Acum citesti
Dorna Xtrem: unul dintre concursurile de Downhill reușite, din 2014

Dorna Xtrem 2014 a reprezentat o oportunitate pentru a vizita una dintre cele mediatizate zone din țară, Bucovina. Asta a făcut ca interesul să fie și mai mare, pe lângă vorbele de bine pe care le tot auzisem în ultima vreme despre acest concurs. Trecând peste drumul foarte lung din captială până la Vatra Dornei, de peste 500 de km și multe ore de petrecut în mașină, am cunoscut o zonă absolut pitorească, unde cu siguranță vom mai reveni cu foarte mare drag.

dorna_extrem_2
Foarte multe rădăcini pe traseul perfect marcat.

Lucrurile stau în felul următor: peisajele te relaxează total, mâncarea este foarte bună, oamenii destul de ospitalieri, servirea din restaurante destul de slabă, iar aerul extrem de curat cu temperaturi care noaptea au scăzut sub 12 grade, în miez de vară. Și pe lângă toate acestea, un concurs cât se poate de reușit, cu un traseu rapid și excelent marcat, organizare de nota 10 și distracție din plin. Nu a fost vorba neapărat de un traseu simplu, dar a fost unul care le-a pus la încercare limitele celor prezenți.

dorna_extrem_1
La Dorna Extrem s-a mers tare. Tare de tot!

Iar faptul că multe dintre viraje ofereau linii rapide („care viraje?” tot auzeam în stânga și în dreapta), nu a făcut altceva decât să trezească în cei prezenți, dorința de a împinge performanțele către extrem. Și în aceste condiții, Radu Ianoșiu Petardă, care și-a adjudecat prima poziție a clasamentului, a reușit o viteză medie de puțin peste 40 de km/h, o cifră impresionantă gândindu-mă la cum a fost structurat traseul. Pe de altă parte, nici Petru Vereștiuc care a participat la categoria hardtail și a ocupat primul loc pe podium, nu a reușit un timp deloc rău: 3 minute și 35 de secunde, în condițiile în care în prima parte a traseului s-a ales cu o căzătură care l-a costat secunde prețioase. Cele 4 fete care au participat nu s-au descurcat deloc rău, ocupanta locului 1, Petra Zăgrean, reușind un timp de sub 4 minute.

dorna_extrem_3
Un cârlig pentru prinderea bicicletei pe telescaun n-ar fi stricat.

Dorna Xtrem rămâne pentru mine rețeta de succes pentru organizarea fără cusur a unui concurs. Mulți arbitrii, traseu marcat perfect încă din ziua de antrenamente, cronometrare corectă, plecare rapidă a concurenților pe traseu. Poate că doar urcarea cu telescaunul și personalul de acolo au fost în urma organizării, dar acestea sunt detalii care nu țin neapărat de cei care au pus acest concurs pe picioare, ci de veșnica meteahnă a românului, care nu știe cum să-și atragă clientela și simte mereu că face un favor turistului mai mult decât să fie recunoscător că primește bani pentru serviciile sale.

dorna_extrem_4
Radu Ianoșiu Petardă, cel mai rapid de sâmbătă la Dorna Xtrem.

Ne vedem cu siguranță și la anul! Fotografiile vor fi urcate în curând pe pagina noastră de facebook, iar un film cu traseul poate fi văzut deja aici.

Dragoș Mitroi
Vatra Dornei, Suceava

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 + 10 =