Raport de cursă – Geiger MTB Challenge 2015, traseul lung şi scurt

Weekendul trecut a avut loc la Sibiu unul din cele mai dificile şi apreciate concursuri de ciclism mtb din România, Geiger MTB Challenge. Evenimentul s-a aflat la a 8a ediţie, iar organizatorii au făcut câteva modificări pentru a face evenimentul mai atractiv. Maratonul de la Sibiu este a 3a şi ultima etapă din Triada MTB, evenimentul ce cuprinde etapa întâi Avrig Mountain Bike Race şi etapa doi Păltiniș MTB Project. La final de Geiger MTB Challenge s-au realizat nu doar clasamentele acestei etape ci şi cele finale pentru Triada MTB 2015.

Geiger MTB Challenge a oferit concurenţilor 3 trasee de concurs: lung – cu 93 km şi 3.500 m diferenţă de nivel, scurt – cu 50 km şi 1350 m diferenţă de nivel şi începători – cu 23 km şi 300 m diferenţă de nivel. Dacă traseul „începători” este mai mult o tură de cicloturism potrivit organizatorilor, traseul „scurt” se adresează majorităţii cicliştilor acesta conţinând o combinaţie destul de echilibrată de urcări lungi şi coborâri tehnice. Pe de altă parte traseul „lung” este conceput să poată fi terminat în timpul limită doar de cicliştii cei mai antrenaţi. Cei 3500 m diferenţă de nivel nu sunt singura provocare pe care concurenţii trebuie să o treacă. Coborârile sunt la fel de dificile, iar pentru a le parcurge în siguranţă este nevoie de ani de experienţă.

Freerider.ro a fost la faţa locului cu redactorii Horaţiu Câmpian şi Dan Mazilu care au participat la traseul lung respectiv scurt.

„A mai trecut o ediţie de Geiger MTB Challenge, a 8-a, iar pentru mine a 7-a participare. Am fost an de an la acest concurs, mereu la tura lungă, traseu care a reprezentat de fiecare dată un etalon pentru concursurile din Romania atât prin dificultate cât şi prin frumuseţea traseului. Am lipsit o singură dată, cu probleme medicale după un alt concurs, culmea, în aceiaşi zonă”, povesteşte Horaţiu Câmpian după cursă. „În fiecare an m-am bucurat enorm de traseul conceput de Tudi Oprea şi colegii lui în munţii Cindrel. Dar partea cea mai frumoasă este că echipa de organizare nu s-a mulţumit niciodată cu traseul, în ciuda laudelor generale, aşa că an de an au încercat să îi aducă îmbunătăţiri, de la schimbări radicale, care au avut loc cam de două ori, până la mici sau mai mari detalii care, an de an, au făcut să se ajungă la forma actuală de 93 km cu 3500 m diferenţă de nivel. Dar nu cifrele contează aici.”

Important e faptul că, după inimaginabil de multă muncă, organizatorul a reuşit să lege o serie de poteci ciobăneşti, trasee turistice şi drumuri de tractor într-o înlănţuire fantastică ce te ţine în priză la fiecare metru. „Practic bucata ce este în plus la tura lungă, cu excepţia urcării din Valea Sadului în Păltiniş care foloseşte ceva drumuri forestiere, este doar o înlănţuire incredibilă de single-trail-uri de toate felurile, abrupte şi drepte, bolovănoase sau cu iarbă, înguste şi late, peisajul se schimbă mereu pentru o experienţă de MTB senzaţională. Adăugând aici cantitatea absolut neglijabilă de push-bike, reiese un traseu care nu are cum să nu bucure sufletul oricărui ciclist pregătit fizic şi tehnic să îl înfrunte!”, continua Horaţiu.

„Concursul a fost bine organizat şi marcat deşi pe traseu au mai fost porţiuni unde trebuia să ghiceşti pe unde să o iei. Traseul scurt este şi acesta destul de greu, dar în mare este alcătuit dintr-o singură urcare serioasă, Măgura Cisnădiei, precedată de urcarea ce se încheie cu coborârea în Cisnădioara. După Măgura Cisnădiei de la km 28 mai sunt urcări însă în mare nesemnificative”, continua Dan Mazilu. „Şi coborârile sunt interesante pe traseul scurt. Dacă mare parte se fac pe drumuri forestiere există şi câteva secţiuni abrupte şi cu ceva bolovani ce fac deliciul celor care dispun de suficientă experienţă pentru a le coborî pe bicicletă. Pentru mine, întrucât urcările nu sunt punctul forte, acestea sunt zonele preferate unde pot avansa sensibil în clasament. În timp ce coboram pantele inclinate şi la 45 de grade şi depăşeam de fiecare dată câte 10-20 concurenţi care coborau pe lângă bicicletă mă gândeam că este cam ruşinos să fii bun chiar foarte bun la urcare, de vreme ce toţi erau deja în faţa mea, însă să te dai jos când vine un test mai serios cu coborâre tehnică. Îmi aduceam aminte de reportajele lui Wouter Cleppe unde povestea cât de aiurea este la maratoanele din Vest unde pe plat şi pe urcare toţi pompează ca nebunii la deal, mai ceva ca la şosea, iar când vine o coborâre serioasă devin toţi nişte începători. Ciudat…”

Pentru Horaţiu nu a fost un an deosebit din punct de vedere sportiv, aşa că nu si-a făcut speranţe să termine cu un timp comparabil cu cele 6:45 h de anul trecut când a avut parte de un antrenament destul de serios. Tot ce si-a dorit a fost să mai treacă o dată linia de sosire din parcul Sub Arini cât mai onorabil. Surpriza unor limite de timp mult mai drastice care a fost anunţată doar cu câteva zile înainte i-a dat însă ceva emoţii. „Ştiam că sunt la limită, aveam 8 ore să termin, cu siguranţă aveam să scot peste 7, nu aveam voie să fac nicio greşeală sau să am nicio problemă tehnică!” spune el.

Însă pentru Horaţiu cursa nu a fost fără peripeţii. „După start, la prima bucată mai de viteză din pădure, un soi de viespe nenorocită a venit cu viteză şi s-a implantat în gâtul meu scurt şi eficient astfel că tot concursul am simţit că mă arde cineva cu bricheta pe gât. Am luat-o mai mult ca un impuls 🙂 Măgura a mers bine la urcare, cea mai mare parte am urcat-o în foaie mare, am mers ceva vreme pe lângă Irina Dumitru de la BikeXpert – o sportivă excepţională, acum că am mers mult cu ea mă declar fan. Se vede atâta dedicaţie în efortul ei! Am ajuns sus cam în 2 ore aşa că limita de 2:30 de la despărţirea traseelor nu era o problemă, dar pe coborâre am căzut şi am îndoit ceva la transmisie. Cu trăncănitul în lanţ am trecut timpul limită cu vreo 20 de minute înainte să expire, apoi am meşterit ceva să meargă schimbătorul pentru restul concursului, improvizaţie care a ţinut.”

Pe de alta parte pentru Dan traseul nu a avut elemente semnificative de surpriză în afara celor ce ţineau de marcaje. „Deşi bine marcat în mare parte, la km 39-40 a fost o intersecţie în pădure complet nemarcată”, povesteşte el. „Aflându-mă într-un grup de 5-6 persoane toţi ne-am oprit şi ne-am uitat unii la alţii. Doar norocul a făcut să o luăm în direcţia bună. Însă alţii nu au fost atât de norocoşi apucând-o pe drumul greşit şi asta costându-i minute preţioase în clasament”.

Horaţiu continuă însă tura lungă cu zona de curbă de nivel spre Valea Sadului care l-a uns la suflet. „Practic acolo am învăţat an de an, de nevoie, viteza pe single-trail îngust”, povesteşte el plin de emoţie. „În varianta actuală de traseu ajungi jos în asfalt fără să pui un picior jos. Am ajuns la timpul limită din Valea Sadului cu 45 de minute mai repede. Urcarea spre Păltiniş a mers bine dar nu senzaţional, se simţea că am tras până acolo, de obicei ajungeam mai odihnit. Am făcut bucla de peste vârful Onceşti şi m-am reîntors în punctul de alimentare cu 20 de minute înainte să se închidă traseul la Păltiniş, deci foarte bine!”

Însă Horaţiu ştia traseul iar punctul critic era timpul din Valea Caselor, aşa că si-a dat drumul destul de tare în coborâre. Spune chiar ca a simţit chiar şi puţină adrenalină ici-colo, atipic pentru stilul lui de coborâre. A prins CP-ul cu 40 de minute înainte de închidere. Dar înainte de Răşinari pe coborâre aude ceea ce nu îşi dorea: un fâsâit de pană… „Mi-a stat inima în loc pentru o secundă, după care s-a etanşat din mers. Am scăpat de data asta…”, încheie el.

Odată ajuns pe ultimele porţiuni de pădure ştia deja că se va încadra în timp aşa că a preferat să fie prudent, să nu facă vreo greşeală pe final. Aşa că a mers întins, dar nu a exagerat trecând linia de finiş în 7:28 h. A prins chiar şi o mare parte din festivitatea de premiere!

Partea de sfârşit a traseului nu a fost prea interesantă după spusele lui Dan. „Secţiunea finală din parcul Sub Arini pare a fi adăugată din lipsă de altceva şi pentru a mai lungi puţin traseul sau agonia. Ştii că eşti aproape de finiş, dar nu ţi se oferă plăcerea”, povesteşte Dan la final de concurs. „Mai întâi trebuie să străbaţi aproape toate potecile din parc, multe pline de noroi şi oameni ieşiţi la plimbare şi unde există foarte mare risc să greşeşti traseul datorită nenumăratelor intersecţii, pentru a ajunge într-un târziu la linia de finiş. Poate această umplutură va fi înlocuită cu ceva mai deosebit pe viitor cum ar fi o potecă mai frumoasă sau chiar şi o alee dreaptă unde spectatorii pot asista la concurs, iar tu poţi sprinta alături de ceilalţi concurenţi, făcând diferenţa pe ultimii zeci de metri.”

Totul a fost cum ştiam deja că e, dar cu ceva mai mult noroi care a mâncat şi el ceva minute bune de la fiecare. Cât despre limitele de timp, dacă au fost bune sau nu? „Rezultatele zic că mai toată lumea s-a încadrat, oricum nu se înscrie oricine la tura lungă de la Geiger”, conchide Horaţiu. „Ce sunt sigur însă e că au tras cu toţii mai tare decât ar fi tras dacă aveau 10 ore la dispoziţie, deci practic limitele organizatorilor ne-au făcut pe toţi să tragem mai tare şi să ne depăşim propriile limite. Ceea ce a ieşit fantastic! Mulţumim pentru o nouă ediţie minunată de Geiger MTB Challenge şi sperăm să ne revedem cu toţii cu bine anul viitor. Iar organizatorilor le doresc să găsească puterea să ţină de tura asta lungă fantastică iar dacă au nevoie, să ceară şi ajutor. Personal aş sacrifica participarea într-un an ca să ajut să nu moară un traseu fără de care MTB-ul din România nu ar mai fi niciodată la fel!”

Vedetele ediţiei a 8a a maratonului Geiger MTB Challenge au fost în special premianţii traseului lung. Blazso Marton, Madaras Attila şi Dobai Robert au terminat pe locurile 1, 2 şi 3 cu un timp ce 5 ore pentru Blazso. Madaras Attila şi Dobai Robert au terminat la 4 secunde diferenţă unul de celalalt având un timp cu puţin peste 5 ore şi 14 minute.

La traseul scurt cei mai buni la General au fost Colibă Cosmin, Duca Bogdan şi Malnasi Jozsef Attila care au terminat pe 1, 2 respectiv 3 toţi cu timpi de 2 ore şi jumătate, respectiv 34, 36 şi 37 minute. La Feminin General cele mai bune fete au fost Dumitru Irina, Hilbert Suzanne şi Ţiţei Doina timpul lor fiind cam cu o oră mai mare faţă de cel ai băieţilor. La începători premianţii la General au fost Kartmann Peter, Troanca Tudor şi Alecu Bogdan, iar la feminin Stoica Lorena, Dalvaru Cecilia şi pe 3 Grigoras Cezara. Începătorii nu au fost premiaţi. Clasamentele complete pot fi consultate pe site-ul oficial al competiţiei.

În urma încheierii maratonului Geiger MTB Challenge s-a terminat şi Triada MTB 2015. Avem astfel clasamentul celor mai buni ciclişti care au participat de-a lungul anului la cele 3 etape. Rezultă că la Elite locul întâi este ocupat de Oprea Tudor cu 2170 puncte, locul doi Kelemen Arpad cu 2010 puncte şi locul 3 Madaras Attila cu 1970 puncte. La amatori locul întâi este ocupat de Csergedi Istvan cu 1715 puncte, Ianos Andrei pe doi cu 1370 puncte şi Morcov Stefan cu 1365 puncte pe locul 3. Clasamentul juniorilor este alcătuit din Malnasi Attila pe locul 1 cu 2200 puncte, Dima Emil pe doi cu 1750 puncte şi Păcurar Vlad pe trei cu 1450 puncte. La feminin locul întâi este ocupat de Dumitru Irina cu 2400 puncte, Cociuba Andreea-Marina cu 1760 puncte ocupa locul 2 şi pe trei Siegrist Haeni Katharina cu 1730 puncte.

Mulţumim Florian Răducanu pentru fotografii.