Acum citesti
Colțul începătorului: biciclete electrice vs trotinete electrice

Când vine vorba despre mobilitatea urbană, 2020 vine cu o sumedienie de soluții, care mai de care mai atractive. Indiferent de vehiculul despre care discutăm, este clar că direcția este una singură: electrificarea tuturor celor care foloseau combustibili fosili dar și a acelor vehicule care până nu de mult foloseau puterea umană. Aproape niciun segment nu a rămas neatins, mai puțin poate patinele cu rotile, însă produse precum bicicletele sau trotinetele electrice erau de neimaginat în urmă cu ceva ani. Iar pentru că cele două reprezintă subiectul dezbaterii deastăzi, aș putea să mă înham la a afirma că trotinetele erau poate ultimele produse la care m-aș fi așteptat să apară cu un set de acumulatori și un motor.

Biciclete electrice vs trotinete electrice

Așadar, în colțul din stânga avem bicicletele electrice, iar în colțul din dreapta, trotinetele electrice. Voi începe cu fiecare în parte, prezentând atât avantajele cât și dezavantajele acestora, urmând ca apoi să revenim la concluzii.

Bicicletele electrice

Bicicletele electrice și-au făcut apariția pe piață, timid, prin 2010. Dacă la acel moment lumea le primea cu un aer ușor amuzant, astăzi acestea au devenit stâlpul de bază al industriei bicicletelor. Ca să-și faci o mică idee despre cât de populare sunt, află că în Germania au apărut pe piață 4 milioane astfel de exemplare, doar în 2018. Producătorii de biciclete cât și cei de motoare au evoluat foarte mult în ceea ce privește procesul tehnologic, iar în ziua de astăzi avem de-a face cu adevărate bijuterii în segmentul high-end. Și nu este vorba doar despre finisaje, ci despre geometriile gândite și adaptate, componentelor construite special pentru bicicletele electrice (fiind mai grele necesită componente speciale) și nu în ultimul rând despre noile generații de motoare, care acum sunt special gândite pentru deplasarea în mediul urban sau în off-road.  În acest articol ne vom concentra pe bicicletele electrice de oraș prin natura comparației.

Motorizări, acumulator și aspect

Bicicleta electrică de oraș este în prezent un sistem integrat. Motorul nu mai pare adăugat după procesul de fabricație, acumulatorul nici atât. Integrarea a evoluat atât de mult, încât există bicicletele despre care nu-ți mai dai seama că sunt electrice. Motorul spre exemplu este mai compact și poziționat mai eficient, astfel încât să nu-ți dai seama că se află neapărat în acel loc. Acumulatorul a fost inclus în downtube-ul (țeava de jos a) cadrului și este livrat cu capacități diferite, astfel încât să corespundă cerințelor tale. Acumulatorii standard cuprind valori între 400 și 600Wh, cu mențiunea că un acumulator mic îți poate oferi chiar și o autonomie de până la 80 de km în mediul urban (unde se presupune că terenul pe care rulezi este destul de plat). Producători mari de motoare, precum Bosch, Yamaha sau Shimano dețin momentan monopolul în majoritatea segmentelor de biciclete, cu mențiunea că germanii sunt pe locul 1 cu un avantaj detașat.

Funcționalitatea

Orice bicicletă electrică de calitate se va pune în mișcare doar dacă pedalezi. Am menționat termenul de calitate, deoarece există și variante chinezești care au inclusiv manetă de accelerație. Atenție însă, bicicletele electrice conform definiției se pun în mișcare cu ajutorul pedalatului și există dpuă categorii distincte: cele limitate la 25 de km/h și care reprezintă majoritatea și S-Pelec-urile care sunt limitate la 45 de km/h, dar pentru care vei avea nevoie de permis de conducere, asigurare, cască de scuter și desigur, plăcuțe de înmatriculare. În fond, acestea din urmă sunt și cele mai scumpe, dar și cele mai rapide, cu mențiunea că acumulatorul va avea o autonomie ceva mai mică decât în cazul celor limitate la 25 de km/h, din simplul motiv că o viteză mai mare necesită mai multă putere. După viteza maximă, poți pedala doar prin propriile forțe.

Fiecare bicicletă electrică, indiferent de tipul ei, va avea mai multe niveluri de asitență, de regulă 3 sau 4. Cu cât nivelul de asistență este mai mic, cu atât vei da mai mult din pedale. Pe nivelul maxim de asistență, 4, pedalatul va fi doar o formalitate, însă chiar și așa vei face mișcare. Regula nu se aplică și pentru bicicletele electrice de munte, deoarece acolo terenul este foarte variat, iar urcările pot fi extrem de abrupte și de tehnice, așadar va trebui să te poți descurca și tu cu bicicleta în condițiile respective. O bicicletă electrică deci, nu se pune singură în mișcare, exceptându-le pe cele ieftine, chinezești sau de o calitate îndoielnică.

Tipuri

Aceste e-bike-uri cum mai sunt denumite, se pot împărți în două categorii principale (exceptând viteza maximă): bicicletele de oraș cu roți mari, de 28 de inch și cele cu roți mici, de 20 de inch, care de regulă sunt și pliabile. Avantajul pliabilelor este că pot fi stocate foarte ușor și sunt ceva mai ușoare, putând ajunge pe la 20 de kg, pe când cele cu roți mari, vor cântări undeva pe la 24 de kg. Desigur, aceste cifre sunt importante pentru cei care stau la bloc și nu pot urca cu liftul o bicicletă cu roți mari până în apartament.

Costuri

Dacă tot ce-am scris până acum sună bine, costurile sunt cele care de multe ori dau de gândit cumpărătorului. Undeva pe la 1.500 de euro începe distracția, care se poate întinde mult peste 4.000 de euro, în funcție de bicicletă și dotări. De principiu, majoritatea sunt dotate și pregătite pentru oraș, așadar vei avea la dispoziție un sistem de iluminare, aripi de ploaie/noroi și un portbagaj.

Trotinetele electrice

Acestea reprezintă varianta mai ieftină de a te deplasa motorizat prin oraș, dacă nu chiar cea mai ieftină. Dar dacă ne rezumăm doar la capitolul eco-friendly, aici există momentan o întreagă dezbatere despre faptul că se numără printre cele mai poluante vehicule datorită procesului de fabricație strict legat de perioada mică de exploatare. Da, trotinetele electrice au un ciclu de viață mult mai mic decât o bicicletă electrică, iar faptul că sunt semnificativ mai ieftine, lumea va avea tendința să scape de ele mai rapid. Asta se traduce prin mai mult fier vechi și foarte important, mai mulți acumulatori care vor dăuna mediului înconjurător.

Funcționalitatea

Un buton este de regulă cel ce trebuie apăsat pentru a pune în mișcare trotineta, iar nivelurile de asistență pot să fie diferite. Poziția nu este atât de sigură ca pe bicicletă, iar faptul că are un ghidon foarte îngust, nu o face vreun vehicul prea stabil. De asemenea, unele trotinete nu sunt limitate, ceea ce poate duce la accidentări extrem de grave, mai ales că oamenii sunt în general tentați să apese butonul de accelerație, mai ales la trecerea printre automobilele care staționează în coloană la semafor. De menționat că autonomie depinde mult de calitatea acumulatorului dar și de puterea acestuia, însă de princpiu putem discuta despre o autonomie similară cu cea a bicicletelor electrice.

Tipuri

Pot fi dotate cu roți mai mici sau mai mari, însă diferența nu este semnificativă. Ca formă, sunt toate similare, în speță având o podea cu acumulatorii înglobați, două roți din care într-una (sau în ambele) se află motorul (sau motoarele), frâne pe disc (mecanice sau hidraulice) și un ghidon îngust.

Costuri

Acestea sunt mult mai mici decât în cazul bicicletelor electrice, costul putând porni de la 1.500 de lei/trotinetă, ceea ce evident, le face mai atractive pentru cei dornici de deplasare rapidă prin oraș.

Concluzii

Biciclete electrice sunt mai scumpe, însă mult mai complexe și te pot purta și pe cu totul alte cărări decât trotinetele. De exemplu, o bicicletă electrică dotată cu o furcă cu amortizor, poate fi explotată fără probleme și pe drumuri de pădure mai denivelate. În plus, îți oferă o capacitate de transport semnificativ mai mare decât cea a trotinetelor. Sunt însă mai greu de stocat și au mai multe componente ce necesită revizie.

Trotinetele electrice pe de altă parte sunt produsul fără suflet din această comparație, însă sunt și cele care pot fi folosite la obiect, doar pentru scurte deplasări urbane. Nu sunt la fel de stabile și de sigure precum bicicletele și nici nu au vreo capacitate de transport semnificativă, iar pe distanțe lungi devin anoste. În schimb, sunt foarte ieftine și ușor de stocat, ceea ce le transformă în alegerea numărul 1 pentru cei care nu vor să iasă din mediul urban.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − 10 =