O să fiu franc în ceea ce privește treaba asta: instinctele și reflexele sunt cele care ne țin în viață, mai puțin tehnica dobândită. Iar eu le sunt profund recunoscător. Acele coduri scrise în gena noastră care ne cresc abilitățile de a jongla cu diferite situații și care ies la iveală fără ca noi să facem cel mai mic efort. Cât de genial, nu?
Când te afli pe bicicletă, te expui mai multor situații limită decât stele pe cer. Doar că cele două elemente cheie, instinctul și reflexul, reușesc să ne ghideze astfel încât nici măcar să nu luăm în seamă faptul că am scăpat dintr-o situație potențial periculoasă. Indiferent dacă pedalezi prin oraș sau la munte, sunt de părere că riscurile sunt aceleași. În fond, le poți diminua prin evitarea anumitor elemente, simplifcând astfel ecuația probabilității producerii unui accident: reduci viteza considerabil, alegi doar poteci simple, alegi să pedalezi pe trotuar, cobori de pe bicicletă când traversezi strada sau te asiguri că înaintea fiecărei ture toate șuruburile bicicletei sunt strânse. Dar culmea, uneori toate acestea nu sunt suficiente, căci problemele apărute pot să nu țină neapărat de noi, ci pur și simplu de obiectul în care ne punem bazele, în speță, bicicleta.
M-am gândit astfel să întocmesc o listă cu situațiile prin care am trecut și le voi menționa de la cele mai puțin intense, la cele terifiante. Într-adevăr, sunt câteva care mă sperie teribil, dar care nu apar decât în concordanță cu alți factori. Cel mai important dintre acești factori este riscul asumat prin depășirea unor bariere pe care instictul și reflexul au încercat de mult să le seteze (spre exemplu, să pedalezi fără frâne la viteză maximă printre mașini sau să cobori pe trasee tehnice cu plăcuțele de frână complet uzate). Cum s-ar spune, forțezi limitele și speri ca totul să fie bine.
Pornesc de la banală pană de cauciuc, care nu te pune neapărat într-o situație periculoasă, ci mai degrabă neplăcută. Acesta pare a fi cel mai nevinovat eveniment pe care-l poți trăi pe bicicletă. Te oprești, schimbi camera, folosești pompa, apoi ești bun de drum. Înjuri printre dinți, căci numai soarta poate fi de vină, dar îți continui drumul.
Dacă în schimb ți se rupe axul roții, cu siguranță nu vei păți nimic, dar roata va atinge în cadru sau în furcă. Probabil bicicleta n-o să mai fie deplasabilă, asta dacă nu insiști să continui drumului astfel, iar anvelopa să frece de aluminiu până-l găurește.
Acum voi mai crește cu un nivel gradul de intesitate. Nu știu câtora dintre voi li s-a întâmplat, dar eu am reușit să rup două cadre în ultimii 17 ani. Asta înseamnă 0.11 cadre pe an, zic eu, o valoare onestă. În principiu, acestea s-au decis să cedeze din preajma headtube-ului, iar sentimentul este similar cu o ușoară amețeală. Furca va căpăta un unghi dubios, direcția nu mai răspunde cum trebuie, iar centrul de greutate coboară. Am fost norocos, căci nu m-am trezit direct pe jos, iar în cazul ambelor cadre a fost vorba despre un proces lin (ca și cum ai băga un cuțit într-un pachet de unt), reușind astfel să mă opresc la timp. În plus, eram în oraș, deci nu mi-a rămas decât să împing bicicleta până acasă și să-l înjur pe cel care mi-a vândut-o.
În acest moment, nu sunt sigur dacă ruperea unui braț al angrenajului sau ruperea unui lanț au aceeași intensitate. Tind să cred totuși că da. În ambele cazuri, dacă pedalezi în picioare, te vei face unul cu cadrul, împrăștiindu-te pe caldarâm. Pe de altă parte, să rupi brațul unui angrenaj este mai șocant, mai puternic emoțional, decât dacă ai rupe un lanț. Stai să te întrebi oare cu ce ai greșit, cine te-a blestemat sau cine și-a deochiat bicicleta. Eu cel puțin, așa am reacționat la primul braț de angrenaj rupt. Dau vina pe faptul că s-a întâmplat de mult, iar calitatea angrenajelor Logan nu era deloc strălucită, ba din contră.
Cu ruptul lanțului (impropriu spus de altfel), este altă poveste. Un pin nu este suficient de curajos pentru a face față puterii generate de picioarele tale, decide să cedeze, iar în următoarea clipă vei pedala în gol. Ai și încălțăminte prinsă în pedală? Cu siguranță cineva de lângă tine se va distra copios. Pentru această situație există totuși o soluție: după ce te aduni de pe jos, scoți presa de lanț și repari stricăciunea. Apoi te poți îndrepta către casă, sperând să-ți cumperi cât de curând un lanț mai bun.
Frânele. Cele mai de preț componente ale bicicletei, căci fără ele te lași în voia sorții. Din păcate, nici acestea nu sunt scutite de eventuale probleme. La frânele V-Brake, am rupt zeci de cabluri, însă nu s-a încheiat niciodată prost. Este greu de crezut că acel cablu se va rupe direct, prin urmare vei sesiza cursa manetei, care devine din ce în ce mai mare. Verifici cablul, vezi că-i rupt, te oprești. La fel și în situația în care poate scăpa din șurubul de prindere de pe brațul V-Brake-ului. Scapă, dar progresiv. La frânele hidraulice problema este alta. Fie secționezi conducta în urma unei căzături și nu bagi de seamă, fie se distruge o garnitură și pierzi presiune, dar chiar și așa, întotdeauna va exista o a 2a frână. Suficient cât să diminueaze din forța impactului.
Ghidonul, pipa și furca sunt cele care pot crea printre cele mai mari daune. Acestea cedează de obicei brusc. Imaginează-ți doar ce înseamnă să ți se rupă ghidonul sau pipa la o aterizare. Sau furca. De aceea, mă asigur întotdeauna că acestea se numără printre cele mai performante, pentru că-mi las viața în „mâinile” lor. Nu sunt cel mai bun prieten cu ghidoanele de carbon, iar prinderea de pipă a ghidonului trebuie să aibă minim 4 șuruburi. Cât despre furci, mentenanța și un produs de calitate te pot scăpa de necazuri.
O altă situație în care m-am aflat destul de des și pe care o urăsc sunt coborârile extrem de abrupte cu hardtail-ul de Cross Country. Cu șaua ridicată la maxim. Centrul de greutate se schimbă atât de dramatic încât fie la un moment dat zbori peste ghidon (când te proptești într-un pietroi, spre exemplu, la 5 km/h) fie ești nevoit să te lași mult prea pe spate, iar ghidonul decide pentru tine, căci mâinile tale nu mai au suficientă forță pentru a-l controla. De obicei, se termină rău, iar duritatea căzăturii este proporțională cu gradul de înclinație. Poți foarte bine să te rostogolești de câteva ori, fără să înțelegi ce s-a întâmplat. Așadar, rog producătorii să lanseze cât mai repede o tijă de șa reglabilă, de 200 de grame, căci restul sunt odios de grele.
Dar mai presus de toate acestea, există doi inamici nemiloși: copacii de pe traseele înguste și portierele deschise în trafic. Ambele echivalează cu un zid de beton, cu mențiunea că în cazul portierelor, mai ai o șansă să zbori prin geam, spărgându-l, atenuând astfel din șoc. Nu am fost în aceste situații niciodată, însă de fiecare dată simt cum îmi dau târcoale. Este o situație pe care o întâlnesc aproape zilnic în trafic: frânez, oftez, dau din cap dezaprobator și plec mai departe. Așa cum face orice ciclist. Este o situație pe care o întâlnesc aproape de fiecare dată când pedalez pe trasee înguste și rapide. Portierele și copacii sunt acolo, te așteptă, sunt răbdători. Cu toate acestea, mă gândesc că reflexul și instictul de care vorbeam mai sus, te pot salva de impactul cu un copac. Dar portiera? Rămâne pericolul neprevăzut, iar astfel urcă pe prima poziție a clasamentului. Reprezintă un melanj complex între forța divină, noroc, sincronizare și gheață subțire. Dar ce mai contează? Până la urmă, vorba aia, ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Mai mult decât atât, vei avea și câte ceva de povestit.
Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
As dori sa mai adaug cateva exemple placute ochiului spectatorului la lista de mai sus:
– masini care dau cu spatele din parcarea de pe marginea strazii. Similar cu portiera sau copacul.
– guri de canal cu gratare cu gauri mari. Un amic de-al meu mergea pe cursiera. Intr-un sens giratoriu a fost nevoit sa treaca printr-o balta. Si s-a trezit pe jos. Initial a crezut ca a fost lovit de o masina. Apoi si-a dat seama ca sub balta cea jegoasa era un canal si roata fata i se prinsese in gratar. Pe langa cazatura a obtinut si o roata invinetita.
„Pornesc de la banală pană de cauciuc, care nu te pune neapărat într-o situație periculoasă, ci mai degrabă neplăcută.”
Oho, şi încă ce periculoasă poate fi. Coboram pe un forestier mai pietros, iar într-o curbă am făcut explozie pe spate. Am reşuşit să mă opresc fără incidente, dar dacă se întîmpla pe faţă, nu mai apucam să povestesc.
Portierele din trafic nu sînt chiar aşa rele cum par, exceptînd situaţia în care le nimereşti fix în cant 🙂
Pe strada pericolele din partea soferilor mai sunt:
– cei nervosi care vin din fata pe contrasens, vrand cu tot dinadinsul sa il depaseasca pe cel din fata lui, chiar daca tu vii spre el cu viteza.
– cei care vin tare din spate fara nici o intentie sa de depaseasca (mi s-a intamplat de nenumarate ori si daca nu aveam oglinda sa vad ca nu are nici o intentie, ci vine ca berbecu fix inspre mine, am tras dreapta pana am iesit in decor, iar el a trecut milimetric pe langa mine cu peste 80 la ora, ca si cum eu nici nu existam).
– cei care vireaza brusc stanga pe o straduta laterala, taindu-ti calea, chiar daca te vede ce mergi si ai viteza pe drumul tau.
– cei care te depasesc si fac brusc drapta in fata ta, pe straduta laterala, tu fiind gata gata sa intri in el.
– cei care ies de pe stradutele laterale pana in mijlocul drumului principal si se opresc si se uita in dreapta lor, nu in stanga de unde vii tu.
– cei care pleaca de pe trotuar cand sunt cu botul catre directia din care vii si care nu au nici o intentie sa te lase sa treci, crezand ca daca el are masina face ce vrea si intra pe carosabil cand vrea muschiul lui.
In oras mai sunt pericolele reprezentate de caini, copii si adulti care iti pot iesi in cale dintre masini cand ti-e lumea mai draga si soseaua mai libera.
La munte mai sunt situatiile cand te poti trezi cu ursul dupa tine sau pe marginea drumului, trecand pe langa el.
Mi s-a mai intamplat sa opresc brusc pt ca era sa intru odata intr-o capra neagra pe valea Dambovitei, spre curmatura Oticului, pe forestier, in padure deci.
Alt pericol in natura, in special in camp deschis, deal sau munte, sau sosea pe camp sa te prinda furtuna cu fulgere sau doar fulgere fara ploaie. Panica totala.