Acum citesti
Lada de scule a unui pasionat de ciclism. Ce trebuie să conţină?

Ai ajuns la un nivel la care reuşeşti să rezolvi singur destul de multe din problemele mecanice ale bicicletei. Eşti un pasionat de biciclete care nu se teme să se murdărească puţin pe mâini şi căruia îi place să petreacă timp alături de bicicleta sa nu doar pe potecă sau asfalt ci şi acasă instalată pe un stand de lucru.

Ai ceva scule însă organizarea lor lasă de dorit. Sunt împrăştiate cam peste tot şi e greu să găseşti cheia de care ai nevoie. Simţi că demult ai trecut de nivelul multitool-ului şi că a venit vremea să treci la etapa următoare. Aşadar ai de gând să faci curat în casă însă nu ai la dispoziţie prea mult spaţiu aşa că ai nevoie de o ladă de scule pentru bicicletă.

lada scule bicicleta 09

Am fost la magazinul Spokes din Bucureşti unde am discutat cu Sorin Ungureanu, mecanicul de serviciu, pentru a afla de ce scule are nevoie un pasionat de biciclete care totuşi nu este mecanic. Am stabilit că putem împărţi sculele respective în trei mari categorii: esenţiale, opţionale şi extra.

Scule Esenţiale

Începem cu ceva extrem de banal la prima vedere, însă folositoare peste tot. Banala foarfecă nu trebuie să lipsească din lada ta de scule de acasă. Ai nevoie de ea pentru a tăia orice, de la bride de plastic la camere stricate pentru a le transforma în protecţii. De menţionat aici este că la tăiere trebuie evitată folosirea unui cutter întrucât poţi să mai tai şi altceva din greşeală sau să zgârii vopseaua cadrului.

Cheile inbus / hexagonale cu mâner T, sunt mult mai folositoare şi mai eficient de folosit decât cele incluse într-un multitool. Dacă acestea din urmă sunt compacte şi bune să le ai cu tine pe traseu, în atelier sau acasă ai nevoie de unele cu pârghie mai mare şi mai suple pentru a le putea folosi mai uşor în spaţiile înguste de la bicicletă. Dacă nu doreşti să cumperi un set întreg cele mai populare dimensiuni sunt de 4, 5 şi 6 mm. Atenţie însă la marcă şi la calitate. Dacă sunt prea ieftine există pericolul ca aliajul din care sunt făcute să fie prea moale sau casant, iar uzura să apară mult mai repede.

lada scule bicicleta 11

Presa de lanţ este foarte importantă. Şi aceasta există în varianta multitool-ului însă nu sunt rare situaţiile când cu o astfel de sculă compactă pur şi simplu nu ai suficientă putere/pârghie pentru a rupe un lanţ. Aşadar pentru acasă este foarte bine să ai o cheie serioasă, mare, solidă, cu mâner mare pentru a putea rupe lanţul cu efort foarte mic.

lada scule bicicleta 10

Deşi mai greu de găsit ar fi ideal să ai şi o leră pentru alinierea etrierului frânei. Această leră se introduce între cele două plăcuţe de frână şi discul de frână în timp ce etrierul este instalat. Această manevră îţi asigură o distanţă perfectă rămasă liberă între plăcuţe şi disc.

lada scule bicicleta 13

Cheiţa de spiţe pentru centrat roata este destul de importantă şi merită să o ai la îndemână. Deşi acum roţile sunt fantastic de robuste se mai întâmplă totuşi să cazi moment în care sunt şanse destul de mari ca roţile să se descentreze. Verifică cu atenţie ce fel de spiţe şi nipluri ai pentru a cumpăra cheiţa potrivită.

lada scule bicicleta 16

Lera cu ajutorul căreia măsori uzura lanţului este esenţială. Este foarte bine să cunoşti nivelul uzurii lanţului pentru a-l schimba la timp. Dacă ratezi acest moment uzura se va accelera şi asupra foilor şi pinioanelor. Exista lere digitale şi „manuale”, cele manuale fiind cât se poate de suficiente.

lada scule bicicleta 17

La fel de esenţială este şi cheia Torx T25. În trecut era folosită în principal la şuruburile discurilor de frână. Astăzi o întâlnim din ce în ce mai des şi la manetele de frână sau shiftere.

Desigur şurubelniţele sunt obligatorii, cele cu cap în X şi cele plate. Sunt de folos la orice, de la instalarea unui senzor de viteză pe spiţă la demontarea clopoţelului de pe ghidon. Pentru a economisi spaţiu poţi cumpăra o şurubelniţă care dispune de ambele opţiuni în acelaşi mâner.

lada scule bicicleta 18

Cheia de pedale este importantă mai ales dacă ai mai multe biciclete şi obişnuieşti sa inversezi pedalele. Pentru pedalele entry-level ai nevoie de o cheie de 15 în timp ce pedalele mai răsărite pot fi instalate doar cu inbus de 8. Ocazional poţi întâlni şi pedale care au nevoie de inbus de 6 pentru a fi instalate/demontate.

lada scule bicicleta 21

Patentul este necesar în atelierul unui amator. Una din întrebuinţările des întâlnite este la instalarea unui cablu nou pentru schimbătoarele de viteze.

În ultimii ani din ce în ce mai multe biciclete dispun de lanţuri dotate cu za de tip quick release. Dacă lanţul este nou zaua este uşor de scos. Însă dacă bicicleta este mai veche şi lanţul uzat nu prea mai poţi scoate această za cu mâna liberă. Pentru această situaţie ai nevoie de un cleşte special, cleşte care, datorită pârghiei pe care o are, îţi va permite să scoţi zaua chiar dacă este veche.

lada scule bicicleta 19

În lada de scule este bine să mai ai: şoricei din plastic (bride), bandă izolatoare şi power tape – un scotch extrem de puternic. Şoriceii sunt tot timpul folositori când instalezi un ciclocomputer sau când fixezi de cadru conducte hidraulice sau cabluri. De fapt şoriceii sunt atât de populari încât vorba spune că “dacă nu ai reuşit să repari ceva folosind doar şoricei înseamnă că nu ai folosit destui”. Banda izolatoare este cel mai des folosită când instalezi ghidolina pe un ghidon de cursieră în timp ce sotchul power tape este bun la orice când ai nevoie să susţină o greutate mare.

lada scule bicicleta 12

 

Scule Opţionale

Mergând mai departe ajungem la sculele de care nu ai aşa mare nevoie, dar pe care dacă le ai nu este exclus să te scutească de un drum la service. Ne place să spunem că eşti acum la „nivelul cheii dinamometrice”. Când ajungi să-ţi cumperi aşa ceva înseamnă nu doar că ai deja o bicicletă mai „răsărită”, dar şi că a început să-ţi placă mai mult să „bibileşti” pe lângă ea.

Astăzi din ce în ce mai multe biciclete din gama medie şi premium sunt echipate cu piese care trebuie instalate folosind o forţă foarte precisă. În caz contrar există un risc mare de a le deteriora (fie la instalare fie în timpul utilizării). De la pipă la şuruburile schimbătoarelor de viteze şi etrierelor de frână mai toate solicită un cuplu maxim cu care pot fi strânse. În aceste situaţii cheia dinamometrică se va dovedi a fi foarte bună la casa omului. Există seturi cu biţi separaţi, recomandat pentru acasă, sau chei cu o singură valoare de cuplu şi cu o singură mărime, mai des întâlnite în service.

lada scule bicicleta 03

Recomandat este să ai setul cu cheie reglabilă plus biţi. Valorile de cuplu des întâlnite sunt de la 2 la 14 Nm. Vei avea nevoie de cheie dinamometrică pentru şuruburile de la tija de şa, pipă, dar şi la şuruburile pivoţilor suspensiei spate la o bicicleta full suspension. Şi dacă ne îndepărtăm puţin de bicicletă, poţi folosi cheia dinamometrică inclusiv la instalarea plăcuţelor de pedală în talpa pantofilor de ciclism. Este bine să ai biţi de 3, 4 şi 5 mm. Mai rar ai nevoie şi de 6, 8, 10 mm.

Nu este deloc rău să ai în lada de scule o cheie cu lanţ pentru pinioane (bici). Lăsând la o parte momentele destul de rare când trebuie să schimbi caseta de pinioane datorită uzurii sau pentru un upgrade, aceasta totuşi poate fi scoasă de pe butuc destul de des pentru a fi curăţată mai bine decât atunci când este instalată pe roată. Demontând caseta poţi lua apoi la mână individual fiecare pinion şi curăţa la modul cât se poate de perfect. Cu această cheie ţii contra pinioanele.

lada scule bicicleta 02

În combinaţie cu această cheie ai nevoie şi de cea cu care deşurubezi efectiv piuliţa care fixează pinioanele. Bine de ştiut este că această cheie are o dublă utilizare fiind aceeaşi care este folosită şi la instalarea/demontarea discurilor de frână centerlock / Shimano.

Acum că eşti deja un pasionat destul de priceput vei începe să-ţi instalezi singur şi cablurile schimbătoarelor sau conductele frânelor. În cazul în care lungimea nu este potrivită, pentru a le da un aspect estetic şi nu doar, ai nevoie de un cleşte special care taie corect cămăşile. Patentul normal, universal, îl poţi folosi pentru a tăia cablul metalic în sine.

lada scule bicicleta 01

Un ciocan! Da, ai nevoie în lada de scule şi de un ciocan însa nu unul oarecare. Ai nevoie unul din cauciuc pentru a nu deteriora părţile metalice lovite. Vei avea nevoie de ciocan de cauciuc pentru demontarea angrenajului pedalier şi poate chiar şi la dezinstalarea furcii. Bonus, poţi folosi acelaşi ciocan şi când eşti cu cortul şi trebuie să baţi cuiele în pământ!

lada scule bicicleta 20

Cheia franceză este bine să fie alături de tine, o poţi folosi la orice operaţie. Există multe mărimi, dar pentru bicicletă este bine să ai una mai mică, potrivită pentru operaţiile fine necesare bicicletei.

lada scule bicicleta 04

Cheile fixe sunt folositoare şi, pentru că sunt ieftine, poţi avea destul de multe dimensiuni. Cheia de 9 merge la sistemele Shimano mai vechi în timp ce cheia de 10 mm este folositoare la bicicletele de buget gen Decathlon sau Hervis. Cea de 13 este cel mai des folosită la bicicletele pentru copii şi la şeile pe nucă. Cheia 14-15 este bună pentru conuri şi butuci spate. Cea de 16-17 foloseşte la butucii single speed şi la bicicletele vechi, de oraş.

Pentru bicicletele mai vechi este bine să ai în lada de scule şi chei de 30-32 mm şi 36-40. Apoi, pentru că te afli deja la un nivel de „tunare” destul de avansat, ar fi necesar şi un cântar. Lăsând la o parte cântărirea bicicletelor mai poţi măsura şi piese individuale pentru a o alege pe cea cu 6 grame mai uşoară şi doar cu 50 de euro mai scumpă 🙂

Nivela este interesantă şi va fi folosită cam exclusiv de cei cu adevărat pasionaţi sau de cei pentru care performanţa este obligatorie. Nivela, sau polobocul, este necesară doar pentru verificarea orizontalităţii şeii (dacă nu cumva obişnuieşti să foloseşti şaua puţin ridicată sau coborâtă de vârf).

Pila este şi ea folositoare prin lada de scule a ciclistului. O vei folosi la nivelarea plăcuţelor de frână sau la orice care necesită un mic retuş pe bicicletă.

Ruleta, deşi aparent banală, este cam din aceeaşi categorie cu nivela, folosită de cei pentru care milimetrii contează mult. O vei folosi la fineţuri, la reglarea cockpit-ului, la stabilirea geometriei bicicletei, finalmente la ajustarea poziţiei tale pe bicicletă. O poţi folosi atât înainte de a face schimbări cât şi după pentru a vizualiza apoi diferenţele pe o coală de hârtie.

lada scule bicicleta 07

Nu în ultimul rând dacă deţii o bicicletă cu suspensii pe aer aproape obligatoriu îţi trebuie şi pompa specială de umflare / dezumflare. Ai nevoie, periodic, să mai completezi cu aer sau să modifici presiunea în funcţie de greutatea pe care o vei transporta pe bicicletă sau concursul la care vei participa.

lada scule bicicleta 06

 

Scule Extra

Dacă ajungi să dispui şi de sculele din această categorie înseamnă că îţi iubeşti atât de mult bicicleta încât poţi să-ţi deschizi şi un service dacă vrei.

Vorbim de scula pentru instalarea florii la furcă. Atunci când ai o furcă nouă de instalat trebuie să introduci această floare dacă vrei să ai cum să instalezi ulterior ghidonul.

lada scule bicicleta_1099

Dacă tot suntem la furcă, îţi trebuie şi un fierăstrău pentru scurtarea ţevii steerer. Pentru operaţia asta ai nevoie şi de un ghidaj special care îţi permite o tăietură dreaptă şi perfectă. Alternativ poţi folosi un tool special pentru tăierea ţevii. Acest tool rotativ oferă avantajul unei tăieturi curate, deja finisate, şlefuite. Dacă tai cu fierăstrăul trebuie să iei apoi pila şi să mai aranjezi puţin.

lada scule bicicleta 08

Extractorul rulmentului BB este un tool destul de rar întâlnit în lada de scule de acasă. Dar dacă îl ai te poate scăpa de necazuri. Această sculă o poţi folosi şi la cuvetele headset-ului.

lada scule bicicleta_1102

Ajuns deja la un asemenea nivel de „skill” al întreţinerii bicicletei poţi să ai acasă inclusiv kituri de aerisire pentru frânele hidraulice. Există mai multe variante, dar cele mai comune sunt pentru Shimano, Avid şi Magura. Dacă cel mai uşor este să faci aerisirea la Shimano, cel mai greu este la Sram/Avid.

La categoria „super extra” putem adăuga şi tool-ul pentru alinierea perfectă a urechii schimbătorului spate. Deşi pare exagerat să avem nevoie de aşa ceva când putem foarte simplu să tragem cu mâna, de la un nivel înalt de performanţă şi pretenţii ai nevoie de precizie milimetrică.

lada scule bicicleta_1104

Ca fapt divers, ţin minte o discuţie cu campionul nostru naţional la duatlon şi triatlon, Ciprian Bălănescu. La un moment dat o pedală se învârtea puţin mai greu. Mi-a spus că pentru el este extrem de important ca totul să funcţioneze perfect. O astfel de „problemă” mecanică pe el l-ar fi afectat în două moduri. În primul rând spunea că fizic va irosi waţi pe fiecare kilometru de concurs parcurs. Apoi, poate chiar mai important, este partea psihică. Dacă ştie că ceva nu funcţionează perfect la bicicletă va fi foarte afectat moral şi emoţional. Nu trebuie să râdem ci să luăm exemplu, iar cu timpul ne va fi mai uşor să înţelegem asemenea pretenţii care pot părea exagerate până şi pentru mecanicii cu experienţă care spun „merge şi aşa”.

Aşadar acum ştii. Analizează necesităţile, vizualizează opţiunile şi completează-ţi arsenalul de scule. Îţi mai putem oferi un sfat la final. Cumpără din start o ladă MARE pentru scule. Chiar dacă la început va fi mai goală, de-a lungul timpului se va umple, garantat! Decât să cumperi o dată pe an câte o ladă din ce în ce mai mare, mai bine iei una „king size” din start. Nu de alta, dar vei avea din prima şi mai mult spaţiu pentru stickere pe care nu ai voie să le lipeşti prin altă parte în casă din cauza jumătăţii tale 😉

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one + thirteen =