Voi vorbi în acest articol despre bicicletele din clasa de mijloc, deoarece cele high-end au rămas relativ constante din punct de vedere al greutății.
Am luat ca exemplu un Mongoose IBOC Zero G-SX, din 1995, deoarece am avut ocazia să pedalez pe unul. Primul lucru care m-a surprins când am ridicat-o de la sol a fost greutatea. Cu tot cu furca cu amortizor, de proveniență Rock Shox, bicicleta cântărea 11.7 kg. Iar în ceea ce privește echiparea, se situa la nivel de mid-level: sistem de transmisie 3×8 Shimano LX, frâne din gama STX sau anvelope Panaracer Smoke care au talon cu sârmă. Deci, iată una dintre posibilitățile de upgrade pentru a mai scădea din greutate.
O bicicletă din gama mid-level a zilelor noastre pune pe cântar aproximativ 13-14 kg (cu echipare Shimano Deore). Dacă excludem frânele din această poveste, care cântăresc clar mai mult decât un set de frâne V-Brake sau Cantilever, tot mai rămân câteva kilograme în plus de justificat. Mai ales că multe cadre din aluminiu construite în zilele noastre cântăresc mai puțin decât cele din CrMo de la acea vreme. Bineînțeles, există și contraexemple, dar mai puține.
Angrenajele, anvelopele, butucii, jantele și furcile, toate acestea au luat în greutate în decursul ultimilor 20 de ani. În principal sunt construite ceva mai solid, dar fără a se ține cont de creșterea în greutate. Unele biciclete mid-level sunt echipate cu anvelope ce cântăresc 700 de grame/bucata. Butucii pe rulment sunt mai grei decât cei pe bile, dar mai durabili, pe când furcile pot ajunge chiar și la 2.4 – 2.7 kg în cazul unor biciclete. Avem deja mai mult de 8 pinioane pe bicicletele mid-level, ghidoane mai late sau tije de șei mai groase.
Cu aceste date în față se poate vedea clar de unde vin aceste diferențe. Sunt puțini producători care acordă o atenție deosebită acestui capitol când vine vorba de biciclete mid-level. Iar dacă aducem în discuție bicicletele entry-level, chiar și cele ale producătorilor consacrați, atunci ștacheta crește până la 15 kg sau chiar mai bine. Iar dacă mai punem în calcul și bicicletele electrice entry-level, ajungem la cifre monstruoase, pe care nici măcar nu vreau să le pomenesc.
Corect ar fi să privim însă prin prisma prețurilor. Prețurile bicicletelor mid-level din anii 95 sunt comparabile cu cele ale bicicletelor entry-level actuale, poate chiar mai mici. Dacă facem un calcul din topor, raportând kilogramul de bicicletă la cost, atunci vei avea o imagina mai clară asupra situației actuale.
eu ce sa mai zic de bicicleta mea noname 100% otel cu 24 de kg =)) cantarita nu asa la ochi
Acest articol necesita o continuare.
Dati-mi voie va rog, asadar, pentru o pledoarie.
Motivele pentru care greutatea bicicletelor a crescut sunt urmatoarele:
– dorinta de a configura biciclete care sa fie utilizate de o gama mai mare de persoane, cu masa corporala si aptitudini din cele mai variate; o bicicleta cu echipare medie s-a dorit a fi folosita si de cei mai cu grasuti si mai comozi (şei mai late si mai groase in carne – cu mult gel, furci mai solide si cu cursa mai mare pentru tot felul de activitati si pentru oameni mai robusti)
– necesitatea de a realiza o defalcare clara a unor categorii de produse (a se citi marketing pur si agresiv capitalist) pentru mai multe categorii de rideri si de activitati (inainte, in anii 80-90, riderii se dadeau la DownHill cu biciclete care astazi fac parte din categoria celor de Light-XC).
– observarea in practica a defectelor rezultate in urma abuzurilor la care erau supuse bicicletele cu acele echipari minimale si suficiente la acea vreme, ceea ce a dus la cresterea in dimensiune a diametrelor tuburilor cadrelor, furcilor, pipelor, ghidoanelor, butucilor, latimii jantelor, grosimii bratelor pedaliere)
– posibil ca si lipsa de materie prima, sau costul ridicat al acesteia la acea vreme (anii 70-90) sa fi fost impedimentul pentru care bicicletele erau atat de firave si implicit, usoare.
– evident ca si insuficientele date referitoare la ce fel de abuzuri fizice (forţe, torsiuni, etc.) rezista piesele pentru a putea decide ce grosime trebuie sa aibe piesele destinate pentru fiecare disciplina in parte (la acele vremuri trebuie mentrionat ca MTB-ul inca nu era atat de defalcat pe ramuri ca acum, oamenii inca nu aveau nici curajul, nici experienta pentru a se da pe anumite trasee mai dificile pentru a cunoaste exact la ce forte se pot supune componentele).
Se observa in ultimii 4 ani o tendinta de exagerare a preturilor componentelor, tocmai ca urmare a cresterii din nou a preturilor materiilor prime (aluminiu, otel, carbon, plastic), ca urmare a consumismului ridicat si a potentialului scazut la nivel mondial in ceea ce priveste reciclarea materialelor, recuperarea lor din teren (oamenii au inceput sa cumpere si sa tot cumpere si nu mai arunca suficient, sau nu se mai colecteaza unde si cat trebuie pentru reciclare si reutilizare).
Daca gresesc cu ceva, va rog sa ma corectati.
Multumesc.
iuli, aia nu e bicicleta, e un aparat de slabit in toata regula (am avut si eu unul – First Bike, de vreo 20 Kg)
Cauze pentru aceasta realitate sunt multiple, insa oricum o dam la intors, producatorii de biciclete sunt in avantaj (profit/investitie) in timp ce consumatorii sunt doar mai laudarosi („Mi-am luat <> de ‘nspe miloane!”).
Realitatea trista se poate simplifica la urmatorul cuvant: „lacomie”.
Producatorii au crescut masa bicicletelor (pentru ca in spatiu/imponderabilitate tot au masa, chiar lipsite de greutate) pentru ca folosesc materiale mai proaste decat in trecut si sunt necesare cantitati mai mari de „fier mort” si aluminiu de tub de spray decat in trecut cro-moly.
Am avut si inca am biciclete din mai multe generatii si segmente de pret, iar un lucru pe care eu nu l-as sustine este acela ca bicicletele actuale din segmentul mediu sunt mai rezistente decat cele de acum ceva vreme. Sunt mai rigide, dar nu mai rezistente.
Spor la pedalat fara incidente!