Sellaronda Hero este un concurs despre care orice pasionat adevărat de MTB a auzit și la care dacă nu a participat sigur își dorește mult acest lucru. Pe lângă peisajele amețitoare ale Dolomiților, traseele Hero întâmpină concurenții cu diferențe de nivel amețitoare, de aproximativ 1000 m/20 km de traseu, asta însemnând o pantă medie de aproximativ 10%!
Cine s-ar fi așteptat însă ca în România un concurs frumos dar cu trasee destul de simple, fără nimic deosebit, să schimbe tot, inclusiv muntele pe care se desfășoară și să devină un mic Hero al României?
Ei bine, chiar asta s-a întâmplat. Cozia MTB s-au mutat de pe un mal pe altul al Oltului la Călimănești și, într-o zonă practic virgină din punct de vedere al sportului, au reușit să închege într-un timp record două trasee absolut impresionante, cu diferențe de nivel similare cu Hero dar – și aici e partea senzațională – extrem de ciclabile, cu incredibil de puțin push-bike! Evident, când spun push-bike mă refer la chestii ce nu se pot urca pe bicicletă, nu ce nu le pot eu sau alții urca, unii au avut parte de mult mai mult push-bike, dar asta e datorită faptului că atât pot ei, sau atât pot eu, la momentul acesta.
Traseul l-am descris amănunțit după micile inspecții dinainte de concurs. În concurs însă a fost mult mai interesant!
Am ajuns târziu în Călimănești, cu doar o oră înainte de start. M-am blocat printr-o parcare, am ieșit cu mici peripeții și un pic șifonat… greșala mea! Dar sincer putea și cineva dintre organizatori să nu mai lase lumea să intre! La ridicarea pachetelor am văzut o mega coadă care m-a cam speriat, dar am aflat că la tura lungă coada nu există, așa că am scăpat ușor. Ar merge un pic mai multă organizare la treaba asta. Trimisul pachetelor acasă cu curierul pentru o taxă suplimentară mi s-a părut mereu o idee strălucită! Oricum, sunt doar niște sugestii, eu nu țin atât de mult la aspectele astea. 2-3 toalete ecologice ar fi mers puse în zona startului, eventual în parcarea de lângă Olt!
Oricum, am ajuns la timp la start dar am plecat chiar din spate. Nu mă interesa aspectul ăsta că știam cât de lungă e prima urcare. Se pare că și dacă a fost anunțat că traseul e greu, că prima urcare durează o oră și e foarte abruptă, multă lume tot a fost mirată de dificultate. Oricum, cine a tras tare pe prima urcare și nu a fost în stare să susțină ritmul, a avut probleme clar tot traseul, crampe musculare, oboseală, mai ales la cel lung. Eu nu pățesc așa ceva pentru că mă dozez să îmi ajungă totul până la final.
Am intrat pe single trail și m-am bucurat mult de urcările și coborârile prin pădure. Deși mai fusesem, de data asta era mult mai uscat și am putut să savurez mai bine tot traseul. Din nou forestier apoi din nou single trail și bucuria MTB-ului adevărat… Practic traseul a avut 3 secțiuni de single trail dintre care cea din mijloc a avut spre 10 km neîntrerupți! Urcările mi-au mers bine, cum sunt obișnuit, coborârile au început să meargă din ce în ce mai bine dar e loc de îmbunătățiri.
M-am simțit excelent, mai ales pe final. Din punctul meu de vedere mai mergeau încă vreo 20-30 km și vreo 1000 m denivelare. Practic am terminat tura lungă într-un moment de formă maximă, destul de păcat… Pentru mine a fost un traseu foarte greu, dar extrem de frumos, poate un pic cam scurt. Am terminat în 4 ore și 46 de minute, destul de bine din punctul meu de vedere.
Am fost însă neplăcut surprins să aflu o grămadă de păreri cum că traseul a fost mult prea greu, că nu s-au așteptat la așa ceva. Culmea, unele opinii veneau chiar de la oameni cu experiență. Și nu, nu a fost mai greu decât Geiger sau fostul Brașov XCM. Doar că lumea cred eu că s-a dezobișnuit în ultima vreme cu efortul…
Din păcate nu am putut să stau mai mult în zonă și am plecat imediat după ce am terminat cursa. Totuși pot să spun că sunt foarte mulțumit de organizare: eu doresc un traseu superb și marcaje suficiente, eventual niște puncte cu apă de băut și o ciocolată. Le-am avut pe toate. Îmi doresc să știu că inimoșii de la Cozia Racing Team vor păstra formula și anul viitor, dar vor mai îmbunătăți un pic situația la înscrieri și în zona startului. Sincer, abia aștept să revin anul viitor, ba mai mult, nu cred că o să aștept atât. Cred că voi veni destul de des să mai fac traseul.
În final iată un mic montaj cu ce am reușit să filmez cu camera de pe ghidon, aproape 5 ore reduse la 3 minute și jumătate în care am încercat să prind esența traseului.
Salut… Nu stiu cum de ai fost surprins de afirmatiile celorlalti cum ca traseul a fost greu… Pentru un profesionist poate nu a fost greu.. pentru un amator cu siguranta a fost f greu.. iar pentru un MTB-ist putin peste recreational sa zicem ca a fost o provocare.. Problema care se pune aici este legata de modul de prezentare, de marketing si de furnizarea unor informatii cat mai complete legate de acest concurs.. Cozia MTB se presupune ca se adreseaza majoritatii oamenilor, de la foarte amatori pana la profesionisti deoarece traseul este foarte accesibil oricui… Lucru fals: acest traseu , pe langa un nivel ridicat de dificultate pentru un amator, a avut si destule portiuni (foarte) periculoase… De aici si gustul amar al multor participanti care se asteptau la paduri , poienite si de fapt au dat peste single trailuri (unele mlastinoase) la marginea prapastiei..Deasemenea, nu s-au prezentat fotografii din perioada de recunoastere a traseului cu portiunile acestea periculoase de care am zis… Multi ar fi stiut la ce se inhama, si cu siguranta nu ar mai fi iesit vorbe la final.. Am inceput cu aspectele negative ale acestui concurs, pentru ca nu inteleg de ce si Cozia si Maratonul Olteniei isi promoveaza concursurile ca fiind ”accesibile oricui’ in loc sa fie prezentate ca o provocare sau pentru cei care vor sa isi depaseasca limitele spre exemplu…
Revenind la Cozia, privind din perspectiva unui amator , concursul a fost unul f reusit, organizarea extraordinara, jandarmi, ambulante, voluntari pe tot traseul, concurentii oameni frumosi la caracter si nu numai, atmosfera extraordinara… La finish, dupa o gura de bere si o imbratisare de la prieteni ca si cum am fi venit de pe front, efectiv uitai de oboseala.. apoi, mai tarziu , dupa tochitura si berea oferite de organizatori, erai gata sa o iei de la capat :).
Nota 9/10 ( Datorita prezentarii inexacte a concursului).. Cu siguranta o sa mai vin cu grupul de prieteni si anul viitor, mai ales ca acum stim la ce sa ne asteptam :).
Organizatorii au distribuit si descrierea mea detaliata a traseului unde se putea citi clar cum sta treaba. Din pacate nu a ajuns la toata lumea. Ca e altfel daca pleci stiind dinainte ce te asteapta. De exemplu scrie ca prima urcare dureaza o ora pentru cineva bine antrenat.
Buna Horatiu 🙂 Si mie mi s-a parut un traseu greu; si nu m-a deranjat asta (imi asum nivelul de pregatire) ci ca, asa cum spunea si Sorin mai sus, nu s-a comunicat asta/nu s-a inteles acest lucru din comunicarile lor. La Geiger tura lunga nu as merge nici batuta, dar acolo nu e „marketat” ca fiind un traseu accesibil. Am fost la Hero (tura scurta) si traseul mi s-a parut mai ciclabil decat ce am facut eu pe Cozia 🙂
Ce mi se pare interesant din filmuletul tau sunt filmarile de la minutul 3 incolo: eu am prins foarte umed si nu se putea merge pe bicla, probabil ca a plouat dupa tine si pana am ajuns eu. Mi s-a parut extrem de grea si fara sens acea portiune.
Da, a dat o torențială inainte sa ajungi tu. Ultimii 2 km sunt singurii cam grei pe ud, cand am fost pe ploaie am mers cu un picior scos din pedală. Ar merge căutata o potecă ocolitoare acolo…
Salutare!
Am participat la tura scurta. Cred ca traseul este foarte bine configurat si echilibrat din punct de vedere tehnic. Facut in viteza, nu te lasa sa te odihnesti.
Ultima coborare a fost elementul surpriza. Cine a ajuns la „fierastrau” cu resurse a avut de castigat. Este o zona care te termina daca te prinde obosit 🙂 aici mi-am luat 3, 4 cazaturi pt. ca nu ma mai tineau picioarele. Pastrati zona asta de traseu ca element de dificultate ce diferentiaza traseul de altele.
Ca dificultate tehnica l-as incadra la nivel mediu (tura scurta). Se poate face si de un incepator ambitios caruia nu ii e frica sa mai dea drumul la frana din cand in cand pt. ca traseul nu are bolovani, dropuri sau radacini inselatoare.
Nu uitati: concursul se desfasoara la munte!
Subscriu la ce a scris Catalin. Acel „fierastrau” m-a terminat si fizic si psihic (in special si din cauza voluntarilor de la ultimul PA, care au zis ca mai sunt 7km doar coborare). Cand colo surpriza: am bagat si cateva push-bike-uri.