Nu este cea mai veche dintre cursele clasicele de ciclism, dar probabil este cea mai iubită, asta datorită fanilor belgieni. Este vorba despre Turul Flandrei, anul acesta fiind ediţia cea mai specială de până acum, evenimentul sărbătorind 100 de ani de existență. Cursa-monument este o adevărată probă de rezistență pentru ciclist şi pentru echipamentul necesar acestei curse, câştigătorul având o popularitate enormă, asemeni unui sportiv care a cucerit Turul Franţei sau alte curse de acest calibru.
Pentru a onora acest prestigios eveniment, belgienii s-au gândit să organizeze un tur pentru amatori și pasionaţi, ca să experimenteze şi ei prin ce trec ciclistii profesionişti. Acest eveniment este organizat fără să se ofere premii pentru primii clasaţi, dar şi aşa se bucură de un interes major. Doar anul acesta a avut 16.000 de participanţi. Da, aţi citit bine, şaisprezece mii!
Anul acesta s-a întâmplat să apară şi un român la linia de start – István Szokolszky – un atlet de anduranţă, specialist de trail-running, maratoane, şi nu în ultimul rând un triatlonist. Pentru el, acest eveniment a fost unul de pregătire pentru un concurs de IronMan din acest an. A petrecut o vacanţă bine meritată în Belgia, iar dacă tot se afla acolo s-a gândit să participe şi la acest concurs atât de renumit. Decât să relatez toată povestea şi aventura sa, mai degrabă l-am luat la întrebări şi iată dialogul nostru, sau cel puțin partea mai interesantă a acestuia:
István Szokolszky: Ştii de Turul Flandrei?
Etele Demeter: Da, ştiu, cel cu piatra cubică.
I.SZ.: O să particip.
ET.: What? Cum de participi? Te duci în Belgia?
I.Sz.: Da, am să petrec o mini-vacanţă acolo şi profit de ocazie să particip la un asemenea eveniment.
ET.: Este și un tur dedicat amatorilor?
I.Sz.: Da, este. Asta e doar pentru a parcurge traseul şi să trecem şi noi prin ce trec profesioniştii, nu şi pentru clasare sau premii.
ET.: Şi nu te temi de organizare, logistică, de teren?
I.Sz.: Nu, doar sunt belgieni nu? Evenimentul are peste 10.000 de participanţi, deci cred că organizatorii o să aibă totul sub control.
ET.: Cât ai zis, 10.000?
I.Sz.: Da, există o limită de 16.000.
ET.: Wow, ceva grandios. Şi atâţia oameni doar să parcurgă traseul unde merg şi profesioniştii.
I.Sz.: Exact.
ET.: Felicitări şi succes! N-am cuvinte.
I.Sz.: Mulţumesc, povestim când revin.
Dialogul de mai sus este din ciclul ”înainte”, așă că urmează partea ”după”:
- Cum a fost?
Într-un singur cuvânt, Super!
- Ai reuşit să termini cu bine?
Da, am terminat cu bine, deşi am căzut cu biţa pe piatră cubică şi am crezut că nu voi mai fi bun de nimic, dar din fericire m-am ales doar cu o sperietură şi nimic altceva !
- În cât timp?
Timpul total de parcrugere a fost de 9 ore și 20 de minute.
- Cum au fost pietrele cubice?
AAA! Piatra cubică! Sincer, nu am fost pregătit mental pentru porţiunile de piatră cubică, după asfaltul plat şi rulând în pluton cu 35 – 38 km/h, în momentul când am ajuns pe piatră cubică parcă eram obligat de „cineva” să reduc viteza. Ba că îmi era milă de bicicletă, ba că nu am mai rulat în viaţa mea pe piatră cubică (facută zob în unele porţiuni) nu am putut sa merg cu mai mult de 30 km/h. Nu a fost greu fizic, ci mai mult mental.
- Cu ce fel de concurenţi te-ai întâlnit?
Cam de toate felurile. Participanţi în grup – cluburi de ciclism, amatori, semiprofesionişti
- Cum ţi s-a părut până la urmă organizarea?
La ediţia nr. 100 ? Ce poţi să-i mai reproşezi – nimic! Cursa este gândită în detaliu, marcarea traseului, puncte de revitalizare, service!!!, galerie, organizatori şi arbitri pe traseu etc.
- Cum au făcut faţă la cei 16.000 de participanţi?
Probabil limitarea la 16.000 de participanţi la aceasta cursă a determinat să pară totul pus la punct. Startul s-a dat de la ora 7, până la ora 9 au tot curs cicliştii la poarta de start în acest interval, plus încă un lucru: de fapt cei 16.000 de participanţi erau împărţiţi pe 3 trasee! Pe cel mai lung, pe care am pornit şi eu, eram, mi se pare „doar” 8.000!
- Ai avut dificultăţi pe traseu?
În afară de porţiunea cu piatră cubică, nimic. Urcările sunt atât de scurte încât eu, obişnuit cu urcări mai lungi şi susţinute, nu am avut deloc probleme.
- Probleme tehnice? Te-a stors sau ţi-ai revenit rapid după concurs?
Cursa mai mult era pentru mine un stagiu de pregătire pentru Ironman, nu am mers în regim de concurs. Pur şi simplu am savurat cursa, deci nu era greu de abordat. Mi-am revenit foarte rapid.
- Cam cine de la noi, crezi că ar putea parcurge acest traseu?
Eu cred că mulţi pasionați de ciclism, cu o pregătire constantă ar putea aborda acest traseu fără probleme. Eu personal aş sfătui pe toată lumea însă, să facă cunoştinţă cu „piatra cubică” prima dată.
- Un cuvânt despre belgieni?
Oh, belgienii! Suntem departe de ei în mentalitate în ceea ce priveşte mersul pe bicicletă, cam cu 50 de ani, dacă dorești să mă exprim în cifre. Pentru mine, ei sunt o naţiune care „s-a născut” pe bicicletă. Turul Flandriei la 100-a ediţie spune tot! Reţeaua de drumuri de ciclism se întinde în toată ţara și ar fi multe lucruri de amintit!
- Ce te-a marcat cel mai mult la acest eveniment?
Nu ştiu, au fost mai multe lucruri, dar să spunem că cel mai important pentru mine au fost tradiţia şi continuitatea acestei curse.
- Doreşti să repeţi această aventură?
Categoric DA! Abia aştept. Sper ca anul viitor să nu fiu singurul din România în această cursă extraordinară şi să formăm „trenuleţul” român pe tot traseul!
După răspunsurile lui Istvan mie nu-mi rămâne nimic mai mult decât să vă urez tuturor un sezon împlinit şi cu amintiri plăcute pe bicicletă. Mie mi s-a făcut o poftă de pedalat după povestea asta, sper să mă ţină tot anul. Spor la ture şi concursuri!
Material realizat de Istvan Etele-Demeter, pe care îl poți urmări pe blogul său
