Ce e un gravel bike?

Trebuie să recunosc, ideea de gravel bike mi-a surâs de prima dată când am auzit-o. Iar între momentul respectiv şi cumpărarea primului meu gravel nu a trecut mult timp. De fapt, toată nebunia a început de-abia anul trecut. Nu, gravel bike-ul exista şi înainte, dar acum a ieşit în public, nou şi intrigant.

Treburile erau simple până acum: existau cursierele, dedicate şi proiectate pentru asfalt şi care în cea mai mare parte nu prea făceau faţă unor ieşiri pe drumuri neasfaltate decât cu viteză mică şi cu mare atenţie, doar dacă era neapărat necesar. Personal am avut nevoie să fac asta de multe ori: un exemplu clasic este în zona Fundata, după ce urcam Ciocanu şi doream să trec în Şirnea. Spaţiul prea mic dintre anvelope şi cadru se bloca uşor la cel mai mic noroi, anvelopele înguste şi foarte umflate se tăiau imediat iar bicicleta era incomodă şi instabilă. Pe de altă parte, exista ciclocrosul, tot un fel de cursieră, dar adaptată pentru off-road, cu anvelope cramponate şi frâne cantilever sau pe disc. Ciclocrosul, chiar şi echipat cu nişte anvelope de şosea mai rezistente, făcea faţă bine unei astfel de provocări.

Totuşi, exista un spaţiu gol între cele două biciclete, deoarece modelele de ciclocros erau proiectate cu gândul la disciplina respectivă: curse scurte, cu obstacole şi viraje multe, cu ruperi de ritm, motiv pentru care geometria întreagă a bicicletei a fost adaptată acestui tip de utilizare. Cu excepţia câtorva modele care au fost gândite pentru ture lungi (şi cărora li se potriveşte de fapt denumirea de gravel bike, ce nu exista atunci) restul modelelor de ciclocros aveau o geometrie compactă, agilă şi nu foarte confortabilă.

Nevoia unei biciclete speciale a apărut în S.U.A. unde se pare că există peste 2 milioane de km de drumuri neasfaltate dar în stare perfectă! În plus, se organizează concursuri de ciclism cu tradiţie ce se desfăşoară pe astfel de drumuri pe distanţe de mai multe sute de km: Trans-Iowa, Almanzo 100 (de mile), Dirty Kanza 200… Piaţa cerea biciclete care să fie capabile să parcurgă astfel de drumuri cu viteză mare dar în acelaşi timp confortabil, timp de multe ore sau chiar mai multe zile! Până nu demult, erau folosite biciclete de ciclocros cu geometrie mai relaxată sau biciclete de trekking sau MTB modificate, acestea fiind precursoarele a ceea ce numim acum gravel bike.

Transpunând situaţia în România, avem şi aici un număr foarte mare de drumuri neasfaltate dar bune, dar şi drumuri cu asfalt foarte prost, deosebit de obositoare de parcurs pe cursieră. Există drumuri care urcă în localităţi mici, dar legăturile între acestea nu sunt asfaltate. O bicicletă capabilă de viteze mari atât pe asfalt cât şi pe drumuri de ţară este o soluţie perfectă şi pentru noi, pentru a ne bucura mai mult de ture care până acum necesitau un MTB frecat zeci de km pe asfalt.

Şi până la urmă care sunt caracteristicile principale ale unui gravel bike:

În primul rând este vorba de o bicicletă de tip cursieră, rapidă şi eficientă, cu ghidon drop-bar!

Cea mai importantă caracteristică este spaţiul pentru anvelope mari, de 35 mm sau chiar mai voluminoase. Modelele mai noi acceptă chiar şi anvelope de MTB, de până la 50 mm! O soluţie interesantă introdusă de Cannondale pe modelul Slate este folosirea de roţi de 27.5 şi anvelope mari pentru a obţine acelaşi diametru al roţii ca la o cursieră clasică.

Frânele trebuie să accepte aceste anvelope, deci cele de şosea nu sunt compatibile. Deşi canti-lever-ul de ciclocros s-ar potrivi perfect, se preferă acum frânele pe disc, mult mai eficiente, uşor de întreţinut şi foarte performante pe ud şi pe noroi. De fapt introducerea pe scară largă a frânelor pe disc la cursiere şi apariţia gravel bike-ului s-au petrecut aproape deodată şi, părerea mea, în strânsă legătură.

Geometria este relaxată, cu un wheelbase lung, monobloc coborât şi unghi mic al furcii, oferind stabilitate mare la viteză. Un wheelbase scurt sau un unghi mare al furcii ar deranja mult pe denivelările din afara asfaltului la viteză mare. De asemenea, headtube-ul e mai înalt pentru a permite o poziţie mai relaxată, adaptată pentru multe ore de stat în şa. Practic geometria este foarte asemănătoare cu cea a cursierelor de endurance, proiectate tot pentru ture lungi şi confortabile dar pe asfalt, la care s-au adăugat caracteristici specifice ale ciclocrosului.

La ora actuală aproape fiecare mare producător are în ofertă cel puţin un gravel bike. Unii fabricanţi cum ar fi Salsa produc gravel bike-uri de ani de zile iar alţii ca Merida sau Felt lucrează chiar acum la un viitor model.

Ce este sigur e că gravel bike-ul e o bicicletă polivalentă de mare viteză, pentru ture lungi, capabilă să aducă un zâmbet pe faţa oricărui pasionat al sportului pe două roţi. Merită să vindem ciclocrosul şi să luăm un gravel bike? Probabil că nu, dar dacă aveţi posibilitatea şi vă place aventura, merită să adăugaţi un gravel bike la colecţia personală, să fie bicicleta numărul n+1 după cum spune gluma:

De câte biciclete are nevoie un pasionat? De n+1 unde n e numărul de biciclete pe care le are deja! 🙂

Iar la final avem un mic film de la GCN despre avantajele unui gravel bike: