Acum citesti
La test, rucsacul Airborne și borseta Zulo de la USWE

Acum ceva timp cei de Uswe ne-au trimis la test rucsacul Airbone 15L și borseta Zulo 2, cu care am iesit in mai multe ture si chiar la un concurs de Enduro. In urmatoarele randuri vă voi prezenta caracteristicile lor și cum s-au comportat pe traseu.

Uswe, un brand suedez care s-a nascut odată cu dorinta creării unor ghiozdane confortabile si incăpătoare, care sa te ajute sa iți ducă plimbarile la bun sfarșit, ne-au dat șansa de a testa două produse din gama lor largă de accesorii și rucsacuri destinate plimbărilor pe munte. Plimbările pe munte pot fi facute cu bicicleta, motocicleta si pe propriile picioare, asa ca Uswe a creat printre multe altele un rucsac Airbone 15L si o borseta Zulo 2L. Ele sunt compatibile cu fiecare dintre cele trei activitati enumerate mai sus. Noi nu avem motociclete si nici picioare antrenate pentru a vedea daca sunt utilte in asemenea circumstanțe, dar, bicicletele sunt de partea noastra. Cum le-am primit, in spate au sărit, noi pe bicicletă ne-am urcat si in tură am plecat.

Primul contact, sincer, a fost ciudat deoarece am incercat sa îmi prind ghiozdanul pentru a sta fix si am relizat ca nu are același sistem de prindere cu care eram obisnuit (o curea la burtă, una la piept). Sistemul implementat de catre Uswe se numește NDM sau No Dancing Monkey. Se simte fix ca o maimuță micuță in spatele tău care nu se mai dezlipește de tine. Chiar asta e senzatia. Ei au implementat acest sistem tocmai pentru a te misca mult mai liber si in același timp maimuța din spate plină cu diverse sa nu se miste abuziv. Căci cine și-ar dori asta in timpul unei coborâri absolut superbe? E oribil, crede-mă. O problemă intalnită la majoritatea rucsacelor cu gabarit ceva mai mare, cum este acesta de fel, este aerisirea lui. În timp ce urci pe soare, intr-un câmp deschis iți dorești ca spatele tău sa fie aerisit. Prinderile de umăr ale acestui model sunt formate dintr-o plasă cu foarte multe găuri, completând capitolul ventilație și aerisire. De asemenea prinderile se pot modifica pentru a fi compatibile cu dimesiunile diferite ale fiecarui posesor. De la XS la XL, le poate bifa pe toate. Spatele tau nu va fi un patinoar pentru Airbone 15L, deoarece partea rucsacului care face contact este formata din niște perne abrazive. Astfel forta de frecare este mare, iar tu te bucuri de tura.

Acest rucsac vine la pachet si cu un sitem de hidratare, care iți pune la dispozitie un recipient de 3 litri, in care poți pune ce vrei tu: apă, apă cu prafuri sau Coca Cola. Am fost intr-o tura de 35 km cu rezervorul umplut iar la finalul turei am aflat ca am consumat aproximativ 1 litru. Poate nu beau eu apa cât de mult trebuie, dar mie mi-ar fi ajuns 3 litri pentru o tura de 60 km, ceea ce este remarcabil, caci nu trebuie sa te mai cari cu bidoanele după tine.

Pe langa aceasta caracteristică, rucsacul dispune de 12 compartimente. Foarte multe, te plictisesti numai căutându-le. Eu nu le-am folosit pe toate, nu prea aveam ce să bag. În schimb, compartimentul cel mai mare sau cel principal mi-a fost cel mai de ajutor. Acolo am intodus: 2 camere, leviere, pompa, 2 sticle de apa (pentru prieteni), o geaca de ploaie si niste snacks-uri. M-am impacat bine si cu un compartiment mic, care se afla la exterior in partea de sus pentru a imi depozita cheile si alte accesori mărunte. Lista nu se termina aici, dispune chiar si de prindere speciala pentru casca full-face, genunchere si cotiere. Per total Airbone 15L s-a descurcat foarte bine in plimbarile pe care le-am facut. Pe urcare l-am simtit foarte usor in spate, iar datorita prinderii NMD am respirat foarte bine si mi-a dat frau liber miscarii pe bicicletă. Emotiile main mai erau la coborare deoarece nu mai aveam un suport in zona abdomenului si nu credeam ca va sta fixat pe spatele meu. S-a adeverit a fi contrar asteptarilor, iar rucsacul a excelat si pe partea de coborâre, stând lipit de spatele meu.

Poate unii oameni isi doresc ceva usor, foarte usor, care sa iti ofere mobilitate maximă și în același timp să iți transporți strict necesarul. Aunci există borseta Zulo 2L, mică, compactă și ușoară. Pe acesta am avut-o cu mine la Red Mountain Enduro. Aveam nevoie de ceva usor si sa imi car strictul necesar, cum ar fi: pompă, leviere și o cameră. Cam de atat și aveam spațiu. Nu este ceva extraordinar cand vine vorba de spatiu, poti opta pentru cealaltă varianta de 6L. Dar pentru o cursa de enduro a fost perfectă. Ea fiind ușoară, cântărind 240g (goală). Confort si mobilitate maximă. Dar ai putea sa impartășești o tura mai lunga cu ea? Deigur, pentru asemenea scenariu ai la dispozitie un rezervor de 1 litru pentru lichide. Furtunul care iti potoleste setea se prinde magnetic de cureaua borsetei, ceea ce nu te va incomoda și iți va fi foarte la indemână. Dar aici vei face un mic compromis. Cu un litru de lichid spațiul de depozitare se micșorează. Vei putea sa iți iei niște batoane, leviere si o pompă, iar cameră, să speri ca va avea cineva asta dacă nu ai tubeless. Una peste alta este un accesoriu util și confortabil pe care il poți purta intr-o tură de maxim 20km sau la concursurile de enduro. Cand vine vorba de coborât, Zulo 2L stă fixă pe parte inferioară a spatelui si nu creează discomfort. Marime este universală si trebuie sa te incadrezi cu circumferința taliei intre 80-112cm.

Acum ca am terminat de înșirat caracteristicile haide să vedem și care sunt prețurile celor pezentate. Prețul borsetei Zulo 2L este aproximatix 83 euro, pe când cel al rucsacului Airbone 15L este de 149 euro.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve − 3 =