Acum citesti
Magia pantei de 20% – circuit pentru adventure bike pe la Sultanu

12239733_1207884969226865_8244164519841308411_nAnul acesta a însemnat printre altele în ciclism explozia pieţei pentru adventure bike, numite de noi cursiere off-road în articolele de prezentare cu noutăţi. Practic orice producător serios a inclus în ofertă un astfel de model. Este vorba practic de nişte cursiere, dar care sunt adaptate pentru a putea fi folosite în condiţii acceptabile şi pe drumuri neasfaltate şi off-road uşor. Adaptările includ de obicei frâne pe disc, spaţiu pentru cauciucuri mai late şi cadre cu geometrie confortabilă şi amortizare bună. Sunt foarte aproape de conceptul de ciclocros, dar sunt ca geometrie mai apropiate de cursierele de anduranţă, concepute pentru trasee lungi şi curse grand fondo.

Astfel, în această toamnă, am fost să căutăm câteva trasee perfecte pentru acest tip de biciclete, circuite în mare parte asfaltate dar care mai au şi bucăţi de drum forestier sau chiar mici porţiuni de trail. În principiu, părţile off-road nu ocupă mai mult de jumătate din distanţă iar în articol o să precizăm clar ce fel de anvelope ar fi necesare pentru traseul respectiv şi dacă se poate de cei care nu au un adventure bike sau un ciclocros cu o cursieră sau ar fi de preferat un MTB.

Primul traseu este cu startul din Pucioasa, staţiune turistică aflată în judeţul Dâmboviţa, destul de aproape de Târgovişte, pe drumul spre Sinaia, staţiune cunoscută şi pentru organizarea în ultimii doi ani a concursului de succes BikeXpert Alpine Challenge.

Traseul nostru este sub formă de circuit şi trece dealurile subcarpatice din Pucioasa până în Breaza, în apropiere de DN1, revenind înapoi pe alt drum. El include şi celebra căţărare de la Sultanu, una dintre cele mai abrupte şosele asfaltate din România, cu o bucată cu pantă constantă de peste 20% şi maxime de 28-30%.

Lungimea traseului este de 75 km cu o diferenţă de nivel de aproximativ 1500 m. Aproximativ 90% din traseu este pe asfalt, 8% pe drum neasfaltat şi 2% pe trail. Traseul este practicabil şi cu cursiera, una dintre bucăţile neasfaltate mai dificile fiind evitabilă. Se poate parcurge cu caucicuri de tip slick de 28 mm.

Startul este din centrul oraşului Pucioasa, de lângă sensul giratoriu, de unde plecăm direct în urcare în direcţia Bezdead-Câmpina. După ce trecem primul deal, destul de scurt, la prima intersecţie mare după ieşire din oraş virăm spre dreapta în direcţia Valea Lungă. De aici, începe o urcare de dificultate medie şi apoi o coborâre frumoasă până în Şuviţa.

11220060_1207881475893881_4404254615743922156_nAici vom întâlni o intersecţie în care drumul principal virează spre dreapta, noi continuând spre Vârfuri cu o superbă urcare cu pante de 8-10%. De aici începe o buclă care revine la şosea în Moşia Mică. Pentru simplificarea sau scurtarea turei se poate sări peste această buclă, dar e păcat. Bucla include şi off-road, deci cei cu cursiere pot să o evite, dar noi recomandăm să facă urcarea superbă şi să se întoarcă înapoi pe acelaşi drum.

De la capătul asfaltului, coborâm un drum destul de prost cam 100 m după care trecem un mic deal pe un single-trail de maxim 1 km. Destul de repede ajungem într-un drum forestier care în câţiva km ne scoate înapoi în asfalt.

11209430_1207884452560250_1006132968721210837_nContinuăm in stânga pe asfalt până în Valea Lungă unde în intersecţia mare unde drumul se termină virăm stânga şi apoi după încă câţiva km, la intrarea în localitatea Sultanu, virăm dreapta spre Câmpina. De aici începe căţărarea de la Sultanu, care este destul de lejeră la început, incluzând chiar câteva secţiuni de coborâre, dar pe final are ultimii 2 km foarte abrupţi, cu pante de până la 28-30%.

Din vârf, coborâm în Proviţa de Sus, apoi spre Proviţa de Jos şi ţinem drumul care mai trece un mic deal spre Poiana Câmpina. Odată ajunşi jos, virăm stânga spre Breaza iar din centrul localităţii virăm iar stânga spre Adunaţi – Bezdead – Pucioasa. Drumul include două urcări, una mai uşoară din Breaza şi una mai grea din Adunaţi. După trecerea în Dâmboviţa sunt 3 km de drum neasfaltat care nu poate fi evitat, dar care se poate parcurge cu atenţie şi cu o cursieră normală.

Drumul continua din Bezdead în coborâre uşoară şi se termină cu acelaşi deal mic cu care am început tura, în Pucioasa.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

15 − ten =