Acum citesti
Straja Bike Park – informații despre trasee

Straja este o stațiune aflată deasupra orașului Lupeni, în Valea Jiului și este cunoscută ca fiind drept cel mai mare domeniu schiabil din România. Dar dacă nu ești fanul sporturilor de iarnă, află că vara poți veni aici cu bicicleta pentru câteva zile de distracție și antrenament. Recent, stațiunea a găzduid Campionatele Naționale de Enduro, ocazie cu care ne-am prezentat și noi prin zonă pentru a participa la competiție dar și pentru a face un checking al traseelor disponibile în acest moment.

Subsemnatul, pe traseul Baloo, la Campionatele Naționale de Enduro 2019. Foto – Mihai Leu

Pe scurt, traseele au fost construite la inițiativa Fundației Noi Orizonturi, cu ajutorul băieților de la Bike Attack Reșița, iar ceea ce a ieșit este demn de laudă. Ai două trasee mari și late (în adevăratul sens al cuvântului), ce șerpuiesc pe o lungime de aproximativ 5 km. Ambele conțin o bucată comună (ultima), care este integrată în primul traseu (Baloo) și care trebuie accesată printr-o scurtătură (din păcate nemarcată – căci se fură indicatoarele) atunci când cobori din al doilea traseu (Lupilor).

Există telegondolă în weekend, iar urcarea costă 15 lei. Tot 15 lei costă și shuttle-ul, un Ford Transit cu remorcă cu capacitate mare. Shuttle-ul este disponibil de regulă prin rezervare în prealabil în timpul săptămânii, pentru un număr minim de 5 persoane. Informații despre shuttle găsești în acest link.

Mai multe despre cele două trasee poți găsi în filmul anexat acestui articol, dar pe scurt, este bine de știut că Baloo reprezintă traseul de flow, accesibil și începătorilor cu un minim de experiență în MTB, dar care poate deveni dificil pe măsură ce crești viteza, iar Traseul Lupilor este cel mai tehnic, și el accesibil începătorilor dar cu ceva mai multă experiență. În fond, ambele trasee pot fi parcurse în siguranță cu un minim de experiență în ale traseelor montane. Porțiunile tehnice nu lipsesc de pe nici unul din cele două trasee, însă pe Lupilor vei găsi mai multe pietre, rădăcini și viraje strânse. Ambele trasee te scot ulterior la telegondolă sau în stația de shuttle.

Pe măsură ce crești viteza, ambele trasee devin solicitante, pe alocuri chiar foarte solicitante, deoarece sunt lungi și necesită un antrenament corespunzător pentru a fi parcurse în siguranță (nu uita niciodată că în momentul în care-ți obosesc mâinile este cazul să faci o pauză, în caz contrar te poți accidenta serios). Două săritoare există pe traseul Baloo, nu mari și 3 duble sunt prezente pe Traseul Lupilor, care pot fi însă mulate dacă n-ai chef să sari. Toate sunt coerente și pot fi abordate fără probleme.

Cazare găsești fie în Lupeni, fie în Stațiunea Straja, unde vei găsi și restaurante pentru o puază de masă. Mâncarea e bună, iar o ciorbă costă aproximativ 16 lei ca să-ți faci o idee despre prețuri. Mai sus de Straja, există alte două trasee care au fost incluse în competiția de enduro, dar care sunt foarte tehnice pe prima porțiune. De menționat că nu sunt marcate, deci folosește un GXP reader și descarcă traseele de pe TrailForks.

În ceea ce privește cazarea, așteaptă-te să plătești 120 de lei/cameră în stațiune (pe timpul verii), un cost acceptabil pentru o cameră dublă. Drumul până la Lupeni este absolut în ordine, dar dacă vii dinspre est, ține cont că Valea Jiului este strâmtă și nu-ți permite să faci prea multe depășiri. Totodată, dacă vii dinspre Nord, ar trebui să nu ratezi Transalpina (pe acolo am venit noi). Drumul durează astfel mai mult, însă splendorile oferite de drumul aflat la peste 2.000 de metri sunt inegalabile.

Pe scurt, aș putea să compar Straja cu Sinaia, deși în Prahova vei avea mai multe trasee la dispoziție și de dificultăți diferite. Straja este mai relaxată, nu prea există trafic, deci nici nu vei face o veșnicie pe drum (sau poate că timpul este echivalent dacă mergi la Sinaia în weekend când sunt drumurile blocate). O inițiativă de lăudat a americanului Dana Bates, de la care am plecat cu promisiunea că va dezvolta în continuare traseele aici, în Valea Jiului.

Mai multe fotografii de pe traseu și din zonă găsești în acest articol.

Video

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 − two =