bicicliști împotriva schimbărilor climatice”. Acesta va cuprinde o probă teoretică și una practică/artistică. Concursul se va desfășura pe două categorii de vârstă: prima categorie va cuprinde elevii claselor V – VIII iar cea de-a doua liceenii din clasele IX – XII.

Biciclisti impotriva schimbarilor climatice - tura in natura

Pentru proba teoretică se va accesa site-ul asociației  www.turainnatura.ro/ro/undaverde, unde vor fi completate chestionarele cu întrebări legate de schimbările climatice, reguli de circulație, etc. Pe site-ul asociației sunt postate două chestionare, unul destinat elevilor claselor V-VIII și unul pentru liceenii claselor IX-XII. Cei care se vor înscrie vor trebui să completeze formularul răspunzând la întrebări pentru a se califica în faza a doua a concursului.

Data până la care elevii/liceenii vor putea să intre pe pagina de internet a asociației unde să completeze formularul cu întrebări este 15 ianuarie 2015. Elevii care vor răspunde corect la întrebări se vor califica la faza următoare, proba creativă, în cadrul căreia vor putea să realizeze lucrări artistice pe tema “Bicicliști împotriva schimbărilor climatice”, după cum urmează:

1. Elevii claselor V-VIII:

a. Tema concursului reprezentată grafic printr-un desen în creion, cărbune sau marker.
b. Tema concursului reprezentată pictural cu acuarele, acrilice sau alte materiale specifice.
c. Realizarea unor obiecte, specifice temei, din materiale reciclabile.
d. Scrierea unui eseu pe tema concursului.
e. Orice formă de exprimare artistică care să aibă ca temă principală tema concursului.

2. Elevii claselor IX-XII:

a. Crearea unui stencil, cu tema concursului.
b. Realizarea unui film de scurt metraj, cu tema concursului.
c. Realizarea unui material, fotografii/prezentări în Powerpoint, cu tema concursului
d. Realizarea unui colaj, cu tema concursului.
e. Orice formă de exprimare artistică care să aibă ca temă principală tema concursului

Se vor puncta următoarele:

– originalitate
– mesajul transmis
– îndemânare (de exemplu tăierea precisă a imaginii, în cazul realizării unui stencil, sau în cazul realizării unui obiect din materiale reciclabile)

Termenul până la care vor putea fi trimise lucrările elevilor/liceenilor pe tema ”Bicicliști împotriva schimbărilor climatice” este 15 aprilie 2015.

 

Pentru evaluarea lucrărilor va fi constituit un juriu format din reprezentanți ai Asociației Tură în Natură, Serviciului Rutier al IPJ Sibiu, Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și un artist plastic. La sfârșit se vor cumula punctele obținute de fiecare elev în parte și se va face clasamentul, fiind desemnați câștigători cei care obțin punctajul cel mai mare.

Concursul se va desfășura în toate școlile și liceele din Sibiu și va avea la final șase câștigători (3 din școlile generale (locul I, II și III) și 3 din licee (locul I, II și III), care vor fi premiați.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen − seven =