Acum citesti
Handmade: Ricșa lui Ionuț Osiac

Într-una din după-amiezele însorite ale lunii decembrie am pornit spre atelierul lui Ionuț (27 ani) pentru a-mi prezenta noua sa creație: ricșa cea neagră, construită pentru propria-i distracție.

Dacă nu ești familiarizat cu termenul, invoc definiția din DEX. „Rișcă: Cărucior cu două roți, tras de un bărbat, folosit pentru transportul de pasageri sau încărcături„. Acum că am definit cât se poate de clar despre ce vehicul vorbim, află că Ionuț nu se află la prima ispravă. A reușit să mai pună pe picioare un așa-zis „tridem”. Deși termenul nu există oficial în limba română, s-a decis ca acesta să fie numele de botez pentru tandemul de trei persoane pe care l-a construit.

Job-ul lui Ionuț, cel puțin în momentele în care nu construiește nimic, este de mecanic specializat în reparația bicicletelor. De aici și această latura a sa, prin care-și utilizează creativitatea pentru a crea diverse vehicule propulsate cu ajutorul propriilor puteri. În practică, el reușește să armonizeze perfect capacitatea de a crea confecții metalice cu pasiunea de a repara biciclete. Dacă „tridemul” a fost primul său proiect și nu i-a răpit mai mult de o săptămână, în cazul ricșei treburile n-au stat atât de simplu. Două luni și jumătate au fost necesare pentru a pune ricșa pe cele trei roți.

Ca și în cazul tridem-ului, aceasta a fost construită de la zero. Cadrul a fost proiectat și construit primul, fiind apoi conectat la o furcă împrumutată de la un BMX. Deoarece ricșa utilizează o roată de 20 inci pentru partea frontală, furca a fost mai mult decât binevenită. Ionuț spune despre construcția cadrului: „Dimensionarea a fost cea mai grea, deoarece nu cunoști nicio cotă. Proiectul a fost finalizat din aproape în aproape: mai întâi cadrul, apoi partea din spate. Lățimea banchetei am stabilit-o stând pe o bancă în parc. În esență, trebuie să încapă două persoane comod.

Într-un final, a luat decizia de a monta o banchetă de automobil, pentru ca pasagerii să beneficieze de confort deplin. Pot să confirm, mai ales dacă-mi amintesc de cotiera care separă cele două locuri!

Roțile de pe spate măsoară 24 de inci în diametru, fiind mai mari pentru a propulsa mai ușor ricșa, iar acestea sunt angrenate cu ajutorul transmisiei, care după spusele lui Ionuț a fost și cel mai greu de realizat. Transmisia pleacă dintr-un butuc cu filet pe ambele părți. Pe o parte a axului există un grup de pinioane iar pe cealaltă parte, un freewheel. De pe freewheel pleacă un lanț ce-l leagă de axul spate, transmisia fiind realizată pe o singură roată. În total, transmisia utilizează 3 lanțuri, un grup cu 6 pinioane, două freewheel-uri și un angrenaj cu trei foi.

Astfel, pe porțiunile drepte, vei pedala foarte facil pe ricșă. Raportul de 1 la 1 a fost gândit în special pentru cuplu, pentru plecările de pe loc. Poți atinge lejer o viteză de croazieră de 15 km/h dar dacă te trezești la baza unui deal, va fi ceva mai dificil să-l surmontezi. De aceea, Ionuț sugerează ca montarea unui butuc cu motor integrat pentru roata din față, asemenea celor utilizate de e-bike-uri, ar fi necesar dacă ricșa este utilizată în zone mai greu accesibile.

Țevile cadrului și ale platformei au fost îndoite la rece, cu ajutorul unei prese construite chiar de Ionuț însuși. Podeaua din spate a fost ranforsată cu pal pe structură metalică.

Lungimea ricșei este de 2.5 m iar lățimea de 1.6 m, valori apropiate unui automobil Smart ForTwo. Cântărește aproximativ 45 de kg.

O tură cu ricșa prin curtea imensă a fost mai mult decât o desfătare. Ne-am distrat și pe bună dreptate, nu ai zilnic ocazia să pedalezi pe un alt vehicul care nu poartă numele de bicicletă. Ionuț ne-a spus zâmbind că reacțiile agresive ale șoferilor sunt de multe ori estompate de faptul că văd un vehicul inedit. Iar asta, în ciuda faptului că ocupă o bandă întreagă de circulație!

În galeria foto de mai jos poți vedea creațiile lui Ionuț Osiac de până în prezent cât și câteva imagini din propriul atelier.

Vezi Comentarii (8)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 2 =