Acum citesti
Sibiu Guşteriţa MTB , o nouă provocare la sfârşitul sezonului competiţional

Scopul principal al Asociaţiei Tură în Natură din Sibiu a fost încă de acum 6 ani, de la înfinţare, acela de a pune în valoare potenţialul cicloturistic din zona Sibiului prin organizarea diferitelor ture tematice, dar mai ales prin amenajarea a 5 trasee cicloturistice în cadrul proiectului UndaVerde.

Sibiu Gusterita MTB 2016 01

Provocarea a venit anul acesta când asociația a dorit să pună în valoare o parte din traseul Guşteriţa – Valea Mocăniţa din partea nordică şi deluroasă a Sibiului. Astfel în singura dată rămasă liberă a calendarului competiţional 23.10.2016, într-o zi de toamnă minunată, a fost organizat un nou concurs care doreşte sa devina o tradiţie – SIBIU GUŞTERIŢA MTB,  pe un traseu de 20 km ciclabil pentru orice pasionat, îndiferent de vreme.

Sibiu Gusterita MTB 2016 04

Traseul a avut de toate: o primă urcare grea de 2,5 km unde s-a desemnat cel mai bun căţărător şi căţărătoare, drumuri forestiere, poteci pline cu frunze, drumuri înierbate, două coborâri mai tehnice, dar mai ales zone cu peisaje superbe înspre zona Sibiului. Startul şi sosirea au fost în locaţia istorică Biserica Fortificată din Guşteriţa, unde a fost suficient spaţiu pentru a amenaja evenimentul în curte, dar şi ca finalul traseului să fie unul mai deosebit.

Sibiu Gusterita MTB 2016 06

La startul primei  ediţii s-a prezentat un număr impresionant de participanţi, aproximativ 200 deşi cu o zi înainte a plouat. Acestia au fost împărţiţi pe toate categoriile posibile, începând de la family până la veterani. Au fost concurenţi de toate vârstele. Aparte faţă de celălalte concursuri a existat categoria feminin care a luat startul separat, pentru a avea mai mult spaţiu şi pentru a aprecia mai exact concursul.

După conceptul de competiţie denumit MTB şi nu bike race, câştigători am fost cu toţii, dar trebuie amintiti totuşi cei care au reuşit să urce pe podium, anul acesta îndeosebi sibieni. Organizatorii spera ca la anul competiţia să atragă mai mulţi participanţi la nivel naţional concurenta devenind astfel si mai mare.

Categoria juniori 14 – 19 ani

  1. Pescaru Mario
  2. Pescaru Patrik
  3. Macrea Alex
  4. Nicola Ionuţ
  5. Costeiu Cristian

Categoria seniori 20 – 29 ani

  1. Mărăşescu Adrian
  2. Nemeş Cristian
  3. Rădoiu Alexandru
  4. Boboş Abel
  5. Vladu Daniel

Categoria seniori 30 – 39 ani

  1. Mareş Alexandru
  2. Cociuba Marius
  3. Adam Andrei
  4. Voluta Valeriu
  5. Bodareu Pavel

Categoria veterani peste 40 ani

  1. Veştemean Romulus
  2. Saroşi Francisc
  3. Pescaru Marius
  4. Fogoroş Florin
  5. Paulo Buentempo

Feminin open

  1. Balteş Cora
  2. Deac Alexandra
  3. Dumitra Daliana
  4. Nistor Sofia
  5. Mănăilă Cristina

„La final vrem să precizăm că datorită muncii noastre în echipă dar şi a numeroşilor parteneri am reuşit o nouă competiţie la unul nivel ridicat şi mai ales fără nici un fel de taxă. În speranţa că  v-am oferit un concurs deosebit vă aşteptăm şi la anul în zona Sibiului pentru a face trasee deosebite împreună” – a precizat la final de eveniment organizatorul Asociatia Tura in Natura.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve + six =