Cu o frică destul de serioasă de ploaie, după un prolog pe noroi în ziua 0 la care eu nu am ajuns din motive personale, cu o seară înainte de primul traseu lung de la Carpathian MTB Epic 2019 toată lumea șușotea despre meteo, despre ploaie. Dis-de-dimineață la 7, când se deschide micul dejun la restaurantul deja clasic pentru noi din complexul Cheile Grădiștei, aceleași fețe îngrijorate erau zâmbitoare deoarece ziua de vineri ne-a întâmpinat cu soare, în contrast cu norii care acopereau doar vârfurile munților Bucegi și Piatra Craiului. Peisajul a fost superb și motivațional dacă pot să zic așa. La fel de motivațional e și micul dejun și cafeaua care mereu aici, la gazdele noastre din complex, a fost bogat și pe toate gusturile.
Energizați de vremea nesperat de prietenoasă și de micul dejun, începând cu ora 9 lumea a început să se strângă în zona startului, o zonă amenajată la standarde internaționale, unde fiecare găsește tot ce trebuie, așa cum e și normal într-o cursă All Inclusive cum e Carpathian MTB Epic!
Aranjarea la start se face în funcție de clasamentul general, respectiv cel de la Prolog iar organizatorii nu au făcut excepții, nici măcar de la timpul limită de intrare în stand, așa că unii au rămas în spate. Eu am fost oricum în spate, neparticipând la mica dar dura cursă de 10 km din ziua anterioară.
Traseul de anul acesta a fost ceva mai scurt decât în 2018, lucru primit bine în general de participanți. Fiind un concurs în etape, cei 46 km cu aproape 2200 m diferență de nivel sunt o provocare suficientă, mai ales că e vorba de teren montan serios, cu toate dificultățile care ne bucură nouă inima, atât la urcare cât și la coborâre.
Din complex, traseul urcă pe forestier în Munții Leaota în Curmătura Fiarelor, o urcare susținută, care are pe parcurs presărate câteva gâturi ce sar destul de des de 20% și pe care fiecare pedală solicită mușchii la limita lor constructivă.
După un punct de alimentare binevenit și fantastic de bine aprovizionat urmează creasta ce ne-a dus spre Bucegi, o creastă pe care s-au succedat urcări extreme, de multe ori push-bike, cu coborâri senzaționale sau chiar periculoase. Recunosc, mai am de lucru să ajung să le fac toate pe bicicletă. De fapt, nu cred că voi reuși vreodată… Dar elitele le cam fac și asta contează. Deși au și ei zonele lor de push-bike la urcare, cu siguranță.
Odată ajuns traseul în Bucegi urmează celebra coborâre din Șaua Strunga de care cred că ne bucurăm toți de fiecare dată când o facem, deși am fost deja pe ea de zeci de ori. Pot doar să îmi închipui impresia străinilor care au venit prima dată. Am fost pe MTB și în Alpi și pot să spun că potecuța noastră ce leagă Strunga de Moieciu, sălbatică și provocatoare, e ceva ce poate stârni emoții chiar și unui locuitor într-un sat din Alpii Elvețieni…
Finalul de 5 km în urcare pe asfalt e necesar și nu e pe placul tuturor, dar e o provocare pe care unii, printre care și eu, se simt bine așa că mi-am dat-o și eu în petec pe acolo puțin…
Eu am terminat bătrânește în puțin sub 4:30 din care aparent am stat doar 8 minute… dar câștigătorii au scos timpi aproape inimaginabili!
Cursa a fost adjudecată la sprint de Filip Adel cu un timp amețitor de 2:38:27 urmat la doar 7 secunde de Pierre Billaud. Pe trei a venit Tomas Visnovsky la 2:58 minute distanță.
Primul român a fost și de această dată ca anul trecut Raul Sînza cu 02:45:53, un timp la fel de impresionant.
Cursa fetelor a fost adjudecată după cum era de așteptat de Ariane Luthi cu 03:21:16, prima româncă fiind Eszter Bereczki cu un timp de 03:52:10.
Mâine se va lua startul în tura de Leaota, și ea scurtată față de anul trecut dar în continuare extrem de provocatoare, fix cât să terminăm cu zâmbetul pe buze. Până atunci, iată un mic film despre cum a fost azi pe traseu:
