Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului, pentru mine unul dintre cele mai frumoase concursuri de MTB din România, se apropie cu pași rapizi. Peisajele – pentru cei care au timp să arunce o privire sunt superbe, traseul are de toate, de la urcări lungi la single trail, suprafața de rulare este variată, iar cei mai tehnici rideri își pot testa abilitățile pe cărările de pe Ciocanu, meșteșugit întreținute de Geo Simion și gașca sa de năzdrăvani. De fapt, acest Ciocanu este atât de ofertant, încât pe 8 și 9 iunie aici se va desfășura a doua etapă din Cupa Națională de Enduro! Așadar, urmează un iunie fierbinte la Câmpulung Muscel!
Iar dacă vorbim despre lucruri fierbinți, putem ajunge la subiectul nostru și anume, ce avem de făcut atunci când suntem pe coborâre, pe MTB, desigur. Prima coborâre de la Lupii Dacilor este inclusă atât în traseul lung cât și în cel scurt și este un segment (a propos, îl poți găsi si pe Strava) în care vezi de toate: de la „rachetele” care aleargă la Elite, la rideri care din păcate sunt mereu aproape de limita unei căzături, desigur, trecând și prin cei care coboară „curat”, fără a avea pretenții la primele poziții în segmentul de pe Strava, dar și fără să se apropie măcar de zona în care încep să își asume riscuri. Întrebarea care se pune este ce este de făcut pentru a te încadra în această categorie?
Ei bine, în opinia mea, nu trebuie să debordezi de curaj, nu trebuie să fii un as al tehnicii ci trebuie pur și simplu să aplici niște proceduri, care exersate iar și iar devin a doua ta natură. Nu puțini sunt cei care descalecă de pe bicicletă măcar o dată pe această coborâre și e păcat să nu te bucuri până la capăt de ea. Așadar, este suficientă adoptarea poziției de atac, ceea ce înseamnă să îți lași greutatea în pedale, să împingi bazinul către în spate, concomitent cu coborârea trunchiului, atenție mare, fara a flexa prea mult genunchii însă! Aproape ca și cum ai sta cu picioarele întinse, pentru cei mai familiari cu „exercițiile de la sală”, practic, ne interesează să executăm o îndreptare românească! O greșeală frecventă este să te poziționezi cu bazinul între șa și ghidon, cu trunchiul drept și să încerci să îți cobori centrul de greutate prin flexarea genunchilor, ceea ce va muta acest centru de greutate prea mult pe față, riscând să te arunce peste ghidon! Ține cont că deja roata față este poziționată mai jos decât axul pedalier, de ce să o încarci și mai mult? Probabil ai mai auzit, trebuie să simți partea mai lată a șeii, între aductori (interiorul coapselor) și doar foarte rar este necesar să te poziționezi complet in spatele șeii. Aceasta “strică” echilibrul bicicletei, ușurează fața și te pune și într-o poziție din care nu mai ai control asupra ghidonului. Doar in pasaje foarte scurte și abrupte de tip XCO este necesar acest lucru, lucru pe care îl putem discuta cu altă ocazie.
Ca și modalitate de frânare, încarcă fără a brusca maneta frânei față, pentru ca furca să se “așeze”, iar apoi evită modulările prea bruște, care vor destabiliza furca, păstrează acest lucru pentru frâna spate, care acționează ca o ancoră ce se târește în urma unei nave, urmărind atent feeling-ul transmis de roata spate, pentru a nu intra în derapaj. Da, frâna față este frâna principală, maneta se poate folosi progresiv, pe o plajă mult mai largă decât ON/OFF, iar câtă vreme îți vei împinge – din manșoane și din pedale, greutatea către înapoi și în jos, nu vei fi catapultat(ă) peste ghidon!
Personal, pentru că sunt mai pe “safe side”, prefer să am tot timpul pe coborâre frânele ușor încărcate – ca un foc ce arde la intensitate redusă și să lucrez cu presiunea manetelor în funcție de cât de abruptă este panta. Astfel, suspensia sau suspensiile bicicletei rămân mai stabile, păstrându-se implicit controlul și evit momentele de panică, lucru care m-a adus acasă întreg de la Carpathian MTB Epic, Geiger, Kitz Bike Alp, Pucioasa șamd. Pentru că o greșeală destul de frecventă este să lași bicicleta să curgă la vale, să acumuleze viteză, iar apoi să te “înfingi” în frâne, manevră care se poate solda cu o răsturnare. Mai ales dacă frânezi puternic roata spate- de teama anterior discutată ca frânarea cu roata față să nu te pună în cap, aceasta se va bloca, va începe să “țopăie”, colectând denivelările solului, bicicleta se va poziționa oblic pe direcția de mers si te va trimite din păcate peste ghidon.
Caută întotdeauna cea mai simplă și mai curată trasă, anticipează și fii mereu constient unde te indrepti, sau mai simplu, ridică privirea din roata față! Cam asta ar fi de spus, la o adică merge și pe slickuri, în cazul de fața, m-am riscat pe prima coborâre de la Lupii Dacilor pe Continental SpeedKing, e drept pe vreme uscată și nu am avut nici o problemă. Chiar îmi pun problema dacă nu ar trebui să vin la Lupii Dacilor chiar cu acest set de cauciucuri, poate mai egalizez puțin situația cu concurența, mai tânără și mai în vână! Dar, până atunci, dacă vrei să încerci aceste lucruri live și concret, te aștept, chiar pe pliaurile muscelene, la ediția din 14-16 iunie, a MTB Skills and Boot Camp!
Explicatii:
O aproximativă poziție pe coborâre, complicată de cota de nivel, schimbarea deasă a trasei si necesitatea de ma da câte o pedală, la Carpathian MTB Epic, ziua doi, de undeva de la peste 2.000 de metri altitudine. La fel ca și ceilalți concurenti, rămăsesem efectiv fără frâne și trebuia cumva să ajung la poalele muntelului fără să o “dau de gard”. Observă poziția truchiului, aproape paralel cu solul și coatele sus, pentru a putea controla cât mai bine ghidonul. Foto – Dragoș Mitroi, Freerider.ro
De pe la coaching adunate – iată-l pe Marius, într-o poziție de atac, binișor adoptata – in sensul că poate fi puțin mai agresiv cu poziționarea coatelor și a trunchiului. Ideea este că în poziție de atac poți să faci cam orice, inclusiv să cobori scări. Sau să te dai pe rădăcini. Sau printr-un rock-garden…
Panică și transpirație, de ce să mint! Cozia MTB 2015 și ”faimoasa” sau chiar periculoasa furcă Lauf. Coborârea era foarte alunecoasă, trebuia să fii foarte atent cu modularea frânelor, cu alegerea unei trase cat mai “fine”, stăteam ca pe ace… Și cu trunchiul cam sus, aruncând o privire critic-retrospectivă…
Toate bune și frumoase în această coborâre clasică pentru traseul MoonTimeBike din Parcul Tineretului București, “baiul” este că protagonistul “agață” mai mult sau mai puțin intenționat tija de șa și șaua, rotește interior genunchii, ceea ce-i limitează posibilitatea de a amortiza și reacționa la șocuri cu corpul, este prea rigid, iar acești factori il pot trimite peste ghidon. Nota bene, genunchii trebuie să rămână paraleli cu cadrul sau chiar să fie poziționați ușor spre exterior, pentru a te folosi de întregul corp ca de o prelungire a suspensiei bicicletei. Desigur, totul se leagă pe bicicletă, iar o sesiune de pump-track, așa cum dăm la MTB Skills and Boot Camp te poate învăța să controlezi acesti mișcări.
