Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie,…
Cursierele de top de azi vin în marea lor majoritate echipate cu transmisii electronice, dintre acestea cele mai populare fiind Shimano Di2 (în versiunile Ultegra sau Dura-Ace) și SRAM eTap AXS (în versiunile Force sau Red). Mai există pe piață și grupul Campagnolo SuperRecord EPS dar acesta se regăsește extrem de rar în echipările standard pe biciclete, fiind mai mult o opțiune pentru cei ce preferă să construiască bicicleta din piese sau să facă un upgrade.
Noi am avut ocazia să folosim destul de mult ambele variante, așa că putem să spunem ce ne-a plăcut și ce nu la fiecare dintre ele. O comparație ar putea să fie utilă cuiva care dorește să investească într-o nouă cursieră.
SRAM eTap AXS este fără discuție cea mai modernă și inovatoare transmisie de cursieră. Apărută ultima pe piață, aduce noutăți și inovații ce doar acum câțiva ani ar fi părut de domeniul Science Fiction-ului: transmisia wireless (implementată de fapt cu o generație în urmă, pe grupurile eTap cu 11 pinioane) dar și rapoarte complet noi, cu 12 pinioane și angrenaje cu foi mai mici.
Shimano Di2 este varianta clasică. Acest sistem folosește cablurile electrice pentru transmisia comenzilor, iar pinioanele și angrenajele sunt în format traditional, cu 11 pinioane și angrenaje compact/semi-compact/clasic.
O să le comparăm din fiecare punct de vedere, separat, pentru a putea oferi o imagine largă completă asupra diferențelor dintre cele două!
Conexiunile și instalarea
La SRAM eTap AXS se face remarcat aspectul curat al bicicletei, dat de lipsa totală a cablurilor. Instalarea ușoară și simplitatea întregului sistem este un avantaj uimitor față de orice alt sistem concurent!
La Di2 în schimb, este nevoie de instalarea unor cabluri prin toată bicicleta și conectarea acestora cu ajutorul a 2 joncțiuni. Toate aceste cabluri și joncțiuni sunt și foarte scumpe în caz că se defectează sau dacă bicicleta se construiește pe bucăți. Ce e bine e că nu există o ordine specială în care se montează cablurile, ele toate trebuie doar să fie conectate între ele, în orice variantă, semnalizările electrice găsind singure calea corectă prin sistem.
Rapoartele de transmisie
SRAM se folosește de pinionul de 10t, specific transmisiilor pe 12 pinioane moderne. Din acest motiv, toate rapoartele au putut fi regândite. Practic, cu pinionul de 10t nu mai e nevoie de foi de angrenaj foarte mari, 48t sau chiar 46t oferind viteze maxime la fel de mari sau chiar superioare sistemului clasic cu pinion 11t și foi de 50/52/53t. Pinioanele s-au putut extinde până la dimensiuni mari, populară fiind varianta 10-33t. Mai sunt disponibile și variantele 10-26t, 10-28t și 10-35t. La angrenaje foaia mică merge în jos până la 33t. Avem combinațiile 46/33t (cea mai populară), 48/35t și 50/37t. În realitate, am testat pinioanele 10-33t în combinație cu angrenajele 46/33t și 48/35t. Părerea sinceră este că rapoartele se simt mult mai plăcute decât cele clasice, trecerea de la unul la altul e mai puțin intruzivă și rapoartele extreme sunt suficiente și au o plajă mai bună decât multe dintre combinațiile clasice. Dezavantajul e că roata spate trebuie să fie dotată cu freewheel special de tipul XDR.
Shimano folosește rapoartele clasice cu care ne-am obișnuit deja. Pinioane în variantele 11-25, 11-28, 11-30, 11-32, 11-34 sau 11-36t și angrenajele tradiționale 53/39, 52/36 sau 50/34t, plus câteva variante specifice de gravel cu rapoarte și mai mici. Aceste rapoarte sunt folosite de ani de zile, așa că sistemul e testat și iubit de toată lumea. În plus, se montează pe orice roată cu freewheel Shimano clasic.
Încărcarea și acumulatorii
La SRAM AXS lucrurile sunt ceva mai complexe deoarece e nevoie de îngrijirea a doi acumulatori, care nu se consumă în același ritm. Mai mult, autonomia lor nu e chiar așa mare, fiind de câteva zeci de ore, dar e suficientă pentru a nu produce bătăi de cap. Manetele în schimb funcționează cu o baterie, cu autonomie foarte mare. În contrapartidă la faptul că sunt 2 acumulatori de încărcat, nu mai e nevoie să ajungem cu un cablu până la bicicletă, cum e nevoie la Di2, acumulatorii putând fi demontați și duși în casă. Un alt avantaj e că se poate cumpăra un acumulator suplimentar de rezervă, încărcat, mereu pregătit în tură.
La Shimano Di2, bateria are o autonomie reală ce poate ajunge la jumătate de an pentru un utilizator normal. Încărcarea deci e mai rară, dar atunci când se face e nevoie de o priză în apropierea bicicletei, pentru că aceasta se conectează la încărcător direct cu un cablu special.
Ergonomia
Forma manetelor și modul în care stă mâna pe ele țin de preferințele personale ale fiecăruia. Putem însă vorbi despre modul în care sunt amplasate comenzile și cât de ușor sunt de folosit.
La SRAM există doar două padele de schimbat vitezele, câte una pe fiecare manetă. Pentru a schimba pinioanele se folosește una dintre padele, dreapta în jos și stânga în sus (acest lucru poate fi configurat și altfel). Pentru a schimba foaia, se apasă ambele padele deodată. Foaia poate fi schimbată și automat de către sistem. Personal, consider că acesta e cel mai mare dezavantaj al sistemului SRAM, deoarece ai mereu nevoie de ambele mâini pentru a schimba vitezele, respectiv pinioanele.
La Shimano pinioanele se schimbă doar cu mâna dreaptă, în timp ce de mâna stângă e nevoie rar, doar la schimbarea foii sau chiar niciodată dacă foaia se schimbă automat. Ambele sisteme permit schimbarea automată, dar deși comenzile sunt complet configurabile, SRAM are doar un buton pe fiecare manetă și acest neajuns nu se poate rezolva.
Ambele sisteme au posibilitatea de a monta butoane suplimentare pe ghidon, în orice poziție, acestea rezolvând practic oarecum problema sistemului SRAM de exemplu pe urcare, când avem mâinile pe partea superioară a ghidonului și crescând ergonomia de funcționare și pentru Di2, dar cu costuri suplimentare.
Conectivitatea
Ambele sisteme sunt capabile să se conecteze cu un computer de bicicletă sau cu un smartphone. Ambele pot fi integral configurate de pe aplicația de smartphone, rapid, pe marginea drumului dacă e nevoie. Din păcate însă, la SRAM sistemul de comunicare cu computerul de bicicletă e doar unidirecțional, adică pe computer putem afișa date despre treptele de viteză și despre nivelul bateriei, dar cam atât. La Shimano sistemul e bidirecțional, manetele având câte 2 butoane prevăzute special pentru comanda unui computer. Astfel, fără să luăm mâna de pe manete, putem schimba paginile computerului sau multe alte operații, în funcție de model. Nu pot spune dacă acest lucru lipsește la SRAM datorită numărului prea mic de butoane (doar 2) sau datorită protocolului de comunicație, sper totuși ca problema să fie rezolvată la modelele viitoare, nu ar trebui să fie o mare provocare tehnică.
Concluzie
Iată că ambele sisteme au avantajele și dezavantajele proprii. Shimano Di2 va fi opțiunea celor ce interacționează des cu computerul în timpul turelor și a celor cu viziuni foarte clasice asupra ciclismului de șosea, în timp ce SRAM AXS e opțiunea perfectă a celor ce doresc ultimele tehnologii și o bicicletă cât mai ”future proof” din toate punctele de vedere. Bineîntețes, ambele sisteme sunt performante, funcționează excelent și vor satisface chiar și utilizatorii cei mai pretențioși. Mă rog, nu chiar cei mai pretențioși, o mare parte din aceștia vor da totul jos și vor monta Campagnolo SuperRecord EPS pe toată bicicleta 🙂
Probabil dacă Shimano ar trece pe sistem wireless și dacă SRAM ar mai adăuga două butoane pentru controlul computerului pe manete, am avea două transmisii perfecte din care sincer nu aș știi ce să aleg…
SRAM AXS | SHIMANO Di2 | |
PRO | Simplitate instalare, fără cabluri Rapoarte inovatoare, foarte plăcute 12 pinioane angrenaj din carbon | 6 butoane configurabile complet posibilitatea de a controla computerul autonomie imensă a bateriei |
CONTRA | lipsa butoanelor de comandă pentru computer necesitatea de a folosi ambele mâini pentru schimbarea vitezelor autonomie mai mică a bateriei | necesită instalarea mai multor cabluri și joncțiuni în interiorul cadrului doar 11 pinioane angrenaj din aluminiu |
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.