Acum citesti
Stone Storm 10 (2014)

Industria locală începe să se miște, cu pași timizi, dar siguri. Stone este al doile producător după Devron care oferă biciclete cu componente întâlnite pe produsele altor concurenți din afara țării, iar dacă tot i-am menționat pe aceștia, ar trebui amintiți vecinii noști din sud, care au mai bine de 5 brand-uri care încep să se impună încetul cu încetul pe piața românească. Deci singura soluție rămâne ofensiva, iar oamenii de la Brașov care au dat naștere proiectului Storm în 2013 sunt suficienți de motivați să vină cu o ofertă care să dea de gândit potențialilor cumpărători.

Am primit la test modelul Storm 10, care este de fapt un fel de high-end al gamei, cu ghilimelele de rigoare, fiind în acest sens cel mai bine echipat model al brașovenilor. Prețul este de asemenea foarte atractiv, cele 2.117 lei cerute pentru modelul de față reprezentând unul dintre cele mai bune raporturi echipare/preț de pe piață în acest segment. Ce obții pentru acestă sumă vom lămuri în articolul de față.

Cadru/Pe traseu

Storm 10 este un 27.5 urmând astfel trend-ul impus de industrie pentru 2014. Este o bicicletă echilibrată, orientată mai mult către plimbările recreaționale, de aici și poziția destul de comodă care nu te va întinde peste ghidon. Nu are gene sportive, deci pentru porțiunile abrupte de urcare nu oferă cea mai eficientă poziție, în schimb, datorită cadrului mai mic, pe coborâri bicicleta a fost mai distractivă. Asta se întâmplă și datorită unghiul ceva mai mic sub care este poziționat headtube-ul, de 70 de grade, oferind deci mai multă stabilitate decât agilitate. În ceea ce privește unghiul seat tube-ului de 68 de grade, acesta te poziționează destul de în spate când vine vorba de urcări, de aici și mențiunea de mai sus că poziția pe urcări nu este eficientă. Nu mi-a plăcut în mod special nici ghidonul arcuit spre partea de jos, o poziție care necesită obișnuință. Lățimea ghidonului de 680mm este în schimb mai mult decât rezonabilă.

Finisajele cadrului se ridică la așteptările acestui segment. Într-adevăr, nu vei avea suduri finisate ca în cazul Devron-ului în schimb solzii arată bine și nu există scăpări majore. De asemenea, țeava inferioară a cadrului este hidroformată, țeava superioară triunghiulară, iar țevile seat stay-ului sunt ușor arcuite și dreptunghiulare. Asta dă o formă plăcută cadrului, care parcă se află într-o continuă mișcare. Combinația de culori este desigur subiectivă, dar este rezistentă la zgârieturi. De asemenea, s-ar fi putut face eforturi mai mari pentru calitatea imprimării denumirii brand-ului pe cadru. O specificație foarte importantă pentru segmentul de preț din care această bicicletă face parte este headtube-ului, care este conic (1-1/8 inch sus și 1.5 inch jos).

Vorbind de headtube-ul conic, acesta influențeazaă pozitiv rigiditatea, valoarea afișată de aparatele noastre fiind de 99,93 Nm/grad, mai mare decât media cadrelor testate până în prezent. Pe de altă parte, greutatea cadrului de 1.9 kg este acceptabilă, rezultând o valoarea finală de 50.41 Nm/grad/kg pentru deflecția cadrului în zona headtube-ului. Bicicleta este deci recomandată persoanelor de până în 100 de kg, care vor profita de performanțele oferite de cadru.

Greutatea totală a bicicletei este de 14.03 kg, nu tocmai mică, însă normală pentru segmentul entry-level. Pentru suportul de bidon există o singură prindere.

Echipare

Raportat la costul de achiziție, furca Suntour XCR (cu Lock-out pe brațul drept) și frânele hidraulice pe disc fac o figură bună. Furca lucrează acceptabil, mai bine decât cele din seria XCM sau XCT întâlnite în acest segment de preț, iar frânele care provin de la Tektro, modelul Draco2, deși nu sunt preferatele noastre, sunt dotate cu discuri de 180 de mm, ceea ce le permite să facă față și unor coborâri mai abrupte.

În ceea ce privește sistemul de transmisie 3×9, aceasta este compus din piese entry-level, precum schimbătorul de pinioane Shimano Alivio sau cel de foi, Shimano Altus. Nu sunt foarte precise, nici foarte rapide, însă pretențiile în acest segment de cost nu pot fi mari. De asemenea, angrenajul provine tot din gama Altus, are foile nituite și este livrat cu o protecție din plastic. Greutatea acestuia împreună cu Bottom Bracket-ul este de aproape 1.3 kg. Masiv.

Roțile cântăresc împreună 5.060 de grame, sunt compuse din butuci Joy Tech și jante Alex Rims MD-19, duble și capsate, iar anvelopele provin de la Kenda, modelul K-1080 (Slant Six Sport) cu un compus ceva mai dur decât al modelului de top Pro, dar cu o viteză de rulare foarte bună datorită crampoanelor foarte mici. Nu-și dovedesc măiestria în virajele bruște abordate la viteze mai mari, de asemenea nici pe porțiunile de cățărare dificile.

Restul de componente, precum pipa sau tija de șa provin de la Zoom, din gama Professional. Aici Devron-ul are un pas înainte, deoarece a dotat majoritatea modelelor cu componente de la Truvativ. Șaua este comodă și pe distanțe mai lungi.

Concluzie

Comparat cu concurentul său direct, Riddle H4.7, Storm 10 oferă o furcă mai bună, dar frâne mai puțin performante decât cele instalate pe Devron și un schimbător de pinioane o clasă mai jos. În schimb, costă mai puțin. Este o bicicletă orientată clar către plimbările recreaționale, însă nu va refuza un concurs prin jurul Bucureștiului, adică pe teren plat. La munte furca este asul din mânecă, deoarece permite abordarea și unor trasee mai dificile. Un prim pas important din partea celor de la Stone, care merită apreciat pe deplin în condițiile concurențiale relativ complicate constituite de brand-urile din afara țării.

Date relevante  

Greutate totală: 14.03 kg
Greutate cadru: 1.920 grame
Greutate roți*: 5.060 grame
Greutate furcă: 2.342 grame
Lățime ghidon: 680 mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 1.296 grame
Rigiditate headtube: 99.9 Nm/grad
STW**: 50.4

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Plimbări recreaționale
Pe urcări: 4/10
Pe coborâri: 7/10

Vezi Comentarii (8)
  • Ghidonul arcuit spre partea de jos, o poziție care necesită obișnuință….nu se poate modifica pozitia acestuia ???
    Este o bicicletă orientată clar către plimbările recreaționale, însă nu va refuza un concurs prin jurul Bucureștiului, adică pe teren plat. La munte furca este asul din mânecă… :O :O :O

  • Nu aș modifica poziția ghidonului pentru că s-ar schimba rise-ul foarte mult. De asemenea, mențiunea cu concursurile este făcută pentru faptul că urcările nu sunt punctul forte al acestei biciclete, se poate vedea în concluzie.

  • Pentru acuratetea informatiilor ar trebui mentionat ca pretul de 2117 lei este redus de la 2490 lei (conform eurobike.ro).
    Intrebare: daca headtube-ul este conic, gatul furcii cum este, conic sau drept?

  • Salut!
    Toata stima pentru articolele de pe site!
    Doresc sa achiționeaz acest model, si trebuie sa aleg intre:
    -varianta de cadru L (20″) cu roti de 27,5″
    -varianta de cadru M (18″) cu roti de 29″

    Am 1.83 inaltime, 83-84 kg.
    Bicla o voi folosi in scop recreațional. Ture de 20-30 km, de 2-4 ori pe saptamana. Nu va iesi de pe asfalt, decat cu foarte mici excepții si fata pretenții (din partea ei, sau a mea)
    Care dintre cele 2 variante, mi-o recomanzi?

    Multumesc anticipat!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen − 11 =