Acum citesti
10 ani de Trofeul Muscelului: ce s-a schimbat?

În iulie 2013 avea loc prima ediție a Trofeului Muscelului sub umbrela Riders Club, o competiție cu două trasee, unul scurt și unul lung, ambele la fel de spectaculoase. Diferența de nivel era mai mare pentru ambele trasee, 710, respectiv 1.900m, dar cu o lungime relativ similară. Marius Petrache a fost cel care a terminat atunci pe primul loc (în 3 ore), urmat fiind de Alexandru Stancu și Alex Ciocan.

Marius Petrache trecând finish-ul primei ediții.
Înapoi în 2013.

Tura lunga te purta până în vârful Strâmtu și în Lalu, două locuri din care (dacă aveai timp), puteai să observi superbele peisaje din zonă, de la Iezer, până la Păpușa sau Piatra Craiului. Tura scurtă pe de altă parte, avea o diferență mai mare de nivel decât cea actuală, însă te purta de asemenea pe niște forestiere superbe (o parte din ele acum nu prea mai există din cauza tăierilor). Totuși, după prima ediție, foarte multă lume s-a plâns că tura scurtă era prea grea (deși mi s-a părut stupid și absurd încă de atunci că cei care s-au plâns nu au venit aici asumați cu diferența de nivel pe care urmau s-o parcurgă), așadar organizatorii au cedat și au simplificat ulterior traseul. Îmi amintesc foarte bine cum încă pe prima urcare, când depășeam multe persoane care împingeau bicicletele la deal, cum aceștia aduceau injurii organizatorilor că urcările sunt prea grele. Deși, în fond, nu erau. Era doar mountainbiking așa cum trebuia să fie.

Între timp, am mai participat acum 2 ani la această competiție pe e-bike, fiind prima de acest gen pe care am bifat-o. După ce am reușit incredibila performanță de a conduce în prima parte a cursei, la finalul primei coborâri am făcut pană și am abandonat. Apoi, anul acesta am decis să particip din nou, la tura standard, pe o bicicletă de All-Mountain, cu suspensii de 140mm. Pentru că în ultimii mulți ani am luat parte doar la competiții de enduro și downhill, mi s-a părut un pic dificil să reiau acel ritm în care nu te oprești din pedalat, dar până la final rezultatul a fost unul decent pentru nivelul meu de pregătire în materie de maratoane: locul 9 la categoria de vârstă. La general am obținut locul 67 din 240 de participanți. Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost timpul lui Alexandru Ilie, care a încheiat cursa standard în doar o oră și șapte minute. Calculați voi media. Vlad Dobre și-a adjudecat locul 1 la tura lungă, cu un timp de 2 ore și 28 de minute. Iar la categoria e-bike, s-a dat o luptă crâncenă pe locul 1 între Alexandru Stancu (BikeXpert), Alex Stancu (NoMad Merida) și Ștefan Chivu (SportGuru). A fost foarte palpitant să-i ascult cum au povestit despre desfășurarea cursei.

Alexandru Stancu, de la BikeXpert, câștigătorul competiției de e-bike.

Cât despre propria-mi experiență, anul acesta nu am mai reușit să ajung plutonul fruntaș cum făceam de obicei, însă nici n-am avut probleme pe prima urcare, acolo unde de regulă se dau mai mulți jos de pe biciclete și se produce un blocaj. Am fost în urma a trei participanți pe care-i luasem în vizor, inclusiv a lui Andy Brunner care a revenit în competiții sprijinit de echipa sa BikeXpert. Până la final, toți cei trei au reușit să mă surclaseze cu 1-2 minute și a trebuit să accept că pentru astfel de competiții e nevoie de antrenament specific. Dacă participi o dată la 7 ani, cu siguranță nu poți avea prea mari pretenții de la tine. Partea amuzantă este că și Andy revenise cam tot după o perioadă similară în competițiile de maraton, iar septuagenarul din Elveția părea mai în formă ca oricând. O adevărată inspirație pentru noi toți și dovada vie că și la 70 de ani poți rămâne competitiv. Din punctul meu de vedere traseul a fost bine marcat, deși unii au avut ceva experiențe neplăcute la începutul primei coborâri, unde au ratat intrarea pe forestier. Apoi, punctele de alimentare au fost inspirat plasate, căci au apărut fix când am avut nevoie de ele. Fiind o zi toridă, jumătatea de litru de apă pe care am avut-o cu mine a fost insuficientă, iar opririle la punctele de alimentare m-au costat ceva timp. Apoi, singura critică vizavi de traseu este legată de zona de câmp aleasă pentru concurs, care nu doar că a fost anostă și pe alocuri cu peisaje dezolante (gunoaiele aruncate de oamenii care mai au mult până la civilizație), însă era și destul de anevoios să pedalezi pe acolo. Am reușit să uit repede deoarece a urmat o urcare scurtă printr-o pădurice, care arăta chiar fain.

Andrei Diaconu, angrenat și el în competiția de e-bike. O dă la vale în propriul stil.

De menționat că sâmbătă au avut loc și Campionatele Balcanice de XCO, acolo unde România a obținut 6 medalii, la mai multe categorii. Sportivii zilei au fost Ede Molnar, Manuela Muresan, Razvan Grec, Dragos Stavar, Miruna Mada și Mihai Brînză.

6 medalii de aur. Nu sună rău deloc!

În total, aproximativ 600 de participanți s-au duelat la Câmpulung Muscel, cifre care sună bine pentru un maraton cu diferență de nivel (știind că cele de la câmpie adună cea mai multă lume laolaltă). Mai mult, Elena Lasconi a fost cea care a dat startul competiției și desigur, a mulțumit tuturor celor prezenți la eveniment că au ales Câmpulungul pentru a se duela într-o competiție de maraton. O prezență importantă, căci Elena Lasconi este o susținătoare a mountainbiking-ului în zonă și aparent singurul primar care chiar înțelege că această infuzie de participanți aduce beneficii zonei. Restul de primari ai satelor din jur, mai puțin. Sau deloc.

Așadar, ce s-a schimbat în ultimii 10 ani? Competiția nu mai este neapărat la fel de tehnică precum prima ediție. Nici diferențele de nivel nu mai sunt similare, dar într-un fel înțeleg că trebuie să rămână accesibilă și pentru publicul larg. Tot acum 10 ani, taxa de participare costa 60 de lei și sincer, nu înțeleg cum se putea genera un profit cu acea sumă modică. Însă ce este foarte bine este faptul că Trofeul Muscelului a rămas o competiție populară, cea mai importantă din această zonă, dovadă fiind faptul că ediția de anul acesta a fost sold out. Este un concurs cu potențial pe care eu l-aș dezvolta, iar dacă aș fi în locul organizatorilor, anul viitor aș ridica ștacheta, să-l aduc la același nivel tehnic precum cel al primei ediții. Cred că este posibil și cred că ar fi benefic și pentru participanți, să tragă mai mult de ei și să-și ridice astfel și nivelul.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
Câmpulung Muscel

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 − three =