Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Am plecta iar cu Riddle-ul în Postăvaru, de data aceasta pe un traseu mai dificil decât cel pe care l-am parcurs data trecută: Black Line-ul Primăriei. Cum s-a descurcat bicicleta, poți vedea în filmul de mai jos.
Legat de problema la butucul de spate pe care asemnalat-o Andrei în film, de fapt nu a fost problemă de butuc, ci roata de spate se desfăcuse din quick release un pic (și-a mutat poziția) și anvelopa atingea un pic în cadru. N-ar fi fost de mirare nici dacă acel butuc Shimano ceda, deoarece problemele cu acei butuci sunt oricum cunoscute.
Dar până acum bicicleta a rezistat eroic. Din film din păcate nu se poate observa dificultatea traseului, doar cei care s-au dat pe el pot înțelege cel mai bine despre ce este vorba, însă pentru cei care n-au avut încă ocazia să-l parcurgă, acesta este un traseu tehnic, îngust pe alocuri, cu pietre și rădăcini și porțiuni abrute, care poate fi parcurs cu ceva experiență și desigur de preferat cu un full-suspension.
Pentru următorul episod ne gândit unde am mai putea duce Riddle-ul, ca să vedem când cedează. Dacă aveți idei sau sugestii despre ceea ce am putea face cu el, te rugăm să ne lași un comentariu.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.