În Belgrad pe bicicletă

Imediat ce intrăm în Serbia, suntem anunțați printr-un mesaj pe telefon care sunt datele de contact ale Ambasadei României din Belgrad, în caz că, subit, dăm de necaz. Zâmbim și ne spunem că urmează câteva zile de pomină. Și nu ne-am înșelat. În drum spre Belgrad, dinspre Croația, pe o autostradă aproape părăsită, vedem multe dube de poliție și câteva transporturi de tancuri. Treaba devine și mai interesantă.

După câteva ore ne aflăm deja pe autostrada care taie în două orașul Belgrad. O aglomerație de nedescris, șoferi cât se poate de nerăbdători, șoferi care folosesc fără nicio jenă banda de urgență. În momentul în care șoferul din X5-ul aflat în fața noastră aruncă o sticlă de plastic pe trapa automobilului mă bufnește râsul și-mi zic: bine ai venit în Balcani! Aici se pare că lucrurile au rămas nealterate!

Odată cazați, ieșim prin oraș. Eu, un mare critic al haosului din București, sunt aici atras ca de-un magnet de tot ceea ce mă înconjoară. Începând de la pavajele atât de uzate, la autobuzele galbene de acum zeci de ani care încă sunt în stare de funcționare și de la tarabele instalate te miri unde până la mizeria din anumite locuri, toate reușesc să mă fascineze. Văd Bucureștiul de acum 10 ani și înțeleg într-un final cu cât au ajutat fondurile Uniunii să dăm o față cât de cât rezonabilă capitalei noastre.

Bicicliștii sunt o prezență destul de rară în Belgrad, dar numărul lor este în creștere așa cum îmi povestește un localnic. Există o pistă pe marginea Savei, până după confluența cu Dunărea, folosită uneori și de șoferi. Și cam atât. Puținii bicicliști pe care i-am întâlnit circulă așa cum circulăm și noi în prezent: pe șosea, respectând regulile de circulație. Același localnic îmi spune că există înțelegere din partea șoferilor, nu există prea multe conflicte.

Ne-am luat biciclete de street și am început să colindăm orașul. Găsesc câteva obstacole pentru trial, apoi ne continuăm drumul către cetatea Kalemegdan. Aici sunt de asemenea suficiente spot-uri unde putem face câteva fotografii pentru posteritate. Într-un final suntem alungați de paznici, dar după mai bine de o oră în care am putut să facem ceea ce ne-am propus. Continuăm pe malul Savei unde găsim borduri, vapoare sau wall ride-uri ce pot fi escaladate fără ca cineva să aibă ceva de comentat. Din nou, îmi amintesc de zilele când în București puteai alege orice loc în care să te dai, fără să ai vreun bodyguard pe urmele tale. Nu distrugem, doar facem ceea ce ne place cel mai mult.

Belgrad-ul poate fi lesne descoperit pe bicicletă deși recomand zilele de weekend când traficul nu este atât de dens. Este un oraș ce se vrea a fi descoperit și merită. În ceea ce privește bucătăria sârbească, slavă cerului, ai de unde alege. Mâncarea este bună, prețurile sunt comparabile cu cele din București, însă porțiile sunt uriașe și servirea, impecabilă. Un capitol la care, noi românii, mai avem mult de recuperat.

Este un oraș sigur. Dacă nu te vei înfige în gâtul cuiva sau dacă nu agăți tipa nepotrivită, nu prea te bagă nimeni în seamă. Poți savura plimbarea fără griji. Un oraș pe care-l recomand, se află la doar 610 km de București. Poate că traversarea Bulgariei este o experiență mai intensă, deoarece drumul trece prin câteva orașe și sate aproape părăsite. Dar senzațiile trăite nu pot fi egalate de nicio altă zonă din Europa civilizată. Și până la urmă, asta face ca Balcanii să rămână un loc atât de exotic, în continuare. Trebuie să iei în calcul faptul că în vamă vei petrece mai mult timp ca de obicei, dat fiind faptul că intri într-un spațiu Non-UE. Nu ai nevoie de pașaport sau viză, buletinul este suficient. Doar sârbii ne sunt frați.

Cu ce am rămas? Cu ideea că aici spiritul balcanic este unul autentic, cu faptul că am circulat pe autostrăzi de la vest la est și cu faptul că nu am întâlnit câini maidanezi, într-o țară măcinată de războaie ani de zile.

Dragoș Mitroi
Belgrad, Serbia