Acum citesti
Traseele foarte provocatoare de la Cozia MTB & RUN revin în 2021

Unul dintre cele mai iubite concursuri de MTB din România, Cozia MTB, revine (sperăm) în 2021 după o (prea) lungă pauză, în colaborare cu sponsorul principal Medialine și acum și cu o componentă umanitară.

Noua dată de desfășurare este 9-10 octombrie 2021 iar locația e aceiași, stațiunea Călimănești din județul Vâlcea, la poalele muntelui al cărui nume competiția îl poartă.

Competiția de MTB are unele dintre cele mai provocatoare trasee din țară, lungimile de doar 60 și 33 km păcălind pe multă lume că ar fi mai ușoare decât sunt de fapt. Nu sunt, fiecare din acești km fiind o adevărată provocare dar și plăcere, fie că e la deal sau la vale, de la start până la linia de finish.

Alături de competiția de MTB pentru adulți, în ziua următoare se desfășoară și un concurs special pentru copii pe un traseu XCO foarte atractiv. De asemenea, în paralel cu cursele de MTB, vor exista și curse de alergare în jurul Călimăneștiului.

Iată comunicatul organizatorilor:

Cozia MTB & RUN 2020 devine Cozia MTB & RUN 2021.Cozia MTB & RUN se desfasoara in acest an (dupa o lunga perioada de asteptare) in zilele de 9-10 octombrie 2021.
A IX-a editie, in al noualea an de la infiintarea Cozia Racing Team, in luna in care s-a desfasurat prima editie Cozia MTB.
Conditiile de participare, contributiile, etc., raman aceleasi, cu o singura exceptie: NU SE FAC INSCRIERI LA FATA LOCULUI!
Va asteptam cu mare drag. Ne vedem la START in 2021!

Cozia Mountain Bike & Run 2021
Cozia MTB 60Km & 33Km – 09.10.2021
Cozia Running Marathon 33Km & Cross 5Km – 09.10.2021
Cozia MTB Junior -10.10.2021Alaturi de noi veti sustine integrarea socială a persoanelor cu dizabilitati fizice, psihice si psihomotorii.Mai multe detalii:
https://www.facebook.com/soultosoulvl/
http://cozia-mtb.ro/2020/fundatia-soul-to-soul/

Înscrierile se fac pe pagina competiției!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

8 + 9 =