Acum citesti
Un maraton pentru o cauză nobilă

Intitulat simplu „Maraton Ciclistic Umanitar”, evenimentul de mountain bike din Vrancea urmărește să ajute un om aflat la ananghie din pricina altora, dar și să arate că locurile pe unde s-a vărsat mult sânge acum 100 de ani este unul foarte frumos pentru pedalat.

jaristea

Scopul principal al evenimentului este strângerea de fonduri pentru Florin Gheorghiță care, în urma unui accident rutier, și-a pierdut piciorul stâng. Dintr-o persoană foarte activă, muncitoare și unică susținătoare a familiei, domnul Gheorghiță s-a transformat într-o persoană nevoită să își petreacă tot timpul în pat deoarece familia nu are posibilitatea financiara de a cumpăra o proteză. Aici intervine maratonul umanitar, care speră să strângă cât mai mulți bani din taxa de înscriere de 20 de lei, mai ales că întrecerea nu va fi doatată cu premii. De fapt, organizatorii nici nu consideră evenimentul din 24 august o competiție, ci mai mult o plimbare organizată, latura caritabilă fiind principalul țel.

Traseul pornește din localitatea Jariștea și va avea o lungime de 30 de kilometri, cu o diferență de nivel de 800 de metri și va parcurge, parțial, un drum construit și folosit de armata germană în Primul Război Mondial pentru aprovizionarea bazei de pe Dealul Măgurei. Mai multe informații despre evenimentul aflat la cea de-a doua ediție se pot găsi pe pagina sa de facebook.

Vezi Comentarii (3)
  • Un concurs in spetele caruia au stat niste oameni foarte bine pregatiti , cum rar mi-a fost dat sa intalnesc . Organizarea si determinarea lor in a ne simti noi bine si nu in ultimul rand in a aduce speranta in acea familie grea incercata a fost posibila datorita lui Cosmin un om implicat in multe proiecte sociale , un om simplu la prima vedere dar destul de complex in gandire si rationament ; si inconjurat de colegi care au ajutat neconditionati la buna desfasurare a avenimentului . Multumesc Cosmin si astept cu nerabdare editia de anul acesta .

  • Anul trecut a fost al 2 lea concurs de MTB din Vrancea, insa scopul acestei competitii e unic probabil in tara, a beneficiat de o promovare in massmedia, atmosfera placuta, traseul bine marcat, iar pentru prima editie au fost destul de multi iubitori ai mersului pe doua roti, cu siguranta voi participa si anul acesta si mai mult ca sigur vom fi in numar cat mai mare….si ne vedem la start.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 2 =