Acum citesti
Thermal Enduro 2014 readuce mountainbiking-ul pe colinele Apusenilor

A fost odată ca niciodată când nu existau rețele sociale, internetul nu o ducea prea bine și oamenii mai mult se dădeau decât pedalau de la tastatură. Nu prea știm de ei pentru că nu s-au obosit să-și dedice autobiografii, ci, ați ghicit, și-au petrecut timpul în șa. Totuși, ei au aprins scânteia mountainbiking-ului și au fost pionierii mișcării autohtone de acest fel, a cărei flacără au ținut-o aprinsă după posibilități de-a lungul anilor. Iar acum, se pare că meșteșugul zburatului peste kickere, abordării contrapantelor și eschivatului copacilor revine în forță, Thermal Enduro dând tonul unor serii de întreceri tare delicioase de mountainbike în 2014.

thermal_enduro

E drept că vremurile la care făceam trimitere la începutul articolului nu au cunoscut disciplina enduro-ului, dar cam ca orice lucru din ultima jumătate de veac în orice fel de ciclism, nu e ceva nou, fiind mai mult o variație de tipul gravity. Tocmai de aceea vechile legiuni ale downhiller-ilor au fost primii ajunși la locul faptei de lângă Oradea, întreținând atmosfera și spiritul îndeletnicirii respective.

În total, vreo 70 de participanți s-au înscris pe listele Thermal Enduro și, chiar dacă în zilele de vineri și sâmbătă, când au avut loc antrenamentele, a turnat ceva ploaie, iar traseul era în consecință, duminică, grijile s-au evaporat odată cu apa din pământ. De asemenea, este notabil și aportul localnicilor care, în joia de dinaintea antrenamentelor, au desfăcut fâșiile de benzi de marcare și indicatoarele de pe traseu pe care le-au considerat mai utile în curțile lor. Dar invitația de a zbura pe traseul la care riderii orădeni au lucrat de câteva luni bune a fost irezistibilă. Și până la urmă, pe ce rider adevărat îl împiedică câteva petice de noroi să se avânte în cursă?

thermal_1

În ciuda unei mice sincope de organizare, banda de marcare ruptă înducând în eroare pe unii concurenți, și a unei căzături care s-a lăsat cu o claviculă ruptă, riderii nu s-au lăsat descurajați și și-au încercat abilitățile pe drumeagurile din jurul avenului denumit popular „Crater”. Sorin Parău a fost cel mai rapid dintre riderii Elite, pe locul 2 sosind Răzvan Chilea urmat de Radu Ioanoșiu, în urma unei întreceri pe care foarte mulți dintre participanți ar fi fost tare bucuroși să o tot repete. Trail-ul pregătit de organizatori a fost unul care i-a entuziasmat pe participanți și care, foarte probabil, va găzdui și alte evenimente de enduro în anii următori, cel puțin dacă este să ne luăm după succesul acestei prime ediții.

PS – Revenim și cu o galerie completă de poze cât de curând, dar până atunci puteți arunca un ochi pe pagina de facebook Thermal Enduro

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 + nine =