Blog-ul se pare că a rămas singura portiță pentru refulări, în special pentru cele acumulate pe tot parcursul iernii. Și cum aș fi un nenorocit dacă aș spune că am avut o iarnă grea, cu toate acestea parcă a trecut o veșnicie de la ultimele ieșiri serioase din decembrie. Nu sunt sigur dacă-s singurul care simte asta sau dacă astenia de primăvară are partea ei de vină, dar când văd cum soarele începe să ne încălzească din nou parcă se dezvoltă în mine un sentiment de ură față de anotimpul rece.
În bunul spirit al înțelegerii, am încercat să îmbrățișez iarna, așa cum ar fi normal: ba o ieșire la snowboard, ba la înot, ba pe la munte în plimbări lejere la picior. Chiar și așa, nu pot să-mi explic de ce ultimele două luni au trecut mai greu ca un an întreg de stat pe bară. Cu speranța că iarna viitoare este la ani-lumină depărtare și că primăvara va fi blândă, fără multe ploi, o să fac o scurtă trecere în revistă a activității mele cicliste din iarna ce tocmai a trecut, rugându-te totodată ca în rubrica de comentarii să ne povestești cum ai reușit să treci peste sezonul rece.
Toamna o voi scoate din discuție pentru că am avut parte de temperaturi mari, atât de mari încât m-am gândit serios că așa va rămâne până în această primăvară. Cum să fii atât de naiv? Primele zile ale lui decembrie au fost însorite, dar cu ceva zăpadă așternută pe la munte, așa că n-am stat mult pe gânduri și ne-am avântat în prima tură pe zăpadă și gheață. O tură superbă, dat fiind faptul că ceva nou este mereu ceva atractiv, mai ales când vine vorba de bicicletă. Deja pornisem cu convingerea că așa voi petrece întreaga iarnă, pedalând.
Am ales mai multe ture pe la Câmpulung, ocolind Barajul Râușor sau urcând lejer până la Cabana Cuca. Am vizitat de asemenea și Stâna Strâmtu care ne-a oferit o priveliște de vis: munții acoperiți de zăpadă și un cer albastru care crea un contrast superb.
Două weekend-uri din decembrie le-am petrecut deci pedalând la munte. Următoarea tură a fost în vacanța de anul nou, când vremea blândă ne-a mai permis câteva ture montane. Pe 1 ianuarie, complet mahmur și derutat, am ales să mai facem o tură, de data aceasta una mai scurtă, pentru că lipsea vlaga iar suflu nu aveam de loc. Am considerat-o ca fiind o reușită în sine, chiar dacă nu am pedalat mai mult de o oră și jumătate. Eram în continuare încântat.
Potopul a venit odată cu ninsoarea de la sfârșitul lui ianuarie. La nici două zile după ce a nins abundent și încă mai fulguia, am ales să formăm o mică gașcă și să luăm pulsul orașului.
În timp ce pedalam spre locul de întâlnire cu amicii mei mă gândeam de ce oare nu mi-am petrecut respecitva după-amiază la căldurică, pe canapea. Vântul era foarte tăios, iar zăpada visolită se așternea imediat pe haine, pe căciulă și cum poți vedea chiar din fotografi de mai jos, pe gene.
Tura a fost pentru mine un chin total. Străzile nu erau curățate, iar stratul de zăpadă destul de gros, deci bicicleta o lua în ce direcție voia, iar prin parcuri am realizat că defapt străzile erau un adevărat lux comparat cu bătălia pe care trebuia s-o duc pentru a ține drept de ghidon. După nici două ore m-am deprimat și am făcut tot posibilul ca să ajung cât mai repede acasă. Oare cine m-a pus să ies?
Partea bună este că vremea a ținut cu noi și am mai avut o perioadă de asfalt uscat până la ploile ce s-au încheiat de curând, un alt episod care m-a ținut în casă.
Mereu vei întâlni pe alții ca tine.
Una peste alta deja ard de nerăbadare să părăsesc biroul cât mai repede pentru a ajunge în mijlocul naturii. Veștile sunt bune, deoarece de săptămâna viitoare vom începe testele, ceea ce înseamnă că redacția freerider.ro va ajunge acolo unde îi este locul. Adică în pădure. Să ne vedem pe poteci, cu bine!
Dragoș Mitroi
