Acum citesti
Andalucia Bike Race 2014 e în plină desfășurare

Startul în ediția din acest an a Andalucia Bike Race s-a dat de câteva zile, iar competiția e în plină desfășurare. Cea de-a patra etapă, încheiată ieri a adus noi câștigători la categoria Elite masculin, dar și o răsturnare de situație în cursa feminină.

abr

Echipa Topeak Ergon, compusă din Robert Mennen și Kristian Hynek, a reușit să întrerupă parcursul excelent al conaționalilor de la Centurion-Vaude prin victoria obținută ieri. Desfășurarea acțiunii a fost una palpitantă, liderii Centurion-Vaude fiind atacați puternic de adversari, dar reușind să-și păstreze prima poziție din clasamentul general, în ciuda prestației foarte bune a echipelor Topeak și JBG.

Cei mai buni reprezentanți ai gazdelor au fost, din nou, Alejandro Diaz de la Pena și Pedro Romero, care au reușit un loc 6 ce lasă loc pentru o prestație mai bună în următoarele etape. Un caz în dezbatere este cel al echipei MMR care a trecut prima linia de sosire, însă acest lucru s-a datorat faptului că s-au rătăcit pe traseu. Juriul cursei deliberează încă asupra sancțiunii pe care o va dicta.

În cursa feminină, răceala suferită de Anna Villar a făcut ca echipa ei să piardă primul loc al clasamentului general în favoarea duo-ului alcătuit din Sandra Santanyes și Claudia Galicia. Cât despre restul categoriilor, frații Macias rămân lideri în clasamentul 30-39 de ani, Pons și Gonzalez îl conduc pe cel al participanților cu vârste între 40 și 49 de ani, pe când Wouters și Keppens sunt în fruntea concurenților peste 50 de ani.

Etapa de astăzi este un prilej bun pentru o schimbare sau pentru o consolidare a situației din clasament, dată fiind lungimea ei de 82 de kilometri, dar și diferența de nivel de 1.600 de metri și provocările pe care trail-urile le vor scoate în fața concurenților.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × 4 =