Maratonul Olteniei este, după cum am spus şi în prezentarea acestuia, un concurs mult mai dificil decât pare la prima vedere. Deşi se desfăşoară pe dealurile dintre Râmnicu Vâlcea şi Băile Olăneşti, organizatorii au reuşit să elaboreze un traseu foarte frumos, dificil şi cu multe secţiuni tehnice. Drumurile de pădure se înlănţuie frumos cu single-trail-uri – unele par chiar oarecum amenajate pentru freeride – dar şi cu câteva bucăţi de drum de ţară, mai mult sau mai puţin asfaltate, care trec prin câteva localităţi pitoreşti specifice pentru zonă. Tipic pentru traseu mi se pare suprafaţa de rulare, de multe ori dificilă, fie pietroasă, fie cu urme în noroi uscat, teren care nu te lasă de multe ori să mergi la fel de tare precum ai vrea pe bucata respectivă. Singurul mare minus al acestui traseu este că mai mult ca sigur după o ploaie serioasă este aproape impracticabil pe multe bucăţi, dar norocul a făcut ca în ultimii doi ani să fie uscat complet. Poate ar fi bine ca organizatorii să aibă un traseu de back-up pe nişte drumuri pietruite în caz de vreme rea, chiar dacă nu este la fel de spectaculos.
Organizarea concursului este foarte bună, partea de înscrieri, ridicări de pachete, zona de start, totul este ca la carte. Punctele de alimentare au fost dese şi bogate, foarte importante pe canicula asta. Marcajul a fost 95% în regulă, au existat totuşi zone punctuale cu intersecţii unde mergea barat mai bine drumul greşit, dar cu puţină atenţie nu ar fi trebuit să fie probleme.
Despre cursa mea nu pot să zic decât de bine. După câteva zile teribil de obositoare la serviciu, inclusiv cu o noapte nedormită şi zeci de ore de condus, m-am trezit cu o poftă destul de mare de pedalat.
Startul include o buclă de 2-3 km pe străzile din Rm. Vâlcea, motiv pentru care nu m-am omorât să prind un loc bun la start, am ajuns în faţă după aceea, la timp pentru prima urcare serioasă. De fapt, traseul are la început cea mai grea urcare, care începe cu o pantă de 20% pe asfalt, se transformă încet în forestier şi apoi în potecă. Sunt incluse şi vreo 5 bucăţi foarte abrupte prin pădure, care în condiţii de concurs şi aglomeraţie nu prea merg făcute pe bicicletă. Am mers ok pe urcare, ca de obicei un pic greu la început.
Mi-am dat drumul mai bine de-abia după primul punct de alimentare şi după o coborâre de viteză pe nişte păşuni – genul de secţiune care nu îmi place şi mă dezavantajează rău. Pe cei câţiva care m-au depăşit pe coborâre i-am prins mai încolo pe urcările următoare.
După despărţirea traseelor, tura lungă intră pe un single-trail superb prin pădure, îngust, cu bucăţi abrupte şi secţiuni expuse, una destul de periculoasă chiar la început. Poteca mai mult coboară, dar are şi urcări care se pot face în mare parte din inerţie. Căldura a început să devină destul de puternică pe la ora amiezii, peste 35 de grade. Pentru mine e un avantaj, căci nu sunt mare băutor de lichide, am reuşit să mă descurc cu un singur bidon şi cu oprire la doar două puncte de alimentare din (parcă) cinci, treabă cu care am mai câştigat un pic de avantaj faţă de cei care au fost nevoiţi să se oprească.
Trebuie să recunosc însă că pe lungile urcări expuse la soare din a doua jumătate a traseului am făcut un pic de raţionalizare a lichidului din bidon şi mi-a fost frică să nu rămân fără hidratare. La limită, am reuşit să rezist. Traseul nu e uşor, mai sunt ici-colo şi mici bucăţi de push-bike, dar şi o coborâre foarte abruptă pe o potecă prăfuită pe care eu prefer să o fac pe picioare. Am reuşit în schimb să urc ultima pantă mare, până la nişte arbitrii pe un drum unde se face la dreapta şi se coboară apoi până la sosire. Am înţeles că puţini fac urcarea aia, probabil e şi demoralizantă la final, că nu e fantastic de grea.
Pe coborârea spre final am mers cât mă lasă sufletul de repede (ceea ce de obicei e destul de încet), aşa că m-am tot uitat în spate dacă mă depăşeşte cineva. Nu s-a întîmplat asta, aşa că după un sprint puternic pe ultimii 2 km de asfalt am trecut linia de sosire în 3:15:05, cu vreo 7 minute mai prost ca anul trecut. În schimb, am ieşit pe locul 4 la categoria de vârstă şi 7 la general, în condiţiile în care primele 5 locuri au fost ocupate de elite, premiile destul de mari în bani făcând ca destui rideri de excepţie să fie prezenţi la start. Astfel, tura lungă a fost câştigată de Ilyes Ferenc, cu 2:20:43, restul poziţiilor premiate din clasamentul general fiind ocupate în ordine de Daniel Crista, Marius Petrache, Alex Stancu şi Andrei Ianoş. La fete a câştigat detaşat Irina Dumitru cu un timp fantastic de 3:23:05, urmată de Serachiopol Monica – tot sub 4 ore, Dumitru Daliana, Grozea Alexandra şi Lupu Roxana.
Cursa scurtă a fost câştigată de Sarosi Francisc cu 1:47:54, urmat în top 5 de Constantin Dumitrana, Alexandru Mareş, Flaviu Adrian Blaga şi Vlad Vira. La fete s-a detaşat pe primul loc Angheluş Andreea Nicoleta, cu 2:50:11, urmată de Balteş Cora, Săftiuc Ana, Cataniciu Cecilia şi Călin Lia Roxana.
Aşteptăm cu nerăbdare şi ediţia 2016 a Maratonului Olteniei powered by CEZ şi… să sperăm că nici atunci nu plouă 🙂
