Transalpina și Transfăgărășanul în 24 de ore

Ideea de a face pe bicicletă în 24 de ore cele două șosele transmontane din România i-a venit lui Mihai Aurelian spre sfârșitul verii-începutul toamnei lui 2012. Doar că prima tentativă a eșuat din cauza vremii ce nu a ținut cu noi. Așa că a fost reprogramată pentru vara aceasta. De-a lungul perioadei scurse de la crearea evenimentului și până la start, s-au înscris să participe foarte mulți bicicliști, însă ora plecării în cursa contracronometru ne-a găsit gata de aventură doar pe nouă dintre cei cu “going”.

Din cei nouă, patru au ajuns în Târgu Cărbunești cu trenul, iar ceilalți cinci cu mașina, care a asigurat pe traseu asistența tehnică și suportul logistic. Astfel, cei patru sosiți în zona Transalpinei cu trenul au avut de pedalat vreo 20 km în plus față de cei care ne-am deplasat la locul de start cu mașina… adică, la Novaci. De asemenea, întrucât pe autostrada către Pitești am fost întârziați de un accident, am plecat pe traseu în două grupuri: cei patru, vineri, 26.07.2013, la ora 23.50, în timp ce cei cinci, sâmbata, 27.07.2013, la ora 01.05, adica la diferență de ceva mai mult de o oră, dar și de câțiva kilometri.

După ce am ajuns la 00.35 la locul de start pe Transalpina, pe traseul București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Horezu – Baia de Fier – Novaci (altitudine 575 m), după o jumătate de oră de pregătire a bicicletelor pentru pedalat pe noapte și echipare adecvată temperaturii ceva mai coborâte, am pornit direct pe cățărarea cu panta medie de aproximativ 5,5%. Aveam de parcurs 18 km până sus, în stațiunea Rânca (altitudine 1.545m), distanță parcursă în 1h 35min, cu o viteză medie de 11,4 km/h, avand parte pe alocuri de mult vânt din față. Însă, condițiile erau excelente de pedalat. Dacă țineai neapărat, puteai pedala doar la lumina lunii…

După Rânca, au urmat o scurtă coborâre și o porțiune de plat de aproximativ 2 kilometri, după care vreo 3 kilometri de cățărare (panta medie de 10%) până în zona vârfului Păpușa (1.955 m) și alți 4 km de urcare (panta medie de 5%) până în pasul Urdele (2145 m), cel mai înalt punct de pe Transalpina. Apoi o binemeritată coborâre de relaxare a picioarelor de vreo 3 kilometri până în zona izvorului Urdele (1.973 m) și porțiunea de cățărare cea mai dură din zonă (deși panta medie este de 5%, există porțiuni de peste 15-20%) de vreo 3 kilometri până în apropiere de Vârful Muntinu Mare (2.103 m).

Din zona de platou, după ce ne-am regrupat și “energizat”, am coborât 16 km (panta medie de 5%) până la Obârșia Lotrului (1.346 m), o coborâre cam periculoasă pentru cursiera mea din cauza câtorva porțiuni de asfalt lipsă, dar cu ajutorul ghidării în semi-întuneric oferit de Laurențiu, care pedala în fața mea pe mtb, am reușit să coborâm fără probleme. La Obârșia Lotrului ne-am întâlnit și cu restul grupului, ceilalți patru care veniseră cu trenul.

De aici, deja în lumina razelor soarelui, am început din nou să urcam cei 13 km (o pantă medie ceva mai lejeră, de doar 3%) până în pasul Tărtărău (1.714 m), pedalând având în stânga și în dreapta pădurile dese ale Munților Lotrului, Cândrel și Șureanu. Din pasul Tărtărău, am coborât vreo 12 km (pantă medie de 4%) cu viteză foarte mare profitând de calitatea superioară a asfaltului, fiind și porțiunea unde aveam să ating viteza maximă din toată tura: 64,9 km/h. Ultimul kilometru înainte de a ajunge la coada lacului Oașa este off-road 100%.

După o scurtă regrupare la coada lacului, unde peisajul era “rupt din rai”, a urmat o pauză ceva mai lungă la Cabana Oașa (1.267 m), unde am fi dorit să bem o cafea, însă cum ceasul arăta doar 07.30, a trebuit să ne mulțumim cu apă și cola din mașina de asistență.

Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, ne-am continuat coborârea încă 34 km (panta medie de 2,5%) până la intrarea în Șugag (463 m), locul în care Transalpina se intersectează cu drumul de legătura către Sebeș, drum parcurs cu două weekenduri înainte, alături de alți prieteni. Acești 34 km nu i-am putut pedala prea confortabil pe cursieră întrucât exista peste 40-50 de zone în lungime de 5-10 metri, adică șanțuri ale scurgerilor de pe versanți, rămase neamenajate, care brăzdează șoseaua și unde asfaltul lipsește, iar eu trebuia de fiecare dată să reduc viteza la minim și să trec cât mai atent.

La Șugag, după o jumătate de oră de așteptare, ne-am regrupat din nou, după care cei mai mulți dintre noi ne-am schimbat echipamentul. Începuse canicula și urma și poate cea mai dură cățărare de pe tot traseul, cea către Jina.

Așadar, am făcut dreapta către Dobra (552 m), iar după 3 km de cățărare ușoară, a apărut indicatorul cu cățărarea către Jina (981 m), o cățărare de aproximativ 7 km cu o pantă medie de 10% conform cam singurului indicator de pe toată Transalpina. O cățărare frumoasă, pe care am făcut-o în 35 de minute (o viteză medie de 12 km/h), cu două foarte scurte opriri, fiind obligat de frumusețea peisajelor care se cereau a fi fotografiate.

Am ajuns sus, la intrarea în sat, unde ne-am oprit din nou pentru regrupare și pentru a mânca o înghețată și a bea un suc, o bere sau doar apă plată. Și pentru a ne usca tricourile care, deși abia schimbate, puteau fi scurse de litri buni de apă. Soarele dogorea tot mai puternic.

Ne-am revenit după efortul depus pe această cățărare și am plecat în continuare pe un traseu vălurit, trecând prin Poiana Sibiului, Rod, Tilișca. Astfel, după alți 23 km, am ajuns în jurul orei 11 în Săliște, locul în care se termina Transalpina, adică dupa 10 ore de la start, pedalaserăm aproximativ 140 km, practic ca distanță eram aproape la jumătatea traseului. Nu era deloc rău…

Cum efortul susținut și mai ales oboseala cauzată de nesomn se făceau simțite, am decis în unanimitate că este cazul să căutam un loc unde să luăm prânzul… unul copios… că mai aveam mulți kilometri în fața noastră de pedalat și multi dintre ei în cățărare.

Am poposit la restaurantul “Casina Nostra”, unde am mâncat foarte bine și relativ ieftin. Eu am ales unul dintre cele patru meniuri avantajoase ca preț (21 lei), adică o ciorbă de fasole cu ciolan afumat, snițel din piept de pui, garnitură de cartofi prăjiți, salată asortată, toate fiind niște porții foarte mari. Și pe deasupra o bere rece, necesară pentru a ne racori… Am fost serviți foarte prompt, astfel încât cam la 12 fix eram deja gata de pedalat mai departe. Urmau 20 km pe DN1 către Sibiu (450 m) și de aici mai departe până la Cârțișoara încă 47 km. În zare se vedeau foarte frumos crestele Făgărașului, peste care urma să trecem cu ajutorul Transfăgărășanului. Între timp, pe DN1, Laurențiu avea să facă o pană, iar mie, mai grav, pe o cățărare, mi s-a rupt lanțul. În ambele cazuri, am chemat mașina de asistență și problemele au fost rezolvate prompt.

După o ultimă regrupare și energizare la Cârțișoara, ne-am îndreptat plini de optimism să luăm în piept și în picioare Transfăgărășanul. După vreo 5 km de urcare lejeră de la altitudinea de 575 m a început frumoasa cățărare către Bâlea Lac (2.042 m), adică 26 km cu pantă medie de aproximativ 6%. O cățărare pe care am pedalat-o timp de 2h20min, fără a lua în calcul pauzele de fotografii la Cascada Bâlea și pe traseu, și cea de la km 5 înainte de varf, când din cauza soarelui care trecuse în spatele muntelui ce a avut ca efect reducerea bruscă  temperaturii, a trebuit să aștept mașina să vină din urmă pentru a mă schimba din nou de haine și a-mi pune și ceva mai gros pe mine, haine care până sus la Bâlea Lac s-au udat într-atât încât din nou le-am schimbat înainte de coborare.

Finalul aventurii poate fi citit pe blogul pedalezdeciexist