Acum citesti
O etapă cât o clasică, cu Boom, Nibali și Astana în rolurile principale

Considerată de mulți ca importantă, etapa a 5-a a Turului Franței a confirmat multe pronosticuri. Cel mai important dintre acestea a fost zguduiala serioasă pe care a primit-o clasamentul general, însă acest lucru a fost umbrit de prestația formidabilă a lui Vincenzo Nibali și a echipei sale Astana. Dar în cele 3 ore și aproape jumătate de cursă a fost loc și de abandonuri de marcă, căzături cât cuprinde, dar și de o victorie de etapă pe care Lars Boom (Belkin) nu o va uita prea curând.

boom

Ziua se anunța încă de dimineață mai crâncenă decât se prevăzuse, o ploaie deasă și continuă căzând asupra întregului parcurs, motiv pentru care organizatorii au renunțat la două sectoare de pavate, Mons-en-Pevele și Orchies-Beuvry-la-Forêt, considerate și cele mai dificile. Condițiile foarte grele duceau cu gândul la o etapă de non-combat inițial, dar viteza medie a primei ore de cursă, de 49 km/h, a infirmat această opțiune repede. Se formase chiar și o evadare, alcătuită din Lieuwe Westra (Astana), Tony Martin (Omega Pharma-QuickStep), Tony Gallopin (Lotto-Belisol), Marcus Burghardt (BMC), Rein Taaramae (Cofidis), Simon Clarke, Matt Hayman (Orica-GreenEdge), Janier Acevedo (Garmin-Sharp), Samuel Dumoulin (Ag2r-La Mondiale).

Partea cu adevărat dramatică a fost că nici nu era nevoie de pavate pentru ca pericolul unor căzături să își facă apariția. Încă din primii kilometri au loc trânte serioase ale sportivilor, care însă nu au pregătit pe nimeni pentru ce avea să urmeze. Chris Froome (Sky), deja „avariat” după căzătura din etapa a 4-a, cade pe la începutul etapei și mai repetă acest lucru încă o dată cu 69 de kilometri rămași din totalul de 155. Doar că de această dată se ridică neconvins, ezitant, de pe jos, mâna abia și-o poate mișca și se uită lung la bicicletă. O atinge și o lasă la loc, ezită, se gândește la ceva, lasă totul baltă după care se îndreaptă spre mașina tehnică, ușa din spate trântită după el anunțând sec abandonul său. Turul Franței 2014 a rămas fără campionul en-titre.

În evadare, viața nu e mai ușoară, Martin și Acevedo căzând, dar numai primul reușind să găsească forța de a reveni în grup. Ploaia continuă, la fel fac și căzăturile, cu oameni importanți implicați, precum Alejandro Valverde (Movistar), Sylvain Chavanel (IAM Cycling) și Fabian Cancellara (Trek Factory Racing). La puțin timp după incidentul lui Froome, cursa este la fel de haotică, dar Contador și Nibali se mențin în primul grup, în ciuda unei alte căzături, cu Van Gardener și Valvedere două grupuri mai în spate pe urmele lor. Evadarea continuă și cu 55 de kilometri înainte de sosire are 1:41, chiar dacă Taaramae rămâne în urmă.

Pe al doilea sector de pavate, Contador rămâne în urma lui Nibali care se menține în primul grup, cu alți 27 de rutieri, printre care și Cancellara. Grupul tricoului galben ia avans văzând cu ochii, ajungând ca până la următoarea secțiune de pavate să aibă circa 45 de secunde în fața ibericului și plutonului său.

Continuarea poate fi citită pe Velo Cafe

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen − two =