Acum citesti
O nouă competiție sportivă în Nord – Crosul Nordului Teioasa Trail

Maratonul Nordului dă start unei noi curse. E vorba despre competiția de alergare trail, deschisă oricărui alergător profesionist sau amator din țară și străinătate.

De la organizator:

Crosul Nordului Teioasa Trail va avea loc în 2 septembrie în Nordul extrem al României și cuprinde trei probe: cros trail 10 kilometri, cros trail 5 kilometri și family run 2 kilometri. Inițiativa își propune să promoveze nordul țării, frumusețile lui și un stil de viață sănătos.

Traseul e unul de poveste. Alergătorii vor porni din Poiana Teioasa din Darabani, ajung apoi pe dealuri și păduri din zonă, trec prin Lunca Prutului și pe ulițele satului Teioasa. Crosul va fi parte din programul manifestărilor sportive organizate de festivalul Zilele Nordului.

,,Ideea unui concurs de alergare în nord, sub tutela Zilele Nordului, este la fel de veche precum festivalul. În 2018 e momentul să încercăm un concurs de alergare într-o ediție pilot. Această ediție vine în completarea concursului de ciclism MTB, ambele probe fiind produse sub brandul Maratonul Nordului. Dacă acest cros se va bucura de succes, tendința este în a-l transforma în half și full maraton trail. Dorim să fie unul din concursurile reprezentative pentru Moldova. Am fost încurajați să facem această competiție de către personalitățile sportive marcante ale locului precum Doina Melinte, dar și de către comunitățile de alergători din zonă, nerăbdători să ia nordul la pas alergător”, spune Alex Teioșanu, coordonatorul MTB Maratonul Nordului.

Toți participanții validați la cros primesc tricou oficial, iar toți cei care termină cursa au asigurate medalia și diploma de participare.

Campioana Doina Melinte, ambasadoarea competiției

Multipla campioana olimpică, mondială și europeană la atletism Doina Melinte, născută în Nord chiar la 10 kilometri de locul de start al crosului, este ambasadorul evenimentului. „Am crescut într-un Rai. Vă invit să-l descoperiți prin sport la Crosul Nordului Teioasa Trail, în 2 septembrie”, afirmă sportiva.

Înscrieri la Crosul Nordului se fac online pe www.maratonulnordului.ro/cros.

Crosul Nordului Teioasa Trail este un eveniment sportiv de alergare pe teren accidentat, destinat oricărui alergător profesionist sau amator, înregistrat sau nu într-un club de atletism.

Taxa de participare este de 60 lei pentru adulți și 30 lei pentru copii și minori. Kitul de start conține: tricou  oficial, puncte de hidratare, harta traseului, cronometrare, pasta party, diplomă, medalie de finisher și cadouri de la parteneri.

Festivalul Zilele Nordului va conține trei evenimente sportive: Nordul joacă tenis, MTB Maratonul Nordului și Crosul Nordului Teioasa Trail.

Detalii și înscrieri se fac online pe www.maratonulnordului.ro.

Zilele Nordului e un festival de muzică, arte și călătorii găzduit în 30 august – 2 septembrie 2018 pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Zilele Nordului este un festival coprodus de asociațiile Fapte și Nord.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × three =