Acum citesti
Alain Prost participă la Absa Cape Epic

Cine zicea că automobilismul și ciclismul nu fac casă bună? Alain Prost, fostul campion mondial de Formula 1, a luat startul în cursa de mountain bike pe etape Absa Cape Epic și pare a fi într-o formă fizică peste media concurenților săi.

Francezul, de 4 ori campion mondial la Formula 1, a făcut echipă cu asul unui alt sport, schi nautic, Sebastien Di Pasqua pentru a lua startul în competiție de mountain bike din Africa de Sud. După două etape și un prolog, echipa celor doi ocupă locul 184, ei participând la categoria Masters. Amândoi se declară pasionați sadea ai mountain bike-ului, dar cu toate acestea trag din greu pentru a termina cursa lungă de aproape 700 de kilometri. Chiar dacă au practicat celelalte sporturi la cel mai înalt nivel, este greu să faci față unei competiții atât de solicitante precum Absa Cape Epic.

În orice caz, voința lui Prost, acum în vârstă de 57 de ani, este un lucru demn de salutat și putem spune fără probleme că demonstrează că dacă dorești să faci sport, o poți face la orice vârstă, chiar dacă nu la un nivel înalt.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen − eight =