Rubrica de schi de freeride – introducere

Freeride-ul pe schiuri şi pe snowboard reprezintă una din activităţile de iarnă preferate ale cicliştilor. E adevărat că nu toţi cicliştii se bucură de iarnă pe schiuri (nu o să tot repet că şi pe snowboard, îl includ automat aici), aşa cum e adevărat că nici toţi schiorii de freeride pasionaţi nu se dau vara pe bicicletă. Însă majoritatea practică ambele sporturi care, dacă stăm să le analizăm, sunt pline de similarităţi.

Ne-am gândit astfel să introducem temporar pe perioada de iarnă o rubrică de schi prin care să vă informăm, la fel cum facem şi în cazul bicicletelor, atât despre noutăţile din domeniu cât şi să vă oferim informaţii tehnice de bază, sfaturi, să vă informăm din timp despre concursurile organizate în România dar şi să venim cu race report-uri de acolo şi, nu în ultimul rând, să vă sugerăm şi trasee cu descrieri şi track-uri GPS.

Momentan vom avea un articol pe zi, urmând ca feedback-ul de la voi să determine dacă vom mări numărul acestora sau vom renunţa la idee.

Lumea schiului de freeride este foarte asemănătoare cu lumea MTB-ului. Ambele sporturi se desfăşoară în natură, prin munţi şi presupun parcurgerea unor trasee sălbatice şi superbe. La fel ca şi în cazul MTB-ului unde avem mai multe discipline, începând de la XC cu bicicletele uşoare şi trasee cu urcări multe şi coborâri rezonabile şi până la DH unde avem biciclete cu anvelope groase, grele şi vorbim doar de coborâri foarte tehnice, trecând prin enduro, all-mountain şi freeride, avem şi la schi discipline similare şi schiuri pentru fiecare dintre ele.

XC-ul are echivalent în schi-alpinism, unde vorbim de trasee care includ 50% urcare şi 50% coborâre. Urcările sunt dificile, ca şi la XC, la limita schiurilor şi de multe ori peste, unde schiurile se transportă pe rucsac la fel cum se face şi push-bike la XC. Coborârile sunt abrupte şi tehnice dar, la fel ca şi la XC, nu includ sărituri şi obstacole deosebite. Tot la fel ca la XC, schiurile folosite sunt mici minuni ale tehnicii, foarte uşoare, înguste (sub 70 mm în talie) dar capabile să abordeze teren dificil. Cele mai uşoare schiuri au sub 1 kg bucata cu legătură cu tot şi conţin, la fel ca şi bicicletele, o cantitate mare de fibră de carbon. Totuşi la schi lemnul face legea, aşa că foarte rar el lipseşte din combinaţia cu carbonul. Şi tot ca la XC, majoritatea lumii foloseşte schiuri un pic mai grele dar cu un preţ mai rezonabil, ceva mai late şi care ajung pe la 1,5-2 kg cu legături. Un concurs sau un traseu de schi-alpinism are în jur de 15-20 km cu o denivelare pozitivă de 1000-2000 m, dar există şi curse mai lungi de atât. Iar ca şi echivalent al XCO-ului există proba de sprint, desfăşurată pe un circuit condensat cu obstacole, dar cu un clasament asemănător cu cel de la proba de XCE (eliminator).

Disciplina de Enduro are echivalent în schiurile ceva mai late, pe la 100 mm în talie, care sunt exemplare pe coborâri dar pot fi folosite şi la urcări. Mare parte din turele pe munte sunt un fel de enduro, schiurile de tură fiind folosite pentru a accesa vârfuri de munte de unde să ne bucurăm de coborârile fantastice prin zăpada neatinsă. Există şi concursuri de freeride ce implică, separat, urcarea pe munte (uneori cu schiurile în spate) şi apoi coborârea, cronometrată separat, asemănător cu cele de MTB Enduro.

DH-ul îşi are echivalent în marele freeride, de big mountain, care foloseşte schiuri foarte mari şi late, de peste 120 mm, iar accesul în vârful muntelui se face mecanizat (cablu, elicopter, doar o mică parte pe jos). Ca şi la DH, vorbim de viteze mari, sărituri, mult timp petrecut în aer. Diferenţa mare dintre schi şi MTB la astfel de competiţii este că la schi nu contează atât de mult timpul de coborâre cât linia aleasă, modul de abordare, tehnica şi eventualele trick-uri şi sărituri efectuate, oarecum specific domeniului. Oricum viteza este mare!

Nu trebuie uitată partea de park, prezentă şi la schiuri exact ca şi la biciclete, care implică efectuarea de trick-uri pe kickere, pipe-uri şi alte obstacole artificiale din snow-park-uri. Aici vorbim iar de schiuri speciale şi aici snowboard-ul este majoritar.

De fapt toate disciplinele acestea de schi au şi un echivalent în snowboard, mai ales de când au apărut split-board-urile, snowboard-uri ce se transformă pentru urcare în două schiuri. Astfel, pe lângă concursurile de freeride unde snowboarderii au locul egal lângă schiori, ba chiar sunt mai mulţi, au început să apară dintre ei şi la probele de schi-alpinism, lucru frumos şi care sperăm să se generalizeze.

O să încercăm să continuăm cu articole cu informaţii de bază, până când vine zăpada. Echipamentul necesar şi tipurile acestuia vor face obiectul primelor articole din zilele care urmează.