Ziua celei de-a doua etape a Carpathian MTB Epic 2019 nu a început foarte vesel. Deși dimineață devreme soarele și-a arătat puțin fața, norii l-au acoperit destul de repede și prognoza tristă cu ploaie s-a confirmat cu suficient de mult timp înaintea startului pentru ca toți să ne împăcăm cu gândul că azi vom face câteva ore de duș și baie de noroi.
A doua etapă este cea care ne duce pe una dintre cele mai provocatoare coborâri din zonă, din creasta Leaotei spre Dragoslavele. Dar până acolo, trebuie urcați cei 12 km care despart complexul Cheile Grădiștei de Curmătura Fiarelor, cel mai apropiat punct de intrare în zona alpină. Deși în mod normal există două variante de urcare, datorită noroiului din ultima vreme azi s-a preferat să se urce pe forestier, nu pe poteca mult mai interesantă pe care s-a urcat anul trecut, dar care era mai mult ca sigur plină de noroi.
Chiar dacă urcarea a fost aceiași, condițiile au fost mult diferite. Noroiul proaspăt, apa care curgea pe drum dar și pe sub tricourile noastre, toate s-au combinat într-o experiență autentică de MTB sălbatic. Deși se poate zice că anumite zone, pe ploaie, sunt oarecum mai ușor de parcurs deoarece noroiul e mai ud și mai prietenos. Oricum, sus în creastă era frig și bătea vântul, o atmosferă complet contrastantă cu căldura de ieri… dar așa e muntele!
Din păcate, datorită noroiului, nu am reușit personal să mă bucur de superba coborâre, care era extrem de alunecoasă, combinat cu faptul că e și brutal de abruptă în unele locuri. Cu siguranță primii i-au dat blană, dovadă fiind timpii cu care au terminat, dar noi, oameni cu responsabilități pe acasă, am lăsat-o mai moale și personal din păcate am mers destul de mult pe lângă bicicletă. Am fost oarecum dezamăgit, deoarece chiar îmi propusesem să încerc să fac toată coborârea acum că am tijă dropper, dar n-a fost să fie acum…
După coborâre, tura s-a scurtat cu vreo 8 km din cauza vremii, 8 km de drum forestier în principiu. Așa că am trecut râul învolburat pe bicicletă și am atacat scurta dar abominabila pantă ce face legătura cu Valea Cheii și care anul acesta a fost plină de bolovani și în mare parte greu ciclabilă. Adică de push-bike! Iar pe partea opusă, la coborâre, noroiul a fost ”de genul ăla”, adică lipicios, genul ce blochează roata. A fost nevoie de ceva experiență pentru a trece cu bine…
Ultimii vreo 10 km pe forestier sunt pe gustul meu, că na, îmi petrec mult timp pe cursieră, așa că i-am dat tare dar am văzut că mulți sunt cam demoralizați de urcările lungi și monotone. Cred că mulți MTB-iști ar trebui să petreacă mai mult timp pe cursieră… Mi-a luat puțin sub 4 ore dar am stat ceva mai mult să filmez, așa că timpul de pedalat al meu a fost de 3:37.
Contrastant cu stilul meu de bătrân obez, cursa a fost câștigată de Tomáš Višňvoský cu un timp amețitor de 2:01:10! El a fost urmat de Filip Adel cu un timp de 2:04:14 iar pe locul 3 a terminat Matous Ulman în 2:07:52!
La fete s-a impus din nou Ariane Luthi în 2:49:23, urmată de Hildegunn Gjertrud Hovdenak în 2:55:49 iar pe locul trei a terminat Ada Xinxo Morera cu un timp de 3:01:14.
Cel mai bun român a fost azi Ede Molnar cu un timp de 02:14:13, terminând pe locul 7 în clasamentul general!
Mâine prognoza e mai blândă iar traseul ultimei etape nu mai atinge zone alpine, urmărind drumurile și potecile minunate din satele de la poalele Pietrei Craiului.
Iată la final un film cu câteva momente pe care le-am surprins azi în timpul cursei:
