Duminică, 10 octombrie 2021, a avut loc singura cursă de enduro MTB de anul acesta din România, Metal Enduro Reșița, ocazie cu care a avut loc și Campionatul Național de Enduro. Locația a fost una arhicunoscută pentru riderii de gravity de la noi, Reșița, orașul bănățean înconjurat de dealuri, pline de potecile construite de cei de la Bike Attack.
Pentru mine a fost prima astfel de participare la un concurs de enduro MTB, asta după 8 ani de curse de cross country. A fost o experiență nouă, din care am învățat multe și care mi-a arătat că fiecare disciplină de MTB are propriile secrete, de care trebuie să ții cont. Mai jos, vă las impresiile și sfaturile mele de novice în enduro, în speranța că vă vor fi de folos și vă vor convinge să participați și voi la anul.
Drumul București – Reșița
Ghinionul meu cel mai mare (mi s-a zis) la acest concurs a fost că am prins singura ediție în care a plouat. De asemenea, nici zile de concediu nu mai am pentru 2021, astfel, singura opțiune de deplasare către Banat a fost să plec, împreună cu Dan Mazilu, vineri după prânz. Drumul nu este unul ușor, vorbim despre 8-9 ore de condus, în funcție de ce trafic prinzi pe drum. Noi, deși plecați de la 3pm, am fost ocoliți de Waze pe centura sud – Măgurele, tocmai ca să evităm ieșirile aglomerate spre Mihăilești sau Militari. Apoi, tot drumul a plouat, a fost plin de tiruri, iar faptul ca ziua se termină destul de repede în octombrie a însemnat că am avut un drum foarte obositor, aproape în întregime pe întuneric.
Deci, sfatul 1 ar fi să îți păstrezi o zi liberă pentru dus și una pentru întors, sau să petreci un mic concediu în zonă, tocmai pentru a nu ajunge obosit la cursă. Ai ce să faci, în zonă sunt potecile de la Reșița, cele de la Semenic, sau chiar cele de la Drobeta.
Recunoașterea traseelor
Și aici consider că am alocat mult prea puțin timp. Însă nu am avut de ales, sosirea vineri la 12 noaptea ne-a permis doar o zi, sâmbătă, pentru recunoaștere. Iar, deși mulți ar spune ca enduro MTB nu este atât de solicitant ca XC, vreau doar să vă punctez ca întreg traseul (ce la concurs se parcurge integral pe biclă, fără shuttle sau gondolă sau mai știu eu ce, cu transferuri ce trebuie terminate în timpi limită impuși) a avut 41km cu 1600m diferență de nivel. Iar totul se face pe o bicicletă care cântărește undeva la 14-17kg (în funcție de model).
Noi am avut și ghinionul vremii, sâmbătă fiind ceață, ploaie măruntă și destul de frig, sub 10 grade. Asta a însemnat că orice potecă cu pământ devenea clisă și încărca anvelopa, iar orice piatra devenea un mic patinoar, care te arunca imediat de pe trasă. Cu Dan am reușit să parcurgem 4 din cele 5 probe speciale. Asta a însemnat urcat pe bike până la fiecare start, dat la vale dar și studiat și parcurs fiecare segement tehnic, încercat toate liniile existente. Iar totul trebuia memorat pentru a doua zi, pe cât de bine puteam. PS5 nu am mai avut timp să o parcurgem, frigul, foamea și ora târzie ne-au răpus.
Sfat 2: Vino cu mai multe zile înainte, tocmai pentru a aloca mult timp recunoașterii. La enduro, spre deosebire de xc, am observat că orice greșeală se recuperează foarte greu, ba chiar deloc. Probele sunt scurte și foarte rapide. O linie prost aleasă sau o căzătură, de obicei, înseamnă game over pe respectiva probă.
Ziua cursei
După o zi de sâmbătă ploioasă, cețoasă, cu trasee ude și foarte alunecoase, duminică, totuși, am avut parte de vreme stabilă, iar probele speciale s-au uscat din ce în ce mai mult, pe măsură ce avansam prin etape.
Sfatul 3 poate părea pueril sau foarte evident, însă este foarte pertinent, respectiv încearcă să îți temperezi emoțiile. Deși am sute de curse la activ, duminică m-am simțit ca la prima, lucru care s-a văzut în modul în care am abordat PS1. Tot ce pot spune este că la start atmosfera e mult mai relaxată, fiecare rider plecând la intervale fixe, astfel că nu există acea nebunie ca la xc, unde e care pe care la start. Deci mergi și puțin mai relaxat și mai concentrat.
Proba specială 1 – „Poezie”
Mai jos e startul de la PS1. Emoțiile primei mele curse de enduro și lipsa de experiență și-au spus cuvântul. Am plecat greșit, în pinionul cel mai mare (rămas așa după urcarea pe transfer), am intrat timid în curbe, pentru că le știam foarte alunecoase de cu o zi înainte, iar parcă îmi era frică să mă înfig în pedale.
Sfatul 4 este de a vă verifica mereu în ce pinion pleci în probă, pentru că trebuie să pornești ca din pușcă ca să scoateți timp bun.
Deabia spre final am intrat în ritm, iar după ce Petre m-a depășit, am avut un reper și am putut să mai las frânele. Lame as f**k, las video aici mai mult pentru mine, ca amintire. Băieții buni sigur o să aibă content mult mai bun de privit.
Proba specială 2 – „Canada”
PS2 a mers mult mai bine. Cam asta a fost trendul pe măsură ce ziua a avansat. Principalul factor a fost că am putut să curăț mult mai bine ochelarii, înainte de start, dar și că m-am obișnuit cu casca full face. Proba a fost cu multă portiune de pedalat, ceea ce m-a și avantajat, câteva jumpuri, duble și cu primul rock garden tehnic al zilei. Camera s-a oprit înainte de final, dar oricum porțiunea omisă se va regăsi la finalul PS4.
Sfatul 5: dacă plănuiești să schimbi casca open face si ochelarii normali cu una full face + goggles, atunci ar fi bine să te dai de câteva ori înainte cu ele, ca să te acomodezi. Eu am împrumutat casca de la un amic, dar pe PS1 a fost o experiență ciudată, puțin claustrofobă. Iar goggles am uitat să îi curăț cum trebuie, ceea ce a afectat vizibilitatea.
Proba specială 3 – „Moșu”
PS3 a mers mult mai bine. Potecile deja începeau să se usuce, iar aderența se îmbunătățea. Proba nu a fost deosebit de tehnică, ba chiar a necesitat din nou multă pedala (deh, așa e când nu ai skill ca să iei viraje în viteză).
A avut un mini rock garden la început, cu un drop mare, însă la final a fost spectacol, pe cel mai tehnic rock garden al zilei. Nu m-am descurcat, dar tot am scos timp mai bun ca la recunoaștere. Pe la jumatatea rock garden-ului am greșit trasa, m-am proptit de o piatră, așa că am dat engage la modul “ciclocross’, cu bicla în spinare, până jos.
Sfat 6: să fii antrenat, pentru că aproape toate probele au necesitat pedalat la greu. Adică am fost în sprint între fiecare contrapantă, după fiecare element tehnic. Iar asta contează, mai ales dacă nu ai (ca mine), atât de mult skill la porțiunile tehnice.
Proba specială 4 – „Fluturelu”
PS4 a fost aproape o poteca de XC, cu foarte multă viteză și destul de scurtă ca lungime. Am stat pe pedale cred toată tura, mai ales în poiană. Rock garden-ul de la final se uscase și am putut să îl dau mai linșitit, chiar dacă tot foarte încet (lame). Cu o zi înainte îmbrățișasem copacii de câteva ori, aruncat de pe pietrele umede.
La final vedeți și secțiunea care a lipsit din PS2, pentru că cele 2 trasee se intersectează la 200 m înainte de finish.
Proba specială 5 – „La Purcici”
La startul PS5 atmosfera era mai liniștită. Lumea era deja destul de obosită după transferurile ce au însumat 1600m diferență de nivel în 41km. Am observat că mulți dintre cei care plecau imediat înaintea/după noi chiar au întârziat la slotul de start.
Sfat 7: pe langă antrenament, ai grijă să faci câte un mic refuel după fiecare probă specială. Noi ne-am oprit între fiecare tură la punctele de hidratare, am baut multă apă și am mâncat mereu câte ceva. Mai ales pe zilele reci, corpul are nevoie de calorii, pentru că urcarile sunt lungi și fix în ritmul acela de fat burn, care parcă golește rezervorul foarte repede. Eu am avut și 4 geluri la mine plus câteva pastile efervescente de litorsal, pentru hidratare.
Resimțeam oboseala pe traseu, iar poteca nu o cunoșteam deloc, pentru că nu am avut ocazia să îi fac recunoașterea cu o zi înainte. Știam doar că e scurtă, cu mult off-camber și cu destul loc de pedalat. Oboseala, însă, și-a spus cuvântul, iar pe o banală curbă la dreapta mi-a alunecat roata față și am căzut. Nimic grav, însa destul de lame, bine măcar că m-am ridicat repede și cred că am pierdut doar 15 secunde. Oricum, am fost super fericit că am terminat cursa cu bine, cu o prestație chiar peste așteptările și adevaratul meu nivel.
Sfat 8: nu te relaxa înainte de finish, pentru că așa apar greșelile. Trebuie să rămâi în priză până la final. E o disciplină tehnică, din care pot rezulta multe accidentări cauzate de neatenție.
Concluzii după prima mea cursă de enduro MTB
Vreau să îi felicit pe organizatori pentru o cursă organizată excelent, în conditții meteo dificile și în mijloc de val 4 pandemic. Nu pot spune că îmi e dor de urcările chinuitoare și rapide de la xc :)) . Aici am avut timp să vorbim cu concurenții, să ne cunoaștem și împrietenim. E cu totul alt sentiment față de ce eram eu obișnuit, în sensul bun, iar atmosfera e mult mai familială.
Sfatul 9 este unul mai de bun simț, respectiv să îți alegi bine gașca de prieteni cu care să mergi la cursă. Aici contează mai mult ca oricând, pentru că starturile se dau în sloturi de câte 5 rideri, la intervale separate. Din fiecare slot, riderii pleacă la intervale de 30 de secunde. Astfel, oamenii din respectivul „slot” te vor însoți pe tot parcursul zilei. Iar o gașcă unită contează. Unul poate căra pompa, altul cartușele de aer, altul șnururile de pană. Eu sunt mereu cel desemnat cu gelurile 🙂
La anul cu siguranță că voi reveni, mai pregătit, mai echipat și mai pus pe treabă. Iar aici cred că e locul ideal pentru sfatul 10: mergi să te distrezi!
