Acum citesti
La test: cască Pegas Urlea

Pegas ne-a trimis la test casca Urlea, plasată undeva în partea inferioară a segmentului mid-level dacă ne orientăm după prețul de achiziție de 295 de lei. Este o cască urbană însă una care aduce destul de mult cu cele de mountainbike, cu mențiunea că-i lipsește cozorocul. Cei de la Pegas ne spun că poate fi folosită și la Cross Country, deși asta va rămâne în final doar o chestiune de gust pentru fiecare utilizator în parte.

Dacă ne orientăm strict după design, pare genul de cască ce poate să le facă pe toate.
LED puternic pentru timp de noapte.
Confortabil: cureaua de sub bărbie este îmbărcată cu un material moale.
Burete la interior și plasa de insecte.

Singura dimensiune disponibilă este L, însă eu, care port de regulă M, am putut s-o găzduiesc pe cap fără probleme. Față de o cască dedicată de MTB, aceasta nu îmbracă întreg capul, iar dacă ești obișnuit cu căștile pentru munte s-ar putea ca aceasta să ți se pară mai mică. Nu este cazul să te sperii, deoarece lățimea sa este rezonabilă și cu siguranță își va face treaba dacă situația o va cere.

Aici se poate observa cel mai clar dimensiunea mai mică: distanța de partea inferioară a căștii până la ureche este grăitoare în acest sens.

Cureaua de sub bărbie este reglabilă și se prinde cu clips clasic, iar rotița de reglaj pentru diametrul capului se află în partea din spate. Este ușor de accesat, dar mai greu de rotit, lăsând impresia că lucrează înfrânat. În partea din spate a căștii regăsim și un LED roșu puternic (ce se poate încărca prin USB), acesta fiind de altfel și un bonus pe care casca Urlea în oferă (de la ce oare provine numele?). Se acționează ușor prin simpla apăsare și te face mult mai vizibil în trafic pe timp de noapte, în lipsa altor elemente reflectorizante.

25 de găuri de aerisire sunt suficiente pentru orice ieșire de vară, lista de specificații fiind completată de plasa pentru insecte.

Pe scurt, noua cască Urlea este mai degrabă un produs urban decât unul pentru munte, iar faptul că este disponibilă într-o singură dimensiune constituie un dezavantaj. Cum în calitate de purtăror de M mi s-a potrivit dimensiunea L, vă recomand s-o probați înainte de achiziție. Greutatea este rezonabilă, însă ergonomia rotiței din spate pentru reglaj nu este grozavă. LED-ul integrat și aerisirea reprezintă punctele forte, dar pentru utilizarea pe munte (Cross Country) mi se pare cam mică.

Producător: Pegas
Preț: 295 Lei

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 + fifteen =