Acum citesti
Everesting pe Transfăgărășan, 8848 m urcați pe cea mai frumoasă șosea din țară

Provocarea Everesting și istoria acesteia în România

Am auzit deja de câțiva ani de challenge-ul denumit Everesting – pentru a bifa această provocare regulile sunt simple: trebuie parcursă aceiași urcare pe bicicletă sau în alergare, în ambele direcții, până când se adună în urcare altitudinea vârfului Everest – 8848 m. Provocarea a fost lansată de un cuplu de cicliști australieni prin intermediul site-ului Everesting.cc iar lumea ciclismului a îmbrățișat ideea cu un entuziasm neașteptat de mare!

Primul Everesting în România aparține lui Sergiu Buciuc care în 2015 a parcurs diferența de nivel de 8848 m prin urcări succesive în Prahova, la Crama Seciu, pe partea mai ușoară a urcării, spre Gâlmeia.

Între timp, până azi, în România există 20 de Everesting-uri reușite și omologate, dintre acestea având 1 half-everesting (adică doar jumătate din altitudine), două provocări de peste 10.000 m și două, chiar în 2020, în alergare. Dintre acestea, 4 reușite aparțin lui Ion C și 3 lui Bagoly Levente, singurii care au mai multe Everesting-uri la activ.

Decizia

Pentru mine, de când am auzit de această provocare, singura variantă care mi-a trecut prin cap a fost ca, dacă mă decid să accept provocarea, să o fac pe cea mai epică urcare din România: Transfăgărășanul nordic, între Cârțișoara și Bâlea Lac!

Cu o viață sportivă ocupată de zeci de concursuri și evenimente în combinație cu familia și seriviciul însă, nu am găsit până acum timpul necesar, așa că Everesting-ul a rămas așa, o idee, o dorință ascunsă.

La fel cum s-a întâmplat și în cazul sportivilor profesioniști care, în lipsa competițiilor din cauza pandemiei, au îmbrățișat această provocare doborând aproape săptămânal recordul de timp, tot așa și eu, în lipsa evenimentelor cicliste și după decizia de a nu risca un concediu în afara țării, am realizat brusc că a venit momentul!

Pregătisem 3 zile de ciclism liniștite, pe Transfăgărășan, Transalpina și cu o pauză între ele în zona Sibiului. Dar într-o sâmbătă, la o plimbare cu cursiera împreună cu soția, brusc mi-a venit ideea! Acum e momentul perfect pentru un challenge adevărat! Inițial m-am gândit la tura TATF, parcurgerea celor două Trans-uri într-o singură tură de o zi, dar lucrul acesta a tot fost făcut iar logistica era prea complicată și timpul prea puțin pentru a pregăti aventura. Așa că mi-am amintit de Everesting-ul pe Transfăgărășan la care mă gândesc ocazional de ceva ani.

Matematica

Fără să ezit, am făcut calculele: o urcare pe segmentul Transfăgărășan are 1446 m denivelare și o lungime de puțin peste 25 km, deci va fi nevoie să fac 6 urcări plus o mică completare la final, adunându-se un pic peste 300 km. Știam deja, deși nu mai fusesem demult, că o urcare îmi ia undeva peste 1 ora și 30 de minute, dar asta în regim de efort maxim, ceea ce nu e viabil la un Everesting, așa că am aproximat o medie de 2 ore pe urcare, vreo 40 de minute pe coborâre, deci cu o mică pauză cam 3 ore pe o urcare/coborâre completă.

Înmulțit cu 6 înseamnă 18 ore, plus probabil încă o oră și jumătate pentru completarea finală până la 9000 m (trebuie urcat ceva mai mult pentru a fi sigur că diferența de nivel e suficientă, să nu existe erori de măsură). Deci probabil va fi vorba de undeva peste 20 de ore, ceea ce înseamnă că, deși ziua e lungă, voi fi nevoit să merg și pe întuneric.

Deoarece e mai bine să urci pe întuneric decât să cobori, am decis să plec la ora 4 dimineața, pentru a face prima urcare pe întuneric și să câștig ceva lumină pentru coborâri. Asta ar însemna un final undeva după ora 24, deci tot aș avea parte de o coborâre pe întuneric… Deci ăsta e planul în mare…

Logistica

Nu aș dori să merg de unul singur în astfel de provocare. Soția mea lucrează, nu are concediu, așa că am apelat la bunul meu prieten Horia Nițu, un talentat pictor și grafician, care are în palmares și restaurări și personalizări de cadre de bicicletă, cu care am mers de multe ori în ture frumoase în țară dar și în afară. A fost încântat să mă însoțească, așa că echipa a fost gata!

Am decis ca provocarea să aibă loc luni, când e traficul mai lejer (deși Transfăgărășanul era încă închis până miercuri, 1 iulie, data oficială de deschidere). Asta însemna să plec duminică la prânz de acasă.

Am căutat repede cazare și am găsit o pensiune situată perfect, aproape de startul provocării, la Vama Cucului, practic ultima pensiune turistică înainte de începerea urcării efective spre Bâlea.

Nutriția

Fiind deja sâmbătă seara, timpul și posibilitățile de pregătire erau foarte reduse iar singurul magazin de unde puteam să mă mai aprovizionez cu ceva era Decathlon.

O astfel de provocare, după părerea mea, trebuie să se bazeze pe o nutriție gândită solid, cu produse speciale sportive, cu eliminarea pe cât posibil a alimentelor tradiționale care pot provoca tot felul de senzații deranjante. Sfatul meu e alegerea unor produse cu care organismul e deja obișnuit, deoarece folosirea unora noi e riscantă. Din păcate eu a trebuit să risc, deoarece produsele mele preferate de la Sponser erau pe terminate acasă iar în Decathlon sunt disponibile doar cele de la Isostar și Aptonia, plus foarte puține de la PowerBar.

Pe lângă cele vreo 4 geluri Sponser (2 dulci și 2 sărate) de acasă și niște băutură hipotonică Sponser Competition, a trebuit deci să completez planul cu ce găsesc în Decathlon. Deci practic planul de nutriție l-am făcut pe loc, în fața raftului.

Hidratarea aș fi preferat să o fac cu o băutură pentru eforturi lungi, care pe lângă cea clasică mai conține și aminoacizi BCAA ce susțin funcționarea de durată a mușchilor. Nu am găsit însă așa ceva, deci m-am mulțumit cu un izotonic simplu de la Isostar, cu aromă de fructe roșii. Acesta am decis să îl completez în timpul zilei, la temperatură mare, cu unul din cele vreo 3 bidoane de băutură hipotonică Sponser Competition. Diferența dintre cele două este că băutura hipotonică se absoarbe aproape instantaneu, încă din gură, fiind perfectă pentru o hidratare foarte rapidă, în timp ce băutura izotonică se absoarbe pe o perioadă ceva mai lungă, fiind cumva mai sățioasă. Planul era simplu: la primele 2 ture câte un bidon de 750 ml de Isostar, apoi la următoarele câte 2 bidoane, unul de Isostar și unul de Sponser cât mai am, apoi apă simplă până la final pentru al doilea bidon.

Băutura magică a sportului de anduranță, Coca Cola, nu trebuie să lipsească, dar doar în tabăra de bază, așa că am băgat în frigiderul pensiunii 2 sticle mari care să fie reci în caz că am poftă de așa ceva.

Alimentația am asigurat-o, după cum e normal, cu gel-uri și batone. Am găsit kit-uri de 6 gel-uri Isostar combinate: normale, cu antioxidanți, cu BCAA și cu cofeină, din care am luat 2. Am cumpărat câteva doze de cofeină concentrată de la Aptonia (de obicei foloseam Sponser Activator pentru asta). Am luat și 2 pachete de câte 5 batoane Aptonia cu alune și cereale: unul de dulci și unul de sărate. Plus încă 4 batoane proteice de recovery, cu gust de ciocolată.

Am făcut un plan simplu: câte 2 geluri pe tură. Un tip de pachet includea un gel simplu și unul cu antioxidanți, având 4 astfel de pachete. Le-am plănuit pentru turele 1, 2, 4 și 5. Al doilea tip de pachet a inclus gelurile cu cofeină și BCAA și le-am planificat pentru turele 3 și 6. Am decis să consum din fiecare pachet câte un gel la Bâlea Cascadă (unde e cam jumătatea urcării) și unul sus la Bălea Lac, urmând ca la startul fiecărei ture să mai consum din batoare și gelurile Sponser, plus dozele de cofeină, după cum simt că e necesar. Am mai pregătit o ”doză de urgență” cu un gel Sponser dulce, unul sărat și o doză de cofeină pe care am avut-o mereu la mine, în caz că am nevoie de un boost serios.

Echipamentul

Bicicleta e, bineînțeles, cel mai important lucru. Eu am folosit Specialized-ul Tarmac Expert, care ar fi cam a doua opțiune pentru o astfel de provocare dacă ar fi să fim obiectivi. Opțiunea numărul 1 ar fi o cursieră din gama endurance, de exemplu Specialized Roubaix, mai confortabilă și mai adaptată pentru 20 de ore petrecute în șa. Pe locul 2 ar fi deci cursiera de race, categoria în care se încadreză și Tarmac: eficientă și performantă, dar totuși nu la fel de comodă ca un Roubaix de exemplu. O cursieră de race nu e concepută pentru 20+ de ore în șa iar asta urma să își spună cuvântul, lucru pe care l-am știut prea bine. Probabil ar fi opțiunea 1 dacă provocarea se face și cu dorința de a scoate un timp cât mai bun.

Următoarele elemente extrem de importante sunt pantofii și echipamentul, în special pantalonii. Pentru asta am folosit cea mai performantă pereche de pantaloni de ciclism din arsenal, un model de la Assos, un producător premium de echipament de ciclism. Părerea mea e că fiecare ciclist trebuie să investească măcar într-o singură pereche de pantaloni premium, pentru provocările unde aceștia fac diferența față de clasicii pantaloni de la echipamentele de echipă. Dar la aproape 24 de ore în șa totul contează. Am folosit ca strat de bază un maieu second skin de la CompressSport, care se simte bine pe piele și o păstrează uscată. La tricouri treaba nu e așa importantă, am decis să folosesc 6 tricouri, câte unul pentru fiecare tură, dedicând astfel fiecare urcare unei echipe sau unui eveniment de ciclism care contează pentru mine.

Ciorapii și mănușile sunt foarte importante deoarece un disconfort se accentuează mult cu trecerea orelor. Am ales ciorapii FLR ce au venit împreună cu pantofii FLR cu talpă din carbon, pe care îi testez în această perioadă. Ca mănuși din păcate am avut doar o pereche din Decathlon, dar care au fost absolut în regulă. Un truc folosit de mine este să acopăr tălpile cu cremă antifrecare înainte de a trage șosetel, astfel nu vor apărea zone de frecare sau bășici deranjante.

La pantofi am apelat la încă un truc. Trecând după fiecare tură prin tabăra de bază, am luat cu mine mai multe perechi de pantofi. Astfel, dacă o pereche începe să mă deranjeze, o pot schimba cu alta, cu puncte de presiune diferite. Am început însă cu cei mai confortabili și performanți pantofi, modelul FLR F-XX, extrem de ușori și cu o talpă rigidă din carbon ce îi face foarte eficienți. Apoi, după 4 ture, i-am schimbat cu pantofii din carbon Van Rysel 900 de la Decathlon, o pereche puțin mai grea dar de asemenea foarte performantă.

Computerul este foarte important deoarece acesta înregistrează tura, iar track-ul generat este folosit pentru atestarea atingerii obiectivului. Se recomandă înregistrarea cu 2 dispozitive diferite, așa că am folosit noul Garmin Edge 1030 Plus pe bicicletă, iar de rezervă am înregistrat în paralel tura cu ceasul Garmin Fenix 6X Pro. Acestea și-au luat datele de la pedalele cu powermetru Favero Assioma Duo, centura de puls Garmin HRM Tri și senzorul Garmin de viteză.

Luminile sunt și ele importante, deoarece se merge noaptea. Pe spate am folosit un Garmin Varia Radar ce oferă și confortul de a știi despre mașinile ce vin din spate. Deoarece autonomia acestuia e de 16 ore, l-am folosit mai mult în prima tură și din a 5-a încolo. Pe față am folosit o lumină puternică de la BikeForce, cu acumulator separat dar cu autonomie nu foarte mare, pentru că nu a fost nevoie de o noapte întreagă. De backup am avut și o mică lumină de față cu acumulator intern, ceva mai slabă.

În rest, am folosit echipamentul meu uzual, cu care mă simt confortabil, cum ar fi casca Lazer Century și ochelarii Julbo Aerospeed.

Planul de acțiune

Planul a fost simplu: start la ora 4:00 fix și urcarea, cât mai calm și mai liniștit, fără eforturi inutile, a celor 6 ture necesare, apoi coborârile corespunzătoare cu cea mai mare atenție. Totuși, nu cu pierdere de vreme, căci deși provocarea Everesting-ului nu e condiționată de timp, oboseala se acumulează și în acest mod.

Era evident că voi face prima urcare pe întuneric, apoi voi avea lumină până la a 6-a tură când mă va prinde iar întunericul pe urcare, urmând ca ultima coborâre să fie pe întuneric total.

Horia, prietenul care m-a însoțit, a venit cu mine doar în penultima tură, a 5-a, pentru a nu-mi strica în rest ritmul. De asemenea, m-a însoțit de la distanță cu mașina în tura a 6-a, pe întuneric, și a stat cu mașina în spatele meu pentru ultima completare ce am făcut-o după tura a 7-a.

Cum a decurs experiența?

În mod clar, neașteptat de bine! Dar asta nu înseamnă că Everestingul e un lucru ușor. Pur și simplu, recunosc, am trișat. Am trișat alegând ca locație Transfăgărășanul pe Nord. Deoarece drumul e atât de frumos încât ți-ai dori să îl urci și să îl cobori zile întregi, nu doar de 6 ori. Exact ca o zi de schi pe o pârtie faină, ai dori să nu se mai termine, durerile sau oboseala devin enervante pentru că îți anunță finalul experienței, dar în niciun moment nu îți dorești să se termine. Ești furios cumva pe organismul tău că nu duce mai mult…

Am avut parte de 6 ture pe 6 Transfăgărășane destul de diferite, cu o stare fizică clar în degradare, dar cu o stare psihică pozitivă până la final.

Prima tură, începută pe întuneric, a fost magică. Răsăritul soarelui urcând ultimele serpentine, cele mai epice, sub Bâlea Lac e un moment ireal, frumos, înconjurat de crepusculul cu lumina sa roșiatică. Răcoare, drum liber, roua dimineții, totul a contribuit pentru a-mi ridica moralul la cel mai mare nivel la care l-am avut de multă vreme.

A doua tură a fost cea în care au apărut și primele mașini, dar așa, maxim una la 15 minute, iar căldarea de deasupra cascadei Bâlea am găsit-o iluminată feeric de primele raze de soare care și-au făcut loc peste crestele înalte, care parcă mi-au umplut mușchii de energie. Natura se trezea la viață în timp ce eu deja eram la a doua urcare pe cea mai frumoasă șosea din țară!

Turele trei și patru au fost prin aglomerație, chiar dacă șoseaua era încă închisă. Cu toate că tunelul spre Cota 2000 încă nu fusese deschis, drumul era în stare perfectă și turiștii nerăbdători l-au invadat. Nu au fost coloane de mașini, dar traficul a crescut constant până la prânz și a scăzut doar spre seară. Practic au fost două ture în condiții de trafic real, prima mai decentă, a doua însă pe o căldură destul de insuportabilă. După tura 4, picioarele au început să mă doară, așa că am schimbat, după cum era planul, pantofii și totul a revenit relativ la normal.

Tura 5 am făcut-o împreună cu Horia, într-un ritm absolut lejer, probabil cea mai lentă dintre ture. Era clar din planul meu că psihologic e tura decisivă, așa că faptul că am avut companie a contat mult. Am povestit vrute și nevrute până sus, traficul revenise din nou aproape de zero iar tura a trecut pe nesmițite. Pe final am cumpărat și un Kurtos de la Bâlea Cascadă, singura mâncare normală ce am consumat-o în această provocare.

Tura 6 a fost însă solitară, începută pe înserat. Noaptea m-a prins la Bâlea Cascadă. Horia m-a urmărit de la distanță cu mașina și m-a așteptat pe platoul de deasupra cascadei până am atins pentru ultima dată malul lacului Bâlea. Oboseala s-a combinat cu răcoarea, iar coborârea a fost destul de dură, cu frisoane, dar mi-am revenit de la Bâlea Cascadă unde am dat iar de o căldură plăcută. Pe final nu am mai făcut pauză și am întors 180 de grade pentru completarea de 600 m diferență de nivel.

Pe ultima bucățică, Horia m-a urmat cu mașina cu farurile aprinse din spate și bine a făcut. El zice că a văzut 2 urși, eu am văzut un cerb pe marginea drumului. L-am rugat să claxoneze să fugă ”fiarele pădurii”. Ce erau nu pot să spun, eram prea concentrat și nu m-am oprit până nu am văzut pe computer că am adunat 9000 m diferență de nivel, un pic mai mult de cei 8848 m necesari, pentru a fi sigur că totul e ok. Parcă mă tenta să mai dau și restul de 1000 până la 10.000, dar de ce să nu mai las și pe altă dată?

Am terminat totul cu zâmbetul pe buze, după miezul nopții și am mai avut puterea să stau la o șampanie cu Horia până spre dimineață. A doua zi, ne-am făcut împreună revenirea pe serpentinele de la Jina, un loc superb pe care de-abia acum l-am văzut pentru prima oară!

Concluzia

Am reușit Everestingul cu timpul oficial de 21:16:46 și cu 18:34:49 timpul de pedalat efectiv. S-au adunat fix 330 km și o diferență de nivel de 9000 m. Am ars 10.509 kcal. Am avut o putere medie de 157 W și o putere normalizată (NP) de 202 W. Am folosit 49% piciorul stâng și 51% piciorul drept. Am avut o cadență medie de 62 rpm și un puls mediu de 117 bpm și o frecvență respiratorie de 34 resp/min. Nu am tras tare, dovada fiind pulsul maxim de doar 147 bpm.

M-am simțit în stare să o fac și am fost, nu am avut nicio cădere psihică și doar o cădere fizică, o problemă cunoscută cu degetul mic de la piciorul drept, problemă ce apare indiferent de pantofi, dar care s-a ameliorat când am schimbat pantofii. Oricum putea fi mai rău. Alimentația și hidratarea au fost perfecte, nicio secundă nu mi-a fost foame, iar sete mi-a fost doar în tura 3, când a venit căldura și când am decis să trec de la 1 la 2 bidoane pe bicicletă. Oricum între ture, în pauză, am putut să beau cât vreau, apă sau Coca Cola de la frigider.

Bicicleta a mers absolut impecabil. Asfaltul între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă e foarte aspru iar roțile cu anvelope tubeless de 28 mm umflate la presiunea recomandată de 5 bar au ajutat mult la confort, de la tura 4 am scăzut presiunea la 4.5 bar pentru un plus de confort. Dar chiar și așa, după 3-4 ture, mâinile au început să cedeze de la vibrațiile puternice, nu mi-aș fi dorit să fac asta cu roți non-tubeless cu presiune mai mare.

Echipamentele Garmin au fost impecabile. Atât Edge 1030 Plus cât și Fenix 6X Pro aveau după aproape 22 de ore bateria undeva la 40%, în condițiile în care cel puțin la Edge, la ultimele 3-4 ore, am păstrat lumina de fundal pornită non-stop.

Everestingul a fost confirmat de Hells 500, organizația australiană care se ocupă voluntar de centralizarea rezultatelor acestui challenge.

Eu mă simt excelent, nu m-am resimțit deloc după această încercare și abia aștept să răspund unei noi provocări. Care va fi, încă nu am decis, dar cu siguranță voi alege ceva epic, am nevoie de o nebunie pe an ca să mă mențin în forma psihică de care consider că am nevoie 🙂

Mulțumesc celor de la Cross Bike pentru oportunitatea de a pedala pe o cursieră de top și celor de la Trisport pentru GPS-ul și electronica performantă de la Garmin pe care o folosesc.

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × two =