Acum citesti
Prim contact: roata 27+ și 29+

Mereu când văd o bicicletă cu roți mari și groase, îmi amintesc de primele fotografii cu fat bike-uri pe care le publicam în anii anteriori pe pagina noastră de facebook. Primeau sute sau chiar mii de like-uri, cu mult peste cum erau apreciate restul de fotografii (sau articole). Singurul lucru pe care l-am putut înțelege la acel moment, dar și în acesta de față, este că lumea este invariabil fascinată de bicicletele cu roți mari. Cât mai mari.

27plus-29plus-1

Și dacă în urmă cu 5-6 ani lucrurile erau foarte clare în ceea ce privește formatul de roată, între timp s-au produs mișcări majore. Standardul care a dominat piața atâția ani (26 inch) a fost aruncat undeva într-un colț, iar producătorii s-au pus de acord că este nevoie de un suflu nou. Astfel, încetul cu încetul, ne-am ales cu roata de 29 de inch, apoi cu cea de 27.5 inch, iar începând cu anul acesta, cu roata 27+ și 29+. Formatul plus nu înseamnă doar o anvelopă mai lată, așa cum poate reieși din imagini însă nici fat-bike nu este. Sau este?

Toată lumea se întreabă de ce producătorii au decis să lanseze pe piață atât de rapid un nou format de roată. Atât pentru 27plus cât și pentru 29plus câteva lucruri sunt certe: jante mult mai late (de până la 50mm, așadar aproape duble) față de celelalte standard, butuci diferiți, mai lați, anvelope diferite, angrenaje diferite în unele cazuri, furci speciale. Pe scurt, cam tot de ceea ce a fost nevoie atunci când s-a lansat roata de 27.5 inch. Dacă pentru magazine și importatori asta nu poate însemna decât mai multă bătaie de cap cu componentele pe care trebuie să le aibă în stoc, pentru cumpărător lucrurile s-au diversificat teribil, având acum la dispoziție practic 5 dimensiuni de roată din care poate alege (incluzând aici și defunctul 26 inch, care încă este disponibil pentru bicicletele ieftine).

Așadar, pentru ce atât de multă bătaie de cap?

Nu-s foarte sigur că era necesar ca fix în acest moment să ne trezim cu alte standarde, însă nici nu este prea recomandat să cauți cauza acestor lucruri, ci să le iei ca atare, eventual să te bucuri de ele. Formatul plus aduce de fapt mult mai multă aderență, mai mult control și mai mult confort în segmentul bicicletelor de munte. Rolul este al unei biciclete pentru distracție, nu pentru concurs, așa cum însuși industria justifică, iar după plimbarea pe care am avut ocazia s-o fac pe ambele tipuri de roată, pot confirma cele spuse: greu de încadrat în categoria bicicletelor pentru competiții, căci viteza de rulare a anvelopelor nu este din cele mai strălucite, manevrabilitatea nu este cea mai agilă și nici greutatea nu este cea mai mică. Ca exemplu, bicicleta Scott Genius LT cu roți 27+ este oferită pentru 7.999 euro, iar greutatea sa este de peste 12 kg. Cam mult, nu? Nu și pentru cei dornici de distracție. Căci anvelopa lată, de maxim 3 inch (a nu se confunda cu fat-bike-urile care au anvelope de la 3.8 până la 4.8 inch și diametrul roții de 26 de inch), oferă foarte multă aderență, în viraje și pe porțiunile de off-camber, chiar dacă zona pe care am avut-o la dispoziție nu a putut releva în totalitate aceste calități.

Roata 27+ este de fapt un 29er mai lat?

Ai ghicit, da! Diametrul roții 27+ este de 29 de inch, chiar dacă janta este de 27.5 inch. Totul se compensează din anvelopă. Iar acum, ține-te bine! Diametrul roții 29+ este de 30.5 inch. O roată mare, imensă, pe care o simți imediat ce te urci pe bicicletă. Pentru mine rămâne un mister decența vitezei de înaintare ale acestor anvelope, care pot rula la 1 bar fără nicio problemă, o presiune cu care siguranță vei risca enorm dacă o vei utiliza în camera anvelopei de 2.25. Și ca să înțelegi mai bine, o anvelopă Nobby Nic, în formatul 27.5 x 2.8, umflată la 1 bar, oferă o zonă de aderență cu 21% mai lată decât în cazul aceluiași model de anvelopă, dar formatul 27.5 x 2.2, umflată la 1.7 bar. Mai mult, noul standard al butucilor, cu o lățime de 110mm pentru roata de față și 148mm pentru roata de spate, oferă mai multă rigiditate. De asemenea, chiar și spițele sunt poziționate diferit pe butuc/jantă, pentru a întări corespunzător roata.

Primul concept de bicicletă cu roți de 27+ a fost prezentat anul trecut de către Rocky Mountain, iar ideea pentru acest format au avut-o cei de la WTB, care, iată, a fost implementată extrem de rapid de o bună parte a producătorilor de biciclete.

Bicicletele

Eu am avut la dispoziție o bicicletă Scott Genius 700 Tuned Plus, cu cadru din carbon și echipare de top, cu roți 27+. În ceea ce privește bicicleta cu roți 29+, a fost vorba despre un Surly cu cadru din oțel și țin să menționez că în acest caz nu ai o listă prea mare de modele din care poți alege, căci există doar vreo 6 producători deciși să mizeze pe cel mai mare format standard la ora actuală.

27plus rulează foarte confortabil, nemaivorbind de faptul că atât furca cât și amortizorul de la Fox, din gama Kashima, și-au făcut treaba minunat. Cu siguranță pe un traseu mult mai accidentat, confortul este cât se poate rezonabil, mult peste ceea ce poate oferi o roată normală de 27.5 inch cu o anvelopă normală. Din acest punct de vedere, mi se pare că un hardtail cu roți 27plus are mai mult sens decât un full-suspension. Este totodată mai ușoară, mai ieftină și mai ușor de întreținut. Evident, viața pe Scott-ul cu cadru din carbon și echipare de top este cât se poate de plăcută, până când îți reamintești de faptul că este oferită pentru aproape 8.000 de euro.

Roata 29plus pe de altă parte este atât de lată și de mare încât poți urca un set de trepte cu înălțime rezonabilă fără să te ridici din șa. În cazul ambelor biciclete, anvelopele contribuie extrem de mult la confortul general, indiferent de obstacolele peste care decizi să treci. Manevrabilitatea acesteia este destul de greoaie dat fiind diametrul foarte mare al roții.

Se poate face conversia la noul format de roată?

Pe scurt, nu. În primul rând, furca și cadrul nu oferă suficient spațiu pentru o anvelopă cu o lățime de 2.8 sau 3.2 inch. Standardele roților sunt de asemenea diferite, căci butucii sunt mai lați. Prin urmare, vei fi nevoit să cumperi o bicicletă nouă sau componentele dedicate noului format.

Lățimile anvelopelor

Anvelopă normală – 50 până la 60mm
Anvelopă Plus – 65 până la 80mm
Anvelopă Fatbike – 100 până la 125mm

Concluzii

Poate că Scott-ul cu roți 27Plus a fost într-adevăr una dintre cele mai confortabile biciclete de munte pe care am pedalat, o bicicletă echipată cu un set de anvelope care oferă aderență enormă. Dar nu mă văd cumpărând un model din acest segment. Bicicletele ușoare și distractive sunt extrem de scumpe, exagerat chiar. Hardtail-urile vor fi mai interesante din punctul meu vedere, căci oferă mai multă manvrabilitate pentru un cost de achiziție mai mic. Iar din câte am putut observa la Eurobike, producători din estul Europei fac primii pași în segment. Asta se va traduce prin prețuri rezonabile.

Pe scurt, Plus-ul este un fatbike mai mic. Cum își vor croi calea către succes, rămâne de văzut, dar după cum spuneam în debutul articolului, lumea chiar se dă în vânt pentru roțile mari. Așdar, nu mai rămâne decât o chestiune de timp până ce vom începe să le vedem pe stradă. Prin păduri sau pe munte.

Vezi Comentariu (1)
  • Interesant si actual articolul, insa cred ca ar merita mentionat la capitolul despre conversia la noul tip de roata faptul ca in general cadrele si furcile de 29″ accepta roti de 27,5″+. Dupa cum ati si scris… diametrul total al unei roti de 29” cu cauciuc de 2.2” este aproximativ acelasi cu cel al unei roti de 27.5″+ cu cauciuc de 3.0”. Latimea cauciucului de 27.5″+ poate fi problematica, insa majoritatea cadrelor si furcilor de 29” accepta macar 27.5” + cu un cauciuc de 2,8”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 4 =