Acum citesti
Primele rastele de biciclete s-au amenajat în stațiile intermodale din Timișoara

Edilii Orașului de pe Bega urmează fidel planurile lansate vara trecută de a amplasa 25 de stații de transport intermodale, alcătuite din minimum o stație de mijloc de transport în comun și o stație de bike-sharing. Chiar dacă rețeaua de puncte în care se află biciclete mai are de așteptat până la concretizarea ei, prima stație de bike-sharing a fost deja amenajată, oferind o avanpremieră a ceea ce va urma.

rastel_timisoara

Sistemul de bike-sharing timișorean va purta numele de „veloTM” și va cuprinde 25 de stații dotate cu 300 de biciclete, care vor putea fi închiriate pe baza unui card care cel mai probabil va fi același cu cel destinat mijloacelor de transport în comun. Practic, timișorenii vor introduce cardul RATT în rastel și vor putea lua mijlocul de transport pe două roți fără probleme. Oricine vrea să închirieze o bicicletă poate să o ia dintr-o stație a Regiei și să o lase în alta. Rastelele vor avea mecanisme automate de securizare, conform proiectului. Nu s-a stabilit încă dacă biciclistii vor trebui să aibă și bani pe card sau dacă va fi retrasă de pe acesta vreo garanție ori dacă se vor plimba gratuit cu bicicletele sau serviciul va fi contra-cost.

Primul rastel a fost finalizat de curând, iar lucrările sunt estimate să se încheie în luna august a acestui an. Cu toate acestea, până când sistemul de carduri pentru închirierea bicicletelor nu va fi pus la punct, timișorenii nu se vor putea bucura de noile facilități din orașul lor.

Sursa: Opinia Timișoarei

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four − 3 =